G4Media.ro

New York Times: Republica Moldova va intra sub monitorizarea „Echipei Tiger”, formată…

Sursa foto: Flickr / The White House

New York Times: Republica Moldova va intra sub monitorizarea „Echipei Tiger”, formată din cei mai buni specialiști de securitate de la Casa Albă

SUA au înființat o echipa specială la Casa Albă care are mai multe misiuni, printre care și aceea de a monitoriza și analiza date despre eventuale intenții ale Rusiei de a ataca Republica Moldova și Georgia, scrie New York Times.

Echipa este formată din oficiali din zona de securitatea națională și poartă denumirea de „Echipa Tiger”. De asemenea, aceasta este responsabilă pentru alcătuirea de planuri și răspuns imediat în cazul în care Rusia va folosi arme chimice sau nucleare în Ucraina.

Grupul de specialiști de la Casa Albă se va ocupa și de răspunsurile pe care SUA le va oferi Rusiei în cazul în care forțele militare ruse vor atacă convoaiele din teritoriile NATO care aduc arme și ajutor în Ucraina, mai scrie NYT.

Menirea principală a „Echipei Tiger” este a schița scenarii cu privire la modul în care Statele Unite și aliații săi ar trebui să răspundă dacă președintele rus Vladimir Putin – frustrat din cauza lipsei de progres în Ucraina sau hotărât să avertizeze Occidentul împotriva intervenției în război — își dezlănțuie stocurile de arme chimice, biologice sau nucleare.

Echipa Tiger se întâlnește de trei ori pe săptămână, în sesiuni clasificate, și analizează, de asemenea, răspunsurile în cazul în care Rusia încearcă să extindă războiul către națiunile vecine, inclusiv Moldova și Georgia, și cum să pregătească țările europene pentru fluxul de refugiați la o scară nemaivăzută în decenii, mai scrie publicația americană.

Cu doar o lună în urmă, astfel de scenarii păreau mai teoretice. Dar astăzi, de la Casa Albă până la sediul NATO de la Bruxelles, s-a stabilit o recunoaștere a faptului că Rusia poate apela la cele mai puternice arme din arsenalul său pentru a scăpa dintr-un impas militar.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat miercuri urgența efortului de pregătire, spunând reporterilor pentru prima dată că, chiar dacă rușii folosesc arme de distrugere în masă doar în interiorul Ucrainei, acestea pot avea „consecințe grave” pentru oamenii din națiunile NATO.

Contextul declarațiilor făcute de Stoltenberg era despre teama că norii chimici sau radioactivi ar putea trece peste graniță, relatează New York Times. Nu în ultimul rând, o problemă aflată în discuție este dacă astfel de daune colaterale ar fi considerate un „atac” asupra NATO în conformitate cu Carta sa, care ar putea necesita un răspuns militar comun.

În timp ce Biden a zburat în Europa miercuri, atât el, cât secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au avertizat cu privire la dovezi tot mai mari că Rusia se pregătește de fapt să folosească arme chimice în Ucraina.

„Acestea sunt întrebări cu care Europa nu s-a confruntat din adâncul Războiului Rece, când NATO avea mult mai puțini membri, iar Europa de Vest era îngrijorată de un atac sovietic îndreptat în Germania. Dar puțini dintre liderii care urmează să se întâlnească joi la Bruxelles au trebuit vreodată să se ocupe de aceste scenarii – și mulți nu au trebuit să se gândească niciodată la descurajarea nucleară sau la efectele detonării armelor nucleare de pe câmpul de luptă, concepute pentru a fi mai puțin puternice decât cele care au distrus. Hiroshima. Teama este că Rusia are mai multe șanse să folosească acele arme, tocmai pentru că ele erodează distincția dintre armele convenționale și cele nucleare”, relatează publicația americană.

Foto: Președintele american Joe Biden în biroul său de la Casa Albă. Sursa foto: Flickr / The White House

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Ce R. Moldova dar e neutra, ăștia nu știu ca R. Moldova este sfântă si o ataca nimeni 😂😂😂. Ce bine e sa fii neutru sau ai intrat deja in Nato si nu știu eu😍😍😍.

    • Claule, schimbă-ți pantalonii și nu fi trist. Se mai întâmplă și la alții mai viteji decât noi.

  2. Oricum toate rachetele vor fi interceptate si distruse in acest spatiu-Moldova, Ucraina, Romania, Polonia indiferent ce tari vizeaza!Problema este ce incarcatura transporta:chimica, nucleara, biologica…Experimentul Croatia da de gandit!

  3. Ar face bine sa puna pe lista si scenariul in care armata rusa din Transnistria se activeaza si ataca fie Ucraina fie Moldova.
    Poate ar trebui nimicita preemptiv.

  4. Ei asta da , lecție pentru PSD-PNL.
    Oare de ce nu au fost capabili să trimită un Tir cu ajutoare că USR?.

  5. sper sa nu faca EU + NATO sa creada ca razboiul e pur econimic. Asa gandesc tocilarii din biblioteci. Daca erau lideri cu cojones deja bombardau Crimea si poate negociau rusii ceva armistitiu.
    Adevarul e ca e multa emotie si multi nervi, Romania daca ar avea cojones ar face un plan pt trimiterea de trupe in Moldova. In viata nu conteaza doar banii. Nu prea am astfel de asteptari de la KWI profesor de fizica nici de la oligofrenul de prim-ministru