G4Media.ro

Numărul de români din Spania a depășit oficial un milion / Este…

Sursa Foto: avilared.com

Numărul de români din Spania a depășit oficial un milion / Este cea mai numeroasă comunitate de străini din această țară

Numărul românilor din Spania la sfârșitul anului 2020 a fost de 1.079.726 de persoane, cei mai numeroși rezidenți străini din această țară, din totalul de 5.800.468, potrivit datelor oficiale prezentate marți de Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației.

Acestea sunt cifrele oficiale, care numără cetățenii români cu reședința declarată în Spania, însă este de așteptat ca numărul românilor să fie în realitate mult mai mare, potrivit unor surse diplomatice consultate de G4Media.ro

Populația Spaniei era estimată la 1 iulie 2020 la 47.351.567 de către Institutul Național de Statistică.

Pe locul 2 se situează marocanii cu 811.530, iar pe locul al treilea britanicii cu 381.448 persoane.

Potrivit tabelului statistic prezentat, populația românească din Spania a crescut față de anul precedent cu 0,9%, a avut o vârstă medie de 38 de ani, iar ponderea populație feminine a fost de 47%.

Tabel cu naționalitățile din Spania

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. Dar citim peste tot ca s-au intors 1.3 milioane de romani in Romania, dar in acelasi timp citim ca numarul de romani din Spania a crescut in 2020, cum se potrivesc cele doua informatii?

    • Ce I care s au întors au si plecat înapoi, chiar au luat după ei și alte neamuri .
      În Spania e cea mai frumoasa viata .

  2. Se pare că locul românilor nu e în România. România e patria specialilor cu pensii, salarii și asistență medicală dedicată și bineînțeles patria hoților cu gulere albe sau nu, cu epoleți sau nu. Casa de copiii nu e acasă, așa cum spune o reclamă. Nici locul românilor nu e în România!!!

  3. 1 milion de romani cu varsta medie 38 de ani foarte probabil activi pe piata muncii in Spania.
    Turcan vine sa ne spuna cum ca avem prea multi pensionari la forta de munca activa si ne asteapta vremuri grele.
    Pai cine a alungat milioane de romani din tara timp de 30 de ani ?

    • PSD-ul tău, Grupul Infracțional Organizat, din cauza asta au plecat românii activi și cu un dram de minte .

  4. Vaai, induiosator.
    Sa le fie de bine.

    • Eu stau in Spania, dar statistucile de aici arata ca romanii sunt pe locul doi iar pe locu 1 sunt maricanii.

  5. 1 milioan în Spania
    1,5 milioane in Italia
    700 de mii în Germania
    500 de mii în Marea Britanie
    500 de mii în SUA
    300 de mii in Franța
    Si mai toți cu vârste sun 50 de a ani, adică activi pentru economia locală .
    Clasa politică românească a avut un singur obiectiv de îndeplinit. Să reducă gap ul/ diferența față de Vest,dar a eșuat lamentabil!
    End of a sad story .

    • Este un fapt unic, in istoria recenta. O adevarata fuga organizata. Tara Dv a pierdut ceea ce avea mai valoros: forta sa de munca, cei care intr-adevar doreau sa muncească.
      Nu mai poate fi recuperată aceasta uriașă diferența.

      Din pacate, oamenii chiar au fost alungați din tara lor. Incepand din iunie 1990.

  6. Estimați cîți au deja și cetățenie spaniolă ?

  7. Și fac ce? Că studii superioare, experiența, meserii adevărate cam nu. Sa culegi, să ștergi la fund, sa pui faianță, sa zugrăvești, sa aduci meniul nu presupune cheltuiala statului român în pregătirea lor. Da, e pierdere, că au sute de mii de copii lăsați la bunici, care sunt educați de statul român și părinții sunt tratați pe banii noștri, de unde vin și pensiile. Vreo 6 milioane de plecați la străini aduc 6 miliarde de euro pe an, 1000 de euro per plecat. Nici măcar de un iPhone nu ajung. Sigur e mare realizare😀

    • Ești bătut în cap. Ce faci in Spania ? Pai rulez iarbă zi de zi plus bere corona din Mexic proaspăt adusă. Stau la căldură tot anul și vizitez tot ce pot in Spania. Toată lumea în general este sănătoasă și respectoasă. Întrebare este : ce faci tu in România gherțoi??

    • @Mue PSD – Și ce ai rezolvat cu acest comentariu? Să confirmi ce a spus Tudor. Din comentariul tău reiese că tot ce faci toată ziua este să fumezi iarbă, să bei și să vizitezi Spania. Și bani de unde? Te plătesc bine marocanii să le vinzi iarba cocoșel? (dacă e să îți răspund cu aceeași monedă cum ai făcut tu) 😉
      Într-adevăr, nu putem să generalizăm și să spunem că toți din Spania sau de oriunde altundeva sunt țărani sau persoane care fac cea mai de jos treabă (culegători, chelneri sau batante) dar marea majoritate asta fac. Asta a creat, la capitolul ăsta UE. Emigrație în masă, cantitate peste calitate. La fel ca la refugiați. Un sistem mult mai viabil ar fi fost acceptarea strict pe criterii meritocratice, ai absolvit facultatea aia (una renumita, nu o facultate din nu-știu ce orășel de mâna a treia), ai job-ul ăsta, poți face asta. Exact ca și sistemul de vize din SUA sau Canada. Nu acceptăm toți țăranii din Bârlad sau Vaslui care nu fac nimic și după aia tot noi ne mirăm de ce românii au o imagine așa proastă în Europa de Vest.
      Cât despre tine, oricât de mare șmecher te dai, confirmi acest exemplu. Dovadă stă numele tău (amuzant că simpatizezi cu #reziștii din România, dar tu stai în Spania). În Spania nu o să vezi pe cineva să poarte ură pe un partid btw 😉 Cât o să mai stai tu și restul românilor de acolo? Până ajunge Vox la guvernare. După aia să vezi câte joint-uri o să mai fumezi cu Pablo Iglesias și Sanchez.

    • S-o crezi tu, Tudore, că sunt atatia fără studii superioare! Numai dintre cunoștințele mele de aici cunosc vreo 30, parte din ei familie. Ingineri, biologi, juriști, cadre medicale.
      Și mai ușor cu pianul pe scări, studiile tale au fost plătite și de părinții mei și ai celor plecați. Iar pensia nu o primesc de milă, este dreptul lor și munca lor. Vete a la mierda, hijo de tu madre!

    • cele 6 miliarde au intretinut economia Romaniei.Efortul statului roman in educatie se vede…iar tratamentul parintilor este platit tot de copiii plecati, pentru ca si de batrani, statului roman i se rupe …ca nu ies comisioane….Toti au plecat pentru ca si-au dat seama ca asa isi pot ajuta copiii sa-si croiasca o viata mai buna…tot afara si paradox, mai toti cei plecati investesc in copiii care sunt la studii.Nu sunt una din cei plecati ca n-am avut destul curaj…am ramas aici si te asigur ca sunt mai umilita de statul roman decat daca as fi sters sau cules.In ce fel sunt umilita stii, meritocratie, transparenta…

  8. Cocalare, ești la furat? Scuze,ba

  9. @ Tyrell.
    Vad ca esti foarte la curent cu noutatile din Spania. Daca o sa iasa (putin probabil) Vox, romanii vor ramane aici, ai uitat ca facem parte din Uniunea Europeana, si ca romanii sunt cetateni europeni? crezi ca daca intra la guvernare un partid de extrema dreapta, o sa alunge cetatenii comunitari? Te inseli amarnic. Stii cati spanioli muncesc si traiesc in UE?

    Nu inteleg de ce romanii sunt anti-romani si de ce trebuie neaparat sa-i criticati pe cei care au plecat din tara, este viata lor si singuri si-au ales calea. Indiferent de muncile care le fac (important e sa participi, le frecat motanul si pe ajutoare sociale avem multi pe acasa) in strainatate, cred ca nu ar trebui sa-i critice nimeni, ofense gratuite. In Romania , romanii nu spala wcuri sau culeg fructe? Sau toti sunt mari podoabe, valori, oameni de cultura, savanti, fizicieni si bancheri? Mai sa fie.
    Cei care participa la defaimarea propriilor frati sunt oameni aiurea, spani, ignoranti, egoisiti si snobi.
    Nivelul de trai si pibul Romaniei a crescut in ultiul timp, si sa nu uiti ca cei ce muncesc prin strainatate au participat semnificativ la asta.
    In loc sa va bateti joc si sa-i indepartati, mai blne ar fi sa-i respectati. Crezi ca e usor sa pleci peste hotare? sa te adaptezi altei culturi , dar sa fii legat in continuare de tara ta? Crezi ca e usor sa inveti o limba noua ? si sa travesti printre straini? Oameni buni, nu au avut alta optiune, de asta au plecat. Dar tot romani sunt, ca si voi (cu B).

    Eu am studiat in Ro, dar si in Spania, m-am format in Transport si comert international, muncesc ca Freight Forwarder, Termenul de : Incoterms iti spune ceva ?

    Deci, inca un roman in Spania, care nu e capsunar.

  10. Institutul national de statistica al Spaniei arata exact 587.000 romani in Spania in 2020.
    2010 – 1 milion
    2020 – 578 mii
    Romanii parasesc masiv Spania, asta ratat institutul national de statistica al Spaniei.
    Link – https://www.ine.es/jaxi/Datos.htm?path=/t20/e245/p08/l0/&file=01006.px#!tabs-tabla
    Asta deoarece
    Salar mediu net 2021
    Spania – 1400 euro
    Romania – 750 euro
    Dar preturile sunt in general aproape duble in Spania facand ca puterea de cumparare si niveul de trai sa fie aproape identice in Spania ca in Romania. In plus Romania creste economic foarte rapid an de an, salariile cresc in fiecare an cu 10%, Spania e in stagnare totala de 15 ani de zile. Rata somajului in Romania e 5% in Spania e 15%, in Spania fiind mult mai greu de gasit un loc de munca decat in Romania.

    • Mai sunt romani in Spania. Cei care mint, jefuiesc, inseala, fac tot felul de lucruri in afara legii. Pe mine m-au tepuit in vara asta 2 romani de la Torrevieja de vreo 8.000 euro. Astia sunt reprezentantii romanilor din Spania.