Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Numărul directorilor din cadrul direcţiilor silvice regionale va fi redus de la 101 la 38, în baza noilor organigrame avizate de Ministerul Mediului şi aflate în procedură de aprobare la Romsilva, a anunţat marţi ministra Mediului, Diana Buzoianu, transmite Agerpres.
„Tocmai au fost aprobate organigramele direcţiilor silvice regionale. Noi le-am avizat, urmează să fie votate şi de către Romsilva. Practic, am făcut trecerea de la 101 directori la 38 de directori. Am creat şi 16 funcţii de şef serviciu pentru locurile în care nu era justificat sub nicio formă să existe un director, dar exista nevoia de coordonare în urma regionalizării direcţiilor respective. În orice caz, avem aproape înjumătăţirea funcţiilor de conducere”, a menţionat Diana Buzoianu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Buzoianu a precizat că noii directori ai direcţiilor silvice regionale vor fi selectaţi prin concursuri organizate transparent şi obiectiv.
„Urmează să aibă loc şi concursurile pentru directorii direcţiilor silvice regionale şi ne vom uita foarte atent să ne asigurăm că aceste concursuri vor fi organizate obiectiv, transparent, fără interese de grup sau fără interese ca oameni care nu au dus Romsilva în direcţia potrivită în ultimii ani să fie şi cei care câştigă pe bandă rulantă concursurile în următoarele luni”, a adăugat ministra.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului şi asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului deţin certificarea managementului forestier în sisteme internaţionale.
Regia administrează şi 22 de parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă cumulată de peste 850.000 de hectare, precum şi 12 herghelii de stat.