VIDEO Ministrul propus al Finanțelor, Adrian Câciu, avizat în Parlament: Rectificarea bugetară și încasarea avansului din PNRR sunt primele lucruri pe care trebuie să le facem / Ce spune despre articolele privind „cabala financiară” care voia să devalorizeze leul

Adrian Câciu Sursa foto: Facebook/Adrian Câciu

Adrian Câciu a fost avizat miercuri de Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Parlament pentru a prelua funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul PSD-PNL-UDMR.

UPDATE Adrian Câciu a primit aviz favorabil. Au fost 34 voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă” și o abținere.

Președintele comisiilor reunite, Bogdan Huțucă (PNL), l-a prezentat inițial drept „Adrian Cîțu”, în loc de „Câciu” și a fost corectat imediat de către colegi.

Adrian Câciu a explicat că este economist, care a activat atât în mediul privat – până în 2001, apoi în administraţia publică centrală, în special în Ministerul Agriculturii, în special în zona de control.

În 2012 a intrat în zona de fonduri europene la Ministerul Agriculturii.




Principalele declarații ale lui Adrian Câciu:

  • Rectificarea bugetară trebuie să vină foarte rapid. La fel și elaborarea tuturor actelor care mai sunt necesare ca să vină primii bani din PNRR. Aceste lucruri sunt primele pe care trebuie să le facem din prima zi în care sunt investit în calitatea de ministru.
  • Trebuie realizată această ordonanță-punte privind măsurile fiscal-bugetare care vor fi aplicabile în 2022 și ținând cont de noua abordare din programul de guvernare.
  • Situația macroeconomică, deși pare bună, nu este. România se confruntă cu o presiune extrem de puternică din cauza dezechilibrelor macroeconomice. Avem deficitul de cont curent, deficitul comercial, deficitul public, puseul inflaționist, partea de datorie externă, dar și datoria publică care începe să devină îngrijorătoare ca procent din PIB.

Răspunsuri la întrebări:

  • Referitor la rectificare. Da, rectificarea va fi aprobată vineri noaptea, vineri seară. Stăm până când o aprobăm. Adică să nu înțelegeți că noaptea ca… cum se întâmpla. Trebuie să am cel puțin câteva ore să ajung la minister să mă asigur că tot necesarul de finanțare este acolo, că deficitul se menține – foarte important – deci orice situație, în acest moment, noi ne vom menține în programul de convergență care este asumat cu Comisia Europeană și vom găsi formula de spațiu fiscal astfel încât să putem introduce și provocările aduse de programul de guvernare, dar și de situația macroeconomică din acest moment. Referitor la termen, în legea finanțelor publice spune „30 noiembrie – elaborarea rectificării”. Adică nu scrie și adoptarea. Dar vă asigur că nu ajungem la 30 noiembrie. Va fi adoptată pe 20 și… cât este vineri.
  • Necesarul de finanțare se va ridica undeva în jur de 5 miliarde.
  • Am înțeles că sunt probleme cu salariile din sistemul sanitar – toate aceste probleme se rezolvă. Din ce am văzut în execuția bugetară, există destulă rezervă în contextul actual.
  • Nu rețin când am făcut acea afirmație cu leul, dar știu că a fost o situație la un moment dat în care se făcea foarte multă presiune pe zona de influenceri cu funcții destul de puternice în zona financiară – încercau să spună că cursul valutar în România este ținut în mod fals de către instituțiile abilitate la un nivel foarte jos și că ar fi trebuit să fie la 5,2. Asta a fost un eveniment pe care eu știu că am ieșit public și am spus că piața valutară este într-o flotare controlată și atunci trebuie ținut cont de contextul acesta al flotării controlate pe care politica monetară sau Banca Națională îl are cu privire la piața valutară și nu făcută o analiză dintr-un birou de la o bancă care poate să aibă oarecum un câștig de pe urma presiunii pe creșterea cursului valutar. Eu nu am o problemă… nu intru în niciun fel de diferență, evident că toți avem opinii. Dar trebuie să ținem cont, în contextul în care ne spuneați mai devreme și spuneam și eu și știm cu toții, că sunt atâtea dezechilibre macroeconomice, un curs valutar care intră într-o zonă de volatilitate îți conferă prin contagiune volatilitate nu numai în partea de economie, dar mai ales în partea de sustenabilitate a finanțelor publice.
  • Claudiu Năsui (USR): Și totuși cum făcea cabala financiară ca să devalorizeze leul în contextul cursului euro/dolar?
  • Adrian Câciu: Opinia mea este cu totul alta în acel articol. Citarea de către presă este făcută spectaculos pentru ceea ce înseamnă un titlu de presă și textul conține cu totul altceva.
  • Claudiu Năsui: Vreți să vă citez exact postarea dumneavoastră?
  • Adrian Câciu: Domnul Năsui, nu o să intru într-o dezbatere și vă respect și știu la ce vreți să vă referiți. Ceea ce vreau să vă asigur este că toți trebuie să fim parte a unei zone de stabilitate în piața de capital și piața financiară, chiar dacă o să fie în zona sistemului public de finanțe, chiar dacă o să fie în zona privată, chiar dacă o să fie în zona legislativă, o țară fără capital azi, mâine, ieri nu poate merge mai departe. În același context, trebuie să avem foarte mare grijă de ceea ce înseamnă capitalul uman, pentru că suntem o țară care pierde în fiecare zi zeci și sute de oameni.
  • Cred că trebuie să întărim legislația pentru combaterea evaziunii fiscale.
  • Digitalizarea ANAF este o prioritate. Nu știu care este stadiul, știu că sunt foarte multe proiecte în derulare. Dar este o prioritate digitalizarea ANAF și dezvoltarea sistemului digital în relația cu contribuabilii.

Citește și: 

Cine e Adrian Câciu, masonul specialist în agronomie propus de PSD la Ministerul Finanțelor: Fost funcționar la Ministerul Agriculturii, fără funcții politice sau de conducere

Ministrul propus al Agriculturii, gafă la audierile în Parlament: „Strategia europeană de la furcă… de la fermă la furculiță”

Programul audierilor celor 20 de miniștri din Guvernul Ciucă / Calendarul pe ore pentru ziua de miercuri

Sursa foto: Facebook/Adrian Câciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *