G4Media.ro

Orban anunță că vor fi impuse restricții în privința intervalului orar pentru…

Foto: gov.ro

Orban anunță că vor fi impuse restricții în privința intervalului orar pentru toate tipurile de evenimente organizate la terase

Premierul României, Ludovic Orban, a informat că a fost convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea impunerii unor restricții în privința intervalului orar în care se organizează evenimentele de la terase.

„Decizia de introducere a unor restricţii va funcţiona pentru toate tipurile de evenimente care se organizează la terasă. Nu poţi să impui un orar de lucru, adică să limitezi la ora 23:00 pentru unii, iar pentru alţii să permiţi și după 23.00”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat sâmbătă ce se întâmplă cu evenimentele private organizate la terase.
„În judeţele cu răspândire mare a virusului, unde există risc de transmitere în comunitate, pentru a reduce acest risc de răspândire a virusului. Se ştie foarte clar că foarte multe terase după ora 23:00 se transformă în locuri de petrecere, locuri care e foarte greu totuşi să impui respectarea regulilor şi din cauza asta preferăm să luăm această măsură. De altfel le va face şi bine oamenilor”, a adăugat premierul.
Ședinţa CNSU va avea loc sâmbătă după-amiază în sistem videoconferinţă, iar acolo va fi analizat proiectul de hotărâre.
„Domnul secretar de stat, Raed Arafat, mi-a trimis proiectul de hotărâre pregătit împreună cu Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific. Vom analiza proiectul de hotărâre şi vom lua decizia în cursul zilei de astăzi şi o vom anunţa public”, a explicat premierul.
Sursa Foto: gov.ro
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Organizeaza sedinta sambata dupa-masa, pentru ca de dimineata a fost ocupat cu alegerile. Asta e ordinea prioritatilor?

    • După unii nu mai facem alegeri câțiva ani că e covid. Ia și poarta masca corect când ești ieșit din casă și nu te mai indigna atât!
      Daca toți am purta masca corect, în 6-8 săptămâni ar dispărea de tot virusul. Dar pentru multi pare mai deranjant să simtă aerul expirat decât să nu mai poată respira deloc.

    • Salut. Ce ai spus tu, nu are legatura cu ce am spus eu. Nu sunt deloc indignat. Sunt doar mirat de cum a ordonat prioritatile, tinand cont ca ne spune tot timpul ca moare pe altarul luptei contra COVID. Cat despre masca, ai dreptate. Trebuie purtata. Poate rezolva sa le dea masti si celor fara posibilitati.

    • @CosminG:
      L-ai prins ca nu moare pe altar de cu dimineata si o lasa asa mai pe seara, mai pe racoare ! :))

      PS. Fii vigilent in continuare !

  2. @CosminG: nu știu pe unde lucrezi și ai lucrat până acum, dar ședințele se organizează când ai toți participanții disponibili și materialele sau datele care sunt de discutat gata. Ora ședinței nu reflectă prioritatea subiectului.
    Nu mi-o lua in nume de rău, dar e sâmbătă după-amiază. Cei mai mulți dintre ei nu au mai avut un weekend liber de cam 5 luni. Ce vrei de la ei? De ce nu e bine că ședința are loc după-amiază?
    Da, alegerile sunt și ele importante. Până nu există un guvern cu susținere parlamentară și niște primari care să facă treabă, nu să dea doar din gură ca Firea, genul ăsta de joc de politizare a crizei va continua, absolut contraproductiv, de altfel.

    • Asa este, corect, asta sigurnu a mancat ssalam cu soia cu tine.