G4Media.ro

Guvernul Dăncilă, criticat dur pentru sponsorizarea primită de la Coca Cola pentru…

Guvernul Dăncilă, criticat dur pentru sponsorizarea primită de la Coca Cola pentru președinția UE

În timp ce statele membre UE vorbesc despre impozite mai mari pentru băuturile cu conţinut de zahăr, preşedinţia română a Consiliului UE se lasă sponsorizată de Coca-Cola. Organizaţia Foodwatch cheamă la protest, scrie Der Spiegel, citată de Rador.

Foodwatch critică suportul financiar acordat preşedinţiei române a Consiliului UE de către Coca-Cola. Într-o scrisoare dată marţi publicităţii, organizaţia i-a somat pe preşedintele UE, Donald Tusk, şi pe premierul român, Viorica Dăncilă, să pună capăt imediat parteneriatului cu concernul american.

Din cauza prezenţei obezităţii şi a bolilor cum ar fi diabetul, colaborarea este „absolut nepotrivită”, scrie ONG-ul citat. În plus, asemenea parteneriate de sponzorizare ar reduce încrederea opiniei publice în instituţiile europene.

Parteneriatul de sponsorizare dintre UE şi Coca-Cola aduce prejudicii independenţei şi credibilităţii politicii în Europa” – a afirmat Andreas Winkler din partea Foodwatch, adăugând că „în multe state membre UE se discută tocmai despre o impozitare mai mare a băuturilor care conţin zahăr – o măsură politică împotriva căreia Coca-Cola luptă hotărât de mai mulţi ani.”

Foodwatch a declanşat o acţiune prin e-mail, prin care consumatorii se vor putea plânge la Dăncilă şi Tusk. Sponsorizările de acest fel „dau impresia unui conflict de interese” şi sunt din acest motiv „pur şi simplu inacceptabile”.

Organizaţia va atrage atenţia pe twitter asupra acestei sponsorizări prin prezentarea unor„beanbag”-uri Coca-Cola, afişe şi băuturi de la o conferinţă a miniştrilor de externe care a avut loc la Bucureşti.

Preşedinţia română a Consiliului UE va fi – asemenea altor preşedinţii anterioare – susţinută de o serie întreagă de întreprinderi. În afara firmei Coca-Cola, printre parteneri se află şi Mercedes-Benz, Renault şi concernul Digi.

Traducerea Rador: Imola Stănescu

Sursa foto: Stefan Leifert

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Eu le-am spus sa puna Dorna…

  2. Cum, nimic despre sponsorizarea primita de la Putin ?!?

  3. Guvernul Dancila este guvernul minus. Comisiile LIBE si CONT au desfiintat Guvernul Romaniei.
    PSD si ALDE nu mai au niciun gram de crediblitate in PE.

  4. pentru coalitia mafiota Romania este doar un SRL a carui scop e imbogatirea, daca e sa-i verificam atunci precis vom gasi ca majoritatea au apartamente, hoteluri, businessuri in strainatate. aici in Ro doar se fac banii si se transfera in offshore. o situatie aproape identica cu cea din Rusia

  5. Nu-i treaba statului/lor si a UE cat zahar punem noi in pahare!!! Atata timp cat este trecut continutul pe eticheta nu vad care-i problema! Oricat i-as dispretui pe borfasii nostri nu pot sa nu observ pleava asta marxista din occident ce vrea sa reglementeze tot!