
Mickey Mouse intră în lumea F1: Ce înseamnă noul acord dintre Formula 1 și Disney
Oficialii Formulei 1 au anunțat un partneriat inedit cu Disney grație căruia un personaj emblematic precum Mickey Mouse va pătrunde în universul sporturilor cu motor începând cu sezonul 2026 al Marelui Circ, transmite motorsport.com.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Acordul dintre cele două părți prevede integrarea personajelor Disney în experiențele, conținutul și produsele F1, extinzând astfel amprenta ambelor branduri către noi segmente de public.
„Colaborarea noastră cu Disney va fi una strălucită. Vom aduce lumea lui Mickey & Friends fanilor F1 și invers, ceea ce ne permite să ne conectăm cu o piață de consum mai largă”, transmite Emily Prazer, director comercial F1.
Oficialul F1 spune că inițiativa face parte dintr-o strategie de extindere a Formulei 1 dincolo de sfera tradițională.
La rândul său, Disney a subliniat importanța Formulei 1 și faptul că produsele companiei vor ajunge la noi fani.
„Această colaborare interesantă va aduce două puteri ale divertismentului pe o scenă globală, oferind conținut și produse memorabile pentru fanii ambelor universuri” – Tasia Filippatos, președintele Disney pentru produse de consum.
Momentan, nu sunt cunoscute detaliile financiare ale acordului, însă mișcarea este una importantă în strategia de marketing și expansiune globală a ambelor branduri implicate în acest partneriat.
De știut
- În acest moment, cursele F1 sunt difuzate în SUA prin ESPN, parte a The Walt Disney Company, însă contractul actual expiră în 2025.
La Fórmula 1 se asocia con Mickey Mouse a partir de 2026
🔗 F1 pic.twitter.com/syFVX6T8xv
— RacePressF1 (@racepressf1) May 20, 2025
🤩En 2026, Disney llegará a la Fórmula 1, pero no será la primera vez de Mickey Mouse
🔙En 1984, bajo el nombre de ‘Topolino’, como se conoce a Mickey en Italia, Emmerson Fitipaldi lo llevó en su monoplaza en un test en Interlagos#F1 pic.twitter.com/VlYtdCQd0f
— SoyMotor.com (@SoyMotor) May 20, 2025
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank