G4Media.ro

Emma Răducanu a câştigat US Open la doar 18 ani și este…

sursa foto: Facebook/ US Open

Emma Răducanu a câştigat US Open la doar 18 ani și este prima sportivă din istorie care câştigă un grand slam venind din calificări

Jucătoarea britanică Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, locul 150 WTA, venită din calificări, a câştigat, sâmbătă, turneul US Open, învingând în finală o sportivă la fel de tânără, canadiana Leylah Fernandez, 19 ani, locul 73 WTA. Ca urmare a performanţei de la US Open, britanica va urca pe locul 23 WTA, relatează News.ro.

Răducanu s-a născut la 13 noiembrie 2002, iar Fernandez la 6 septembrie 2002.

Britanica s-a impus în ultimul act cu scorul de 6-4, 6-3, într-o oră şi 51 de minute.

Răducanu, sportivă cu tată român şi mamă chinezoaică, nu a pierdut niciun set tot turneul.

Emma Răducanu a devenit prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui grand slam după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon. În plus, ea este prima sportivă din Era Open care câştigă un grand slam venind din calificări.


A fost pentru prima dată în Era Open, atât la masculin, cât şi la feminin, când în ultimul act al unui grand slam s-au întâlnit două jucătoare care nu sunt favorite.

De asemenea, pentru prima dată după 1999 în ultimul act s-au întâlnit două adolescente la un grand slam. În acel an, americanca Serena Williams, o învingea, tot în finala US Open, pe elveţianca Martina Hingis, cu 6-3, 7-6 (4).

În urmă cu treisprezece săptămâni, Emma Răducanu era locul 366, iar US Open este al patrulea turneu la care a participat în circuitul WTA. Ea nu se confruntase niciodată cu o jucătoare din Top 40 înainte de a o întâlni pe Belinda Bencic, în sferturile de finală.

Câştigătoarea turneului va primi 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte WTA, iar finalista, 1,25 de milioane de dolari şi 1.300 de puncte WTA.

Sursa foto: Facebook US Open

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Felicitări, am văzut meciul… A meritat trofeul

  2. Dinainte de 7 ani se joacă totul. Cultivarea unui talent e cheia. CAVEAT cei care vreți să aveți copii.
    Un COPIL EXTRAORDINAR! Un COPIL al Planetei Pământ.

    Cum se nasc mai mulți copii români în afara României vom vedea din ce in ce mai multe talente mondiale cu originii românești . Au plecat cei curajoși, cei pricepuți, cei bine dotați.

    După zâmbetul larg și bucuria naturală parcă ar fi din Giulești.
    Nu știu dacă e și cetățean român. Chinez nu poate fi pentru că în China nu se permit 2 cetățenii, idem Germania.

    • Mama ce repere ai
      Sarman om

    • Cand e vorba de sport, fanii Rapidului sunt cei mai inimoși, e posibil sa fie cu origini de Giulești….referitor la cetățenie, multi nu solicita, copiii mei, de curând și nepoții, sunt născuți în străinătate, deși pot solicita cetățenie română, nu o fac, nu prea vorbesc românește, ce ar ajuta?…..nepotul meu de 3 ani nu stie mai mult de 5 cuvinte românești, iar „tataie” crede că e numele meu…să revenim la Emma, fetita asta va fi un star bine apreciat de sponsori, în China nu mai e cineva așa sus de la Na Li,….

    • Tatăl e țigan, nu român.

    • @rockwell…ai văzut tu țigan IT-ist?….bati câmpii tata,…Canada a fost prima destinație pentru romani în 90,…multi tineri medici, ingineri, sau alți tineri absolventi de facultate au plecat…aia aveau punctaj în funcție de studii,au furat zeci de mii de tineri bine pregătiți,…si ce dracu conteaza etnia unui om?….În țările dezvoltate conteaza ce ai în cap și ce stii sa faci…eu am botezat copii unui țigan, un muzician, absolvent de Conservator, actual instrumentist la Metropolitan Opera din NY…e un om deosebit, mult peste romani verzi din politica damboviteana…să îți fie rusine

    • „ai văzut tu țigan IT-ist?” – da, Valeriu Nicolae, fost programator pentru IBM și Microsoft.
      Gargara despre lumea civilizată multiculturală nu mă interesează.

  3. Bravo ei!

  4. Deștept a fost tatăl ei să plece din Romania, fata are alt moral.

  5. Emma, will you marry me?