G4Media.ro

O nouă scrisoare a profesorilor de la Colegiul „Gheorghe Șincai” către președintele…

Sursa foto: Facebook Cristi Dimitriu

O nouă scrisoare a profesorilor de la Colegiul „Gheorghe Șincai” către președintele Iohannis: Mâine este așteptată ordonanța președințială de evacuare a noastră. Ce ne-a mai rămas de așteptat, în aceste momente? Răspunsul dumneavoastră

O parte dintre profesorii de la Colegiul „Gheorghe Șincai” din București i-au adresat o nouă scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, după ce nu au primit niciun răspuns la cea din 20 ianuarie.

Profesorii se declară nemulțumiți de întâlnirea pe care au avut-o vineri cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, și inspectorul școlar general, Ionel Pușcaș.

„Am reușit, cu greu, printre discursurile despre propriile competențe ale celor care ni se opun, la întâlnirea de vineri, să formulăm cerințele noastre: 1. Primarul Sectorului 4 să retragă plângerile împotriva școlii ca să putem înlocui monologul atacatorilor cu dialogul; 2. Inspectorul școlar general să retragă detașarea în interesul învățământului pentru directoarele de câteva zile numite în fruntea colegiului, fiindcă, prin această detașare, exact interesul învățământului este prejudiciat. Au fost respinse ambele propuneri, cu brutalitate. Într-o Românie Educată, cerințele noastre ar fi fost luate în considerare, fără tăgadă. Așadar, Excelența Voastră, iată de ce nu credem că proiectul de țară pe care îl doriți înfăptuit este în mâinile potrivite și, mai mult, nu credem că vizita domnului ministru, în felul în care s-a derulat, reprezintă răspunsul dumneavoastră la scrisoarea noastră anterioară”, se arată în scrisoare.

Profesorii amintesc că marți o instanță ar putea emite ordonanța președințială de evacuare.

„Ce ne-a mai rămas de așteptat, în aceste momente, domnule Președinte? Răspunsul dumneavoastră. Dacă ne-am înșelat cumva și răspunsul ni l-ați transmis deja prin reprezentanții înaltelor instituții care se vor ocupa de Educarea României, atunci este suficient să ne spuneți că ne-am iluzionat că încă nu ne-ați răspuns”, se încheie scrisoarea semnată „O parte a României (deja) Educate”.

Scrisoarea deschisă:

Președintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis

Excelență,

Sperăm că scrisoarea noastră vă găsește sănătos, în vremurile acestea grele, în care cei mai mulți dintre noi luptă pentru a ieși nevătămați din urgie.

Suntem aceiași profesori de la Colegiul Național Gheorghe Șincai care, în urmă cu câteva săptămâni, vă ceream sprijinul împotriva asaltului Primăriei Sectorului 4 asupra noastră. Aflați despre noi, tot de la noi, că răspunsul dumneavoastră la prima noastră scrisoare încă nu a ajuns, poate n-am lăsat adresa noastră corect, sau poate obligațiile dumneavoastră față de statul român nu v-au permis răgazul să vă gândiți la noi.

V-am ascultat, cu sufletul la gură, discursul despre România Educată, crezând că suntem parte importantă a acestui subiect. Ne pare că n-am fost, deși bătrâna noastră școală, colegiu centenar, ale cărui valori sunt cinstea, onoarea și performanța, considerăm că a educat bine măcar o mică parte a acestei Românii.

Domnule Președinte, am primit vineri, 12.02.2021, vizita ministrului educației, domnul Sorin Cîmpeanu, a domnului primar al Sectorului 4, Daniel Băluță, a inspectorului școlar general, domnul Ionel Pușcaș, însoțiți de alți reprezentanți ai instituțiilor pe care domniile lor le conduc. Am crezut că această vizită este răspunsul dumneavoastră la scrisoarea noastră cea dintâi. Dar, după o oră de discuții, ne-am convins că nu puteți fi dumneavoastră cel care ne transmite un astfel de mesaj. Nu puteți fi dumneavoastră cel care ne transmite, prin viu-graiul unuia dintre vizitatori, că deciziile care au condus la protestul nostru au fost luate ”de mai sus”, deci de deasupra acelor oameni aflați la fața locului vineri. Fiindcă ”mai sus” de aceștia sunteți doar Excelența Voastră. Nu puteți fi dumneavoastră cel care a regizat o întâlnire la care au vorbit doar cei care ne-au adus în această situație, într-un mod jignitor la adresa ideii de Românie Educată. Nu puteți fi dumneavoastră cel care a permis ministrului educației să formuleze concluzii asupra întâlnirii cu mult înainte ca aceasta să se fi încheiat, concluzii care nu s-au stabilit în discuțiile cu noi. Nu puteți fi tocmai dumneavoastră cel care, în dorința de a educa întreaga Românie, lasă acest demers în mâna unor falși lideri care merg mână-n mână, gând în gând, doar spre ocuparea unor poziții convenabile distribuite de partide, sau căpătate dintr-o țesătură de familie care ar fi putut să aibă, tangențial, legătură cu dumneavostră.

Noi, cei care v-am avut în mijlocul noastru, cei care ne-am emoționat în prezența dumneavoastră la ultima noastră întâlnire, nu credem că întâlnirea de vineri a fost răspunsul dumneavostră, așadar încă îl așteptăm. Eram atât de mândri că ne-ați remarcat pentru valorile pe care le promovăm, încât n-am considerat necesar să stricăm armonia acelei întâlniri cu amănunte pe care, sigur, le-ați disprețuit în alte vremuri și v-ar fi întristat și atunci. Dar acum, când vorbim despre România Educată, poate trebuie să știți că, pentru vizita dumneavoastră, a fost zugrăvită în mare grabă, de către autoritatea locală, doar sala în care ați intrat, că plantele decorative printre care ați trecut au fost aduse cu împrumut și luate înapoi înainte ca toată delegația dumneavoastră să se fi retras. Într-o Românie Educată, aceste lucruri nu trebuie să se mai întâmple, mai ales sub ochii copiilor pentru care noi, adulții, un exemplu suntem sau ar trebui să fim. Într-o Românie Educată, cinstea, onoarea și performanța sunt valori promovate, nu distruse.

Aflați despre noi, Excelența Voastră, că amărăciunea cu care am ascultat discursurile opozanților noștri nu ne-a condus la renunțare, ci a produs revelația faptului că discursul politic, împănat cu formalisme, a coborât în școală. Cum să-i numim pe adulții care nu înțeleg ce citesc? Dar pe cei care se fac că nu înțeleg ce citesc?

Am reușit, cu greu, printre discursurile despre propriile competențe ale celor care ni se opun, la întâlnirea de vineri, să formulăm cerințele noastre: 1. Primarul Sectorului 4 să retragă plângerile împotriva școlii ca să putem înlocui monologul atacatorilor cu dialogul; 2. Inspectorul școlar general să retragă detașarea în interesul învățământului pentru directoarele de câteva zile numite în fruntea colegiului, fiindcă, prin această detașare, exact interesul învățământului este prejudiciat. Au fost respinse ambele propuneri, cu brutalitate. Într-o Românie Educată, cerințele noastre ar fi fost luate în considerare, fără tăgadă. Așadar, Excelența Voastră, iată de ce nu credem că proiectul de țară pe care îl doriți înfăptuit este în mâinile potrivite și, mai mult, nu credem că vizita domnului ministru, în felul în care s-a derulat, reprezintă răspunsul dumneavoastră la scrisoarea noastră anterioară.

Cu tristețe vă anunțăm că marți, 16.02.2021, o instanță ar putea emite ordonanța președințială de evacuare a noastră din bătrâna noastră casă cu cărți. Dar, la fel de bine, ar putea să nu dea curs imposturii propagate în rândul decidenților noștri. Domnul ministru, fără a mai aștepta hotărârea instanței, a afirmat că această ordonanță există, dar nu va fi pusă în aplicare până la finalul acestui an școlar. Două afirmații false, în aceeași frază. Ordonanța nu există încă, dar dacă va exista, ea va fi executorie. Ceea ce promite domnul ministru, alături de primarul Sectorului 4, mai precis nerelocarea până în septembrie 2021, reprezintă un fapt care în realitate nici nu se poate întâmpla, fiindcă în acest moment nu există spații disponibile pentru debarcarea noastră, a tuturor. Mai mult, noi n-am înțeles de ce elevii prezenți la această întâlnire au fost, în repetate rânduri, întrebați dacă li se pare firesc ca noi să le punem în primejdie viața, din septembrie 2020 și până acum, ținându-i captivi între niște ziduri ce stau să se dărâme, dar amânarea de către primar a evacuarii le oferă brusc siguranța că până în luna septembrie 2021 zidurile nu se vor dărâma. Iată, din nou, de ce nu credem, Excelența Voastră, că vizita ministrului și declarațiile de presă ale acestuia nu reprezintă răspunsul dumneavoastră către noi.

Profesori fiind, ne-am gândit că știți bine că o școală, oricare ar fi ea, nu poate fi condusă fără sprijinul cancelariei. Ați fost și dumneavoastră profesor. De aceea credem că discursul inspectorului școlar general, prezent la întâlnirea de vineri, nu poate fi răspunsul dumneavoastră pentru noi, discurs înregistrat pe o cameră video, mută și ea de uimire.

Ce ne-a mai rămas de așteptat, în aceste momente, domnule Președinte? Răspunsul dumneavoastră. Dacă ne-am înșelat cumva și răspunsul ni l-ați transmis deja prin reprezentanții înaltelor instituții care se vor ocupa de Educarea României, atunci este suficient să ne spuneți că ne-am iluzionat că încă nu ne-ați răspuns.

Semnează:
O parte a României (deja) Educate

Context

Zeci de profesori și elevi protestează din nou, vineri, în fața Colegiului Național „Gheorghe Șincai” pentru a nu fi evacuați din clădire, așa cum dorește Primăria Sectorului 4, pentru a reabilita imobilul. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, au venit la fața locului și au susținut că liceul nu va fi evacuat în acest an școlar.

Anterior, o parte a profesorilor de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” au organizat un protest în fața instituției de învățământ, față de impunerea unui nou director care ar fi favorabil evacuării clădirii, dorită de Primăria Sectorului 4, pentru lucrări de consolidare a imobilului. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avut discuții cu profesorii și a declarat apoi că o decizie de relocare se va stabili de comun acord între școală, inspectorat, primărie, părinți, minister.

Elevii Colegiului „Gheorghe Șincai” ar urma să fie mutați într-o clădire a Liceului Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”.

Recent, Primăria a depus în instanță o cerere de obținere a unei ordonanțe președințiale de evacuare a clădirii pentru reparații. Primul termen este pe 16 februarie.

Pe 20 ianuarie o parte dintre profesorii Colegiului au trimis o scrisoare deschisă Președintelui Iohannis, în care acuzau “un atac, o luare cu asalt” din partea primăriei.

„Nu au dat un termen pentru când vor începe lucrările având în vedere că suntem într-un litigiu încă. Primăria afirmă că vrea să consolideze fiindcă această clădire ar fi în risc seismic, deși ea nu apare în lista Primăriei Capitalei. Pentru a elimina riscul seismic, trebuie umblat la structura clădirii, ori autorizația obținută de ei este pentru amenajare interioară și exterioară, nu pentru modificarea structurii”, a declarat fosta directoare Silvia Mușătoiu pentru Edupedu.ro.

Lucrările pe care dorește primăria să le facă acum s-ar întinde pe o perioadă de doi ani și vor fi executate de o asociere formată din Construcții Erbașu SA, Somet SA și Nemar Edil Construct SRL și vor costa peste 17 milioane de lei.

De cealaltă parte, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a ripostat cu documentele pentru reconsolidarea clădirii, plus adresa constructorului care arată că lucrările nu pot fi făcute decât cu mutarea elevilor, a scris Edupedu.ro. Primarul susține că imobilul s-ar afla în lista celor cu risc seismic II, pe baza unei expertize tehnice privind riscul seismic realizată de SC Concrete&Design SRL.

În schimb, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a precizat că nu deține informații privind încadrarea în vreo clasă de risc seismic a imobilului Colegiului Național Gheorghe Șincai, situat în Calea Șerban Vodă nr. 167, sector 4, București, potrivit răspunsului transmis redacției Financialintelligence.ro.

Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic precizează: “În urma cererii dumneavoastră nr. 427 din data de 22.01.2021 , depusă la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, vă comunicăm că nu deținem informații privind încadrarea în vreo clasă de risc seismic a imobilului situat în Calea Șerban Vodă nr. 167, sector 4, București, întrucât nu figurează în evidențele noastre ca fiind expertizat tehnic în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 20/1994, privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a cerut pe 2 octombrie 2020 intervenția de urgență a Inspectoratului Școlar, a DSP și a Prefecturii, “pentru punerea în siguranță a elevilor” și pentru reabilitarea clădirii Liceului Gheorghe Şincai, susținând că este încadrată la risc seismic II, în timp ce profesori și părinți ai elevilor liceului au făcut petiții împotriva relocării.

Sursa foto: Facebook Cristi Dimitriu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. În multe ţări primite-n Schengen, părinţii se alătură profesorilor la proteste, pentru că au înţeles că e o chestie transpartinică politica de subfinanţare a educaţiei, şmecherii având nevoie de un electorat necritic. Altminteri, statul ar câştiga consistent la buget dacă pe locul la răscruce al Liceului Şincai s-ar construi un mall sau măcar un hotel de lux sau ce casă în formă de radio s-a vrut ridica pe Muzeul de Istorie abandonat din strada Ştirbei Vodă.

  2. Tipic romanesc : daca nu se face , de ce nu se face iar daca se face, de ce se face. Nicicum nu sintem multumiti. Pina acum nu ai auzit decit jelanii despre cum se vor darima cladirile la vreun cutremur insa in momentul in care s-ar incepe reabilitarea lor locatarii nu vor sa se mute , se protesteaza , circ specific romanesc.

    • Dincolo de cea ce spuneti, de ce NU au primit un RASPUNS la Scrisoarea trimisa Presedintelui ROMANIEI?!!!!
      Johannis nu e presedintele PNL, e Presedintele Romaniei!!
      Stim ca nu are aptitudini de comunicare, dar are o armata de Consilieri bine platiti, domnind la Palatul Cotroceni, care CE FAC???!!!!

    • Eu zic mai degraba asa: „tipic romanesc” sa nu ii bagi in seama pe Cetatenii Tarii al carei Presedinte ai fost ALES!!!
      Cum va suna?!

  3. Tâlhării pesediste! Liceul a fost reconsolidat la inceputul anilor ’90! E ciudat de ce profesorii care erau tineri in acea perioada si care inca sunt acum in activitate nu evidentiaza lucrul asta!Mugurel Popescu era in ’90 prof de fizica in Sincai si a urmat la conducerea liceului dupa pensionarea prof. Macarie

  4. întrucât nu figurează în evidențele noastre ca fiind expertizat tehnic
    Deci daca maine e cutremur si pica totul pe elevi? cine da socoteala?
    Dorel, pardon directorul si mai cine?
    Era o chestie obligatorie expertiza sau doar daca o cere cineva?
    In rest scrie ca aia au autorizatie sa vopseasca gardul si cam atat si ei pretind ca e risc seismic conform unui act scos de o firma… e in regula firma si actul ala?

    Alooo DNA/Procuratura si nici unul nu citeste presa.
    Sunteti ocupati cu munca de noapte pe la baruri si localuri cu hostese ?!
    Cine e sef pe la interne? educatie? PNL? prefectu capitalei nimic?
    Toti se fac ca muncesc? al dracu Dorel e mic copil pe langa astia.

  5. D-nl Președinte,înalți demnitari chiar nu se aude strigătele elevilor,profesorilor si părinților?trăim într-o țară libera si democrată cu dreptul la educație, de ce nu se ia in considerare deloc renovarea pe corpuri de cladire?oare constructorul a mers la fata locului si a vazut el ca nu are această posibilitate?de ce este lăsat acest primar sa isi satisfacă orgoliul lui impotriva la 100 de elevi,profesori și părinți?Credeți că profesori sau părinții nu se gandesc la siguranta copiilor?vai săracul domn primar Baluta doar el se gândește la binele copiilor noștri impreuna cu noua conducere de la Șincai care duce colegiul pe fundul lacului…..
    Șincai este :trecut,prezent si viitor nu ambiția si orgoliu politic,daca in tara noastra nu mai exista dreptate pentru bătrânul Șincai, poate forurile europene au ele o soluție.

  6. Johannis e deja terminat ca presedinte, maine poimaine se incheie al 2-lea mandat prezidential, NUL din toate pdv!
    Si eu i-am trimis o Scrisoare oficiala, prin Posta Romana, dupa un prim mesaj pe mail…nici un raspuns!
    Nici macar de la vreunul dintre Consilierii taietori de frunze la cainii Cotrocenilor…
    Omul e rupt total de Romania reala, aia care l-a votat…in afara de cateva vorbe goale, chinuite, cateodata la TV, cand prmite in numele PNL multe abureli, in rest, nimic, nimic…

    • Ca să înțelegeți cum vrea Băluță , cu inima curată,să renoveze liceul, priviți cu ce specimene a venit vineri la liceu
      postimg dot cc slash BLwxcyLM
      Poate reface g4 linkul, pentru că am văzut că altfel nu trece comentariul
      Se tot flutură amenințarea că pică liceul, dar evaluarea a fost făcută cu o firmă de casă a băieților.
      Despre faptul că nu are nicio alternativă decentă la mutarea elevilor nu se prea vorbește.
      Dacă stai in Pantelimon și te-ai gândit că ajungi decent cu metroul la Tineretului, cât naiba o să faci până la imgb?
      Am înțeles că renovarea e de vreo 6 milioane. La un parandărăt de 20 la sută, un milion de euroi e probabil elefantul din clădire.

    • @lili? Nu au răspuns? Asta înseamnă că la evaluarea performanței, pe indicatorul „dialog social”, sunt roșii*.

      *Legendă:
      Roșu: rezultatele sunt sub ținta (targetul) stabilit și necesită o atenție urgentă.
      Galben: rezultatele sunt sub ținta stabilită, dar într-un interval de toleranță.
      Verde: rezultatele sunt = sau peste ținta stabilită.
      Trebuie să-i responsabilizăm.

    • @gogo: TREBUIA sa le raspunda, pentru asta Presedintia are o armata de Consilieri!
      E obligatia lor, nu era o Scrisoare a unui dezaxat care lua halucinogene!!!
      Imaginea e deplorabila!

  7. E chiar deplasat să-i ceară de socoteală lui Iohannis…în plin sezon de schi!

  8. Adica, ce sa faca Iohannis, sa influenteze justitia? Decid magistratii, ce atata patima?

  9. O instanta emite ordonanta si daca vrea sau daca nu vrea Iohannis si Baluta poate astfel reabilita liceul in liniste…