Iași: Bugetul municipiului, respins după o ședință de opt ore

iasi palatul culturii Foto: Palatul Culturii din Iași (Unsplash / Adi Coco)

Bugetul municipiului Iași a fost respins de plenul Consiliului Local (CL) joi seară, după o ședință maraton a plenului care s-a desfășurat pe parcursul a opt ore, reuniune care s-a încheiat în jurul 22.00.

Configurația politică a CL la Iași cuprinde 11 consilieri PNL, 9 consilieri USRPLUS, 5 PSD și 2 de la PMP. Pentru a putea fi aprobat bugetul, erau necesare 14 voturi, dar numai PNL și PMP au votat în favoarea proiectului (13 voturi). USRPLUS s-a abținut, în timp ce grupul PSD s-a retras din sală chiar în timpul votului.

Chiar dacă la nivel central PNL și USRPLUS formează guvernul, la Iași cele două partide nu au ajuns la acord pentru a forma o alianță locală.

Timp de aproape opt ore, plenul Consiliului Local a dezbătut peste 130 de amendamente înainte de votul proiectului de buget: unele au fost aprobate (indiferent de partidul care le-a propus), altele au fost respinse, în timp ce câteva zeci au fost retrase de inițiatori întrucât aveau deja un corespondent în proiectul de buget. Însă amendamentele aprobate nu vor avea niciun efect în contextul respingerii bugetului în ansamblul său.

Zilele trecute, primarul Mihai Chirica declara că o respingere a bugetului va provoca un blocaj în funcționarea orașului. „Fără un buget aprobat nu vom putea plăti facturile pentru serviciile de salubritate, transport public în comun, apă caldă și căldură, iluminat public”, spunea primarul Chirica.

În schimb, consilierii USRPLUS au precizat că nu pot accepta proiectul de buget în forma propusă de primar pentru că este un buget de „stagnare”.

Conform legii, astăzi a fost ultima zi în care CL Iași putea aproba bugetul local, respectiv la 45 de zile de la publicarea bugetului de stat.

„În cazul în care autoritățile deliberative nu aprobă proiectele bugetelor locale în termenul prevăzut la alin. (6), direcțiile generale ale finanțelor publice dispun sistarea alimentarii cu cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și cu transferuri consolidabile, până la aprobarea acestora de către autoritățile deliberative. În aceasta situație, din bugetele locale se pot efectua plăți numai în limita celorlalte venituri încasate”, se arată la alin. (7) al articolului 39 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale.

Având în vedere prevederile legale, Primăria va funcționa cu un buget de „avarie” până la momentul în care în plenul CL va fi un consens.

Primăria Iași – buget 1,6 miliarde lei cu investiții de peste 600 milioane lei

Ce proiecte a propus primăria. Primăria Iași a propus ca proiecte de investiții un nou stadion, o nouă sală de sport, cinci pasaje (două supraterane și trei supraterane) și reabilitarea altor două existente, consolidarea unui versant (830 hectare), amenajarea a cinci parcări supraterane și subterane, construirea unei noi centrale de termoficare (gaze naturale), extinderea liniilor de tramvai spre două comune limitrofe, realizarea unui centru regional de inteligență artificială și restaurarea unor obiective de patrimoniu cultural.

Bugetul general al municipiului reședință de județ ajunge la aproape 1,6 miliarde lei, similar cu cel de anul trecut. Din acestă sumă, circa 610 milioane lei reprezintă bugetul de dezvoltare, iar pentru proiectele europene în derulare sunt estimate costuri de aproximativ 440 milioane lei.

Principalele proiecte europene aflate în derulare sunt:

  • îmbunătățirea transportului public local: peste 280 milioane lei pentru modernizarea de căi de rulare, achiziția a 32 de tramvaie și 44 autobuze electrice, implementarea unui sistem de e-ticketing și înființarea unor sisteme alternative de transport
  • reabilitarea unor obiective culturale și de agrement: circa 45 milioane lei pentru Ansamblul Mănăstirii Frumoasa, Palatul Braunstein, Muzeul de Istorie Naturală, Centru de Artă Contemporană și reabilitarea unor spații verzi (parcuri în locul unor terenuri degradate, revitalizarea unei zone de agrement de la marginea Iașului – C.A. Rosetti)
  • reabilitarea sistemului de termoficare: circa 45 milioane lei pentru refacerea de rețele termice și crearea unei noi capacități noi de producere a energiei termice cu ajutorul unor surse regenerabile

Din surse proprii, Primăria Iași și-a prognozat investiții în valoare de peste 100 milioane lei. Din această sursă de finanțare, principalele lucrări fac referire la modernizarea de străzi, reabilitarea unui parc central (în fața Teatrului Național), continuarea programului de construire de locuințe sociale (în Iași este în construcție un ansamblu cu 16 blocuri – 288 apartamente – finanțat de Primărie), extinderea de rețele electrice în cartiere rezidențiale noi și proiecte care vizează digitalizarea serviciilor publice.

Una dintre principalele surse de finanțare ale bugetului stabilit de Primăria este impozitul pe venit încasat la bugetul de stat.

Foto: Palatul Culturii din Iași (Unsplash / Adi Coco)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *