G4Media.ro

Primul protocol național de tratament pentru coronavirus a venit de la medicii…

sursa: actualdecluj.ro

Primul protocol național de tratament pentru coronavirus a venit de la medicii din Cluj: „Încă de la finalul lunii ianuarie noi tratam pacienții ca suspecți de Covid-19, făceam teste. Cercetam tot ce se întâmpla în China și studiile internaționale. Știam că vine epidemia la noi”

Primul protocol național de tratament pentru Covid-19 în România a venit de la medicii din Cluj, de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, fiind aprobat de Ministerul Sănătății și aplicat în toată țara. Medicii clujeni aflați în prima linie au povestit pentru actualdecluj.ro că încă de la finalul lunii ianuarie îi tratau pe pacienți ca posibili suspecți de coronavirus și îi testau.

La nivelul României există un protocol care vizează tratamentul celor infectați cu Sars-Cov-2. Protocolul prevede mai multe scheme de tratament, în funcție de gravitatea infecției. Primul protocol a fost pus la punct de medicii din Cluj și preluat apoi de toată țara.

Pe 26 martie, când România se afla în plină criză epidemiologică, Ministerul Sănătății, la recomandarea Centrului Național de Boli Transmisibile, a aprobat tratamentul Covid-19 la nivel unitar. Schema de tratament a fost realizată de medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj.

Am studiat foarte mult, am învățat zi de zi, oră de oră, minut cu minut, și am cercetat în fiecare zi tot ce se întâmpla în China încă din ianuarie, iar apoi în celelalte state. Și multe studii internaționale. Noi știam că vine epidemia la noi, nu am luat în considerare altceva. La începutul lunii februarie, când încă la noi nu existau cazuri, noi făceam teste și primeam pacienți suspecți de Covid-19”, spune pentru actualdecluj.ro doctorul Mihaela Lupșe, șefa secției de Infecțioase de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj, principalul spital covid din regiune.

Violeta Briciu, director medical, completează: „Nu suntem eroi, nu e o competiție între orașe sau regiuni aici. Noi am încercat doar să găsim cele mai bune soluții pentru pacienți. E o muncă comună la nivel de țară. Protocolul de tratament se bazează doar pe studii internaționale și pe ce s-a întâmplat până la momentul respectiv.”

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca e principalul spital din Transilvania în ceea ce privește tratarea infecției cu Sars-Cov-2, care produce Covid-19. Epidemia a debutat oficial în România pe 26 februarie, cu un caz descoperit la un bărbat din județul Gorj. Pe 27 februarie, o zi mai târziu, a fost confirmat un prim caz și în Cluj-Napoca. Până atunci, spitalul de Boli Infecțioase mai testase zeci de pacienți considerați „suspecți”, cu pneumonii și simptome asociate coronavirusului.

„În ianuarie am primit alertă, știam că există această problemă în China, cu o pneumonie dată de un nou coronavirus. Ne-am gândit că intră în Europa. Când a început în Italia, eram deja avertizați și aveam protocoale stabilite. Le-am schimbat în fiecare zi. Cum apăreau informații noi în străinătate, cum le schimbam. Și de câte două ori le-am schimbat în fiecare zi. Noi tratam încă din ianuarie de la final, început de februarie, cu mult înainte de primul caz oficial din România, pacienții ca fiind suspecți de Covid-19. Am făcut screening la mai mulți pacienți suspecți care s-au întors din Asia în acea vreme. Nu e ca și cum știam că vine iarna și ne ia prin surprindere. Că ea vine mereu. Știam și noi că era o chestiune de timp. Pe 27 februarie, la o zi după cazul din Gorj, am avut și primul caz la Cluj.”

Despre protocolul național de tratament, medicul Briciu spune: „Pe 13 martie am trimis această propunere terapeutică către Comisia Națională de Boli Infecțioase, comisia a retrimis-o într-o variantă finală spre minister și a fost aprobată. Nu am vrut să ieșim în față niciodată, alta e menirea noastră. Protocolul terapeutic e bazat pe documente internaționale din Asia, din Vestul Europei, pe analiza literaturii de specialitate și pe studiile internaționale din domeniu. A fost o muncă comună, să știți. Am discutat și cu colegi din alte centre.”

Citește integral pe actualdecluj.ro

Foto: Doctorița Mihaela Lupșe (stânga) și Violeta Briciu (dreapta) / sursa: actualdecluj.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Nici nu se putea altfel. Acolo e miezul lumii. Ba nu! E miezul universului. Ce e trist… că mulți cred asta.

    • clujul are 3 caracteristici de necontestat: e cel mai civilizat oras, cel ma sigur(locul 5 in europa) cel mai curat!! asta spune tot,in rest putem comenta orice!

  2. Acesti opincari din Cluj au sarit de la complexul de inferioritate pe care il aveau sub stapanirea ungara, cand nici nu li se permitea sa deschida gura la un soi de complex de superioritate , crezandu-se buricul Romaniei.

  3. S-o fi nimerit directorul clujean sa fie de la partidul de guvernamant. Cand se va intoarce PSD, o sa scrie compunerile astea nefondate un client al PSD de la UMF Craiova. E mai usor sa scrii compuneri decat sa schimbi plosca.

  4. Bravo voua, doamnelor si domnilor medici din Cluj!

    Miticii din restul tarii au alte probleme: ditnre care cele mai stringente sunt imaginea personala, propaganda si accesul la parale.

    • Subscriu: „Omul sfințește locul” . Felicitâri și respect echipei de la Cluj!

  5. Iara crapa de ciuda miticii, Transilvania independenta!

    • Nu este vorba de mitici. Este vorba de o promovare mediatică cam agresivă, în absolut orice domeniu. Este în regulă să promovăm lucruri pozitive, frumoase, deosebite…dar cu măsură. Cei care locuim în Cluj mai știm de diverse sume de bani achitate de autoritățile locale pentru promovare în mass-media centrală. Ca să nu mai spunem de sume plătite, tot prin intermediari, ca să apărem în tot felul de topuri europene. Ultimul exemplu… târgul de Crăciun. Bergenbier!:))

  6. E suficient să citim ce scrie @alex 49. Clujul este cel mai! Ce nu s-a mai văzut pe lumea aceasta. He-he.
    Doamne! Mare este grădina Ta! Și mulți mănâncă cu lingurița.