G4Media.ro

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Rusia și China au profitat de…

NATO Secretary General Jens Stoltenberg at the Commemoration of 60th Anniversary of the Three Wise Men Report

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Rusia și China au profitat de pandemie pentru a-și răspândi propaganda”

Jens Stoltenberg (Oslo, 61 de ani) își reia agenda internațională odată ce au fost depășite restricțiile de mobilitate impuse de coronavirus.

După mai bine de patru luni în care nu a părăsit Bruxelles-ul, secretarul general al NATO a venit în Spania pentru a participa la ceremonia de stat pentru victimele făcute de COVID-19, care a avut loc săptămâna trecută la Madrid și a acordat un interviu cotidianului El Pais.

Reporter: Pandemiile nu figurau printre amenințările existențiale analizate de NATO. A fost subestimat pericolul?

Jens Stoltenberg: NATO a fost întotdeauna pregătită pentru neprevăzut. Ne-am actualizat planurile de a răspunde la pandemii în noiembrie anul trecut și am implementat măsuri încă din ianuarie. Avem planuri pentru diferite crize. Dar principala noastră responsabilitate este ca această criză de sănătate să nu devină o criză de securitate. Trebuie să ne asigurăm că ne menținem capacitatea operațională, misiunile noastre, poliția aeriană din est, lupta împotriva terorismului în Afganistan… Am anulat câteva exerciții militare, dar misiunile noastre cheie au fost menținute. Spania este un exemplu, cu participarea sa în Irak și la poliția aeriană din Marea Baltică. Și de aceea mă aflu aici, pentru a-mi exprima condoleanțele, pentru a lăuda Spania și a aduce un omagiu Forțelor Armate.

Reporter: Dar Spania şi-retras trupele din Irak în timpul pandemiei, iar alte țări au făcut mișcări similare. Nu se vede o carenţă de securitate acolo?

Jens Stoltenberg: Am introdus curând carantine în misiunile noastre și ne-am redus unele dintre activități, de exemplu în Irak. Acum le creștem din nou. Trebuie să ne asigurăm că menținem o descurajare credibilă în apărare și, în același timp, să luăm măsurile necesare pentru a preveni răspândirea virusului.

Reporter: În timpul crizei, am observat tensiuni pe piața materialelor sanitare. Este un lucru înţelept să se creeze o rezervă strategică? Ar trebui să se facă în cadrul NATO sau la nivel național?

Jens Stoltenberg: În ambele. NATO se pregătește acum pentru un al doilea val de coronavirus. Am implementat un plan pentru a răspunde mai repede și pentru a face mai multe dacă va exista un al doilea val. Stocăm materiale critice și mobilizăm fonduri. De asemenea, este important ca țările să se pregătească. În criza coronavirusului am văzut că toți aliații sunt afectați, dar nu în același mod sau în același timp. Inițial, Spania a primit sprijin din partea Turciei, Poloniei și Cehiei, dar ulterior a oferit sprijin și aliaților și partenerilor. Avem nevoie de instituții multilaterale pentru a răspunde unor crize mondiale precum pandemiile.

Reporter: Această criză a impulsionat dezinformarea la niveluri necunoscute, până la punctul de a vorbi despre o „infodemie”. NATO dedică eforturi suplimentare împotriva acestui fenomen?

Jens Stoltenberg: Una dintre provocările pandemiei este că am văzut actori de stat și non-statali încercând să profite de această situație pentru a răspândi propaganda, în parte pentru a divide aliații și, în parte. pentru a submina încrederea în instituțiile noastre democratice. Am văzut cum China și Rusia au subliniat că virusul a fost creat de țările aliate. Spaţiul informatic și cel social media au fost, de asemenea, folosite pentru a răspândi acuzații false. NATO a răspuns oferind fapte. Răspunsul la propagandă nu este propaganda. NATO poate face multe, dar în final, cea mai puternică armă împotriva dezinformării este presa liberă și independentă.

Reporter: A profitat Rusia pentru a-și spori prezența militară în această perioadă?

Jens Stoltenberg: Pe lângă dezinformare, am observat și o creștere a prezenței militare în Libia, dar nu aș lega-o de COVID-19. Desigur, în timp ce restul lumii era foarte concentrat pe acest aspect, Rusia și-a sporit prezența în Libia, sprijinindu-l pe Khalifa Haftar [generalul care luptă împotriva Guvernului Unității Naționale], subminând eforturile pentru pace.

Reporter: Investigați episodul care a pus recent două fregate din țările NATO, una din Franța și cealaltă din Turcia, într-un fel de jocuri de război în Mediterana?

Jens Stoltenberg: Iau foarte în serios acest incident. Ne-am asigurat că autoritățile militare NATO studiază ce s-a întâmplat. Un raport a fost deja făcut și este discutat acum în Comitetul militar al NATO.

Reporter: Aveți vreo concluzie? Nu sunteți îngrijorat de ostilitatea tot mai mare a Turciei față de alți membri ai Alianței?

Jens Stoltenberg: Raportul este rezervat și nu îl voi comenta. Există multe versiuni diferite ale celor întâmplate. Trebuie să găsim soluții pentru pace în Libia. Acesta este principalul mesaj al NATO.

Reporter: Cum se desfășoară procesul de reflecție asupra viitorului Alianței, inițiat de acel comentariu al lui Emmanuel Macron potrivit căruia Alianța se află într-o stare de moarte cerebrală?

Jens Stoltenberg: Am lansat procesul și am creat un grup de experți. Ne conectăm cu aliații, cu societatea civilă și cu mediul academic, astfel încât NATO să fie în continuare cea mai de succes alianță din istorie. Suntem astfel pentru că am reușit să ne adaptăm și să ne schimbăm când lumea s-a schimbat. Trebuie să rămânem puternici din punct de vedere militar, dar şi să ne consolidăm cooperarea politică și să devenim mai globali. Nu înseamnă că trebuie să fim prezenți peste tot, ci să avem o abordare globală. Deoarece amenințările de securitate care vor marca viitorul (ciber-securitate, terorism, dar și consecințele ascensiunii Chinei) sunt globale. Procesul se va încheia când voi prezenta propunerile mele șefilor de stat și de guvern, când ne vom întâlni anul viitor. Acum analizăm ce altceva mai putem face nu doar în Afganistan sau Irak, ci şi în Africa de Nord şi Sahel.

Reporter: Spania și UE încearcă să se implice mai mult în acea regiune, care reprezintă amenințări pentru securitate și provocări migratorii. NATO va avea un rol acolo?

Jens Stoltenberg: Ne gândim la acest lucru, ar fi vorba despre consolidarea capacităților, prin colaborarea cu partenerii din regiune, cu Uniunea Africană și cu alți parteneri, pentru a stabiliza teritoriul și a combate terorismul. NATO lucrează deja cu unele țări din Africa de Nord: cu Tunisia, cu Mauritania… Dar studiem dacă trebuie să creștem aceste acțiuni și în ce mod. Și o facem în strânsă colaborare cu UE.

Reporter: Credeţi că este posibil să creșteţi acum cheltuielile militare în Spania? Pandemia face dificilă creșterea acestui număr.

Jens Stoltenberg: Pandemia necesită un răspuns global și am văzut cât de esenţiale au fost capacitățile militare. Trebuie să fim pregătiți pentru un al doilea val, pentru a face mai multe împreună. Spania nu este singură. În ceea ce privește cheltuielile militare, coronavirusul va avea și a avut deja consecințe economice grave pentru aliați și va face și mai dificilă abordarea consecințelor bugetare. În același timp, existența acestui COVID-19 nu înseamnă că dispar alte amenințări. Trebuie să putem să ne ocupăm de toate deodată. Aceasta este realitatea.

Sursa: El Pais / Interviu realizat de Lucia Abellan / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Daca UE a dormit si a calculat doar procente de interese, normal ca doar SUA nu poate face totul, mai ales ca UE i-a bagat bete in roate avand diverse afaceri gen conductele de gaz.

  2. Oare industria Pharma ni a facit propaganda cu Corona ca sa vanda masti si ventilatoare?

  3. Pai dacă SUA a rămas fără, cine-i de vină ? În afară de brainwashing consumerism și constructing a pathological narcisist ce mai știu ?

    Alte state au idei de viitor… Sunt curios cum o să fie lumea când un razboi mondial e inevitabil.. Trebuie puși la zid și biciuiți bine toți nemernicii(mă ofer voluntar) care încearcă să distrugă bazele societății, așa șubredă cum e ea..

    O soluție ar fi reconstruit internetul din temelii, bazat pe blockchain în totalitate, GNU software, IPFS, ca să nu mai aibă nimeni cum să atace și să-și manifeste propaganda de divide and conquer.

  4. Nu stiu pe nimeni sa se uite la Vocea Chinei, dar inca mai avem gogomani care se uita in gura Europei „Libere”.