G4Media.ro

O persoană a murit și alte două sunt grav rănite după un…

sursa foto: IPJ Ialomița

O persoană a murit și alte două sunt grav rănite după un accident între un TIR și două mașini pe DN2

O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite într-un accident rutier produs, vineri seară, pe DN 2, în afara localităţii Cotorca din judeţul Ialomiţa. În accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR.

Conform ISU Ialomiţa, accidentul rutier s-a produs pe DN 2, în zona satului Cotorca din comuna Ciocârlia. La locul intervenţiei au fost trimise trei echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijin venind şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa.

În urma accidentului au rezultat trei victime, din care două încarcerate, şoferii celor două autoturisme. Salvatorii au extras victimele, una fiind declarată decedată de medicul de pe ambulanta SAJ. Celelate două persoane rănite au fost preluate de echipajele SAJ şi transportate la Spitalul Municipal Urziceni. Pompierii asigură măsuri PSI la locul accidentului, precum şi sablarea carosabilului.

Potrivit IPJ Ialomiţa, se desfăşoară cercetarea la faţa locului, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Traficul se desfăşoară pe un singur sens.

sursa: News.ro, sursa foto: IPJ Ialomița

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Soseaua mortii.