G4Media.ro

Peste 20 de condamnări la închisoare cu executare din rândul vestelor galbene,…

Peste 20 de condamnări la închisoare cu executare din rândul vestelor galbene, în Franța, și armata scoasă pe străzi, sâmbătă, în așteptarea următorului protest

Militarii francezi vor fi mobilizaţi la următorul protest al vestelor galbene de sâmbătă, conform AFP, preluată de News.ro.

Trupele vor fi mobilizate sâmbătă pentru a păzi clădirile publice, permiţând astfel poliţiei să se concentreze asupra protestatarilor în cazul unor noi violenţe în Paris şi alte oraşe, a informat guvernul miercuri.

Soldaţii mobilizaţi vor fi redesfăşuraţi dintre cei implicaţi în operaţiunea anti-terorism „Sentinelle” în cadrul căreia armat patrulează pe străzi şi în aeroporturi aeroporturile, staţiile de cale ferată, lăcaşurile de cult precum şi alte facilităţi.

Însă unele sindicate ale poliţiei au avertizat că menţinerea ordinii nu este rolul unui soldat. „Sunt îngrijorat legat de cum vor răspunde în cazul unui atac”, a declarat Philippe Capon de la sindicatul Unsa, citat de News.ro.

Weekendul trecut, protestatarii au vandalizat magazine şi restaurante de pe Champs-Elysees, iar poliţia s-a folosit de tunuri cu apă pentru a dispersa oamenii.

Potrivit Agerpres, care citează AFP, 23 de condamnări la închisoare cu executare au fost pronunţate luni şi marţi de justiţia franceză ca urmare a violenţelor de pe Champs-Elysées în cursul celei de-a 18-a manifestaţii a vestelor galbene sâmbăta trecută.

În total, tribunalul corecţional din Paris a judecat 86 de persoane în aceste două zile, conform unei proceduri care permite ca o persoană să fie judecată imediat după plasarea sa în arest preventiv.

Sursa judiciară citată de AFP nu a precizat însă durata pedepselor cu închisoarea.

În cazul unor condamnări sub doi ani, legislaţia franceză permite oferirea unor condiţii de detenţie mai blânde, cum ar fi posibilitatea de a părăsi penitenciarul în timpul exercitării unei activităţi profesionale.

Tribunalul a emis 17 mandate de aducere, ce pot viza persoane care au fost condamnate sau inculpaţi care au solicitat timp pentru a-şi pregăti apărarea.

Au fost pronunţate de asemenea 19 condamnări la închisoare cu suspendare sau cu suspendare condiţionată şi 10 condamnări la muncă în folosul comunităţii ori închisoare cu suspendare însoţită de obligaţia de a efectua activităţi în folosul comunităţii.

Şase persoane reţinute au fost puse în libertate. Tribunalul a pronunţat 54 de interdicţii de şedere în Paris.

Jurnaliştii AFP care au asistat la pronunţarea sentinţelor au remarcat absenţa în sala unde se aflau a ultradicalilor. Luni, Sylvain Niel, avocat al mai multor inculpaţi, a subliniat o „dihotomie teribilă” între scenele de jaf şi vandalism de pe Champs-Elysées şi dosarele prezentate la tribunal.

Între 17 noiembrie, când a debutat această criză socială fără precedent în Franţa, şi 12 martie, au fost judecate aproape 1.550 de cauze şi au fost emise 354 mandate de aducere. Aproximativ 40% dintre condamnările pronunţate de tribunale au fost pedepse de închisoare cu executare.

Deşi în ultimele weekend-uri violenţele şi participarea la proteste păreau că scad în intensitate, sâmbătă demonstraţiile au cunoscut o nouă răbufnire de violenţă, cu magazine jefuite şi incendiate pe bulevardul Champs-Elysées şi circa o sută de manifestanţi arestaţi.

Şeful poliţiei din Paris şi alţi doi responsabili au fost demişi, guvernul reproşându-le că forţele de ordine nu au intervenit suficient de ferm, după ce până acum unii politicieni atât de dreapta cât şi de stânga au acuzat forţele de ordine că, dimpotrivă, au acţionat prea violent.

Preşedintele francez Emmanule Macron a dispus miercuri ca dispozitivul militar antiterorist ‘Sentinelle’ să fie mobilizat sâmbătă într-o manieră ”consolidată” la manifestaţiile ”vestelor galbene”.

Sursa foto: Captură YouTube

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Trebuie decretata legea marţiala unde hoţia si corupţia devin cultura naţionala.

  2. cam fix asa scriu trolii lui Putin despre „razboiul civil” din Donbas unde mor cetatenii rusi ingropati anonim pe ascuns in cimitire improvizate