G4Media.ro

Ecaterina Andronescu, primul atac la Dragnea din interiorul PSD: Trebuie să facă…

Foto: Inquam Photos / George Calin

Ecaterina Andronescu, primul atac la Dragnea din interiorul PSD: Trebuie să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea partidului

Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației și fost lider al PSD București, în prezent marginalizată în partid, îi cere liderului PSD, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat, ”pentru binele României și pentru binele PSD-ului”. ”Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru”, se arată într-o scrisoarea deschisă a Ecaterinei Andronescu, intitulată SOS PSD, transmisă G4Media.ro

Redam integral textul

SCRISOARE DESCHISĂ
S.O.S. PSD

”Urgența și dramatismul acestor zile fierbinți de august, când ne aflăm deja în al 12-lea ceas, când încă mai putem face ceva pentru a ne salva ca țară și ca partid de la un dezastru major, spre care ne îndreptăm vertiginos, ca membru loial al PSD, ca profesor și ca cetățean al României, fac un apel cât se poate de responsabil la toți colegii factori de decizie în acest moment ai PSD, la toți cei care odată au ocupat asemenea poziții în PSD și la Președintele actual al PSD domnul Liviu Dragnea „să nu dăm foc” țării și PSD-ului.

Ceea ce se întâmplă în acest moment în PSD și în țară nu este în regulă, s-a mers și s-a ajuns totuși prea departe, iar noi, cei din PSD, ca partid de guvernare, ne place sau nu, va trebui la un moment dat să decontăm absolut toate facturile acestei situații critice.
Nu ne putem ascunde tot timpul de responsabilitate și să dăm vina pe alții.

Noi am fost votați să guvernăm, nu să ne plângem și să dăm vina pe alții, avem obligația față de țară și față de toți membrii PSD să fim un partid responsabil și să nu îi dezamăgim.

Dragi colegi din PSD, vă rog să fim obiectivi și realiști. Nu întâmplător am ajuns în această situație. De când există partidul acesta, noi am avut cele mai profesioniste guverne, iar în componența lor au făcut parte cei mai buni experți și profesioniști din țară.

Partidul a avut și are resurse umane de foarte mare calitate și specialiști adevărați, dar din nefericire componența actualului guvern nu este expresia PSD-ului și nu reprezintă nivelul și capacitatea profesioniștilor din partidul nostru.

Se poate compara acest guvern cu guvernele anterioare ale PSD-ului? Se poate compara acest guvern cu guvernele Văcăroiu, Năstase sau Ponta? Nu, în niciun caz. Acest guvern nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe dumneavoastră, dragi colegi, nici PSD-ul, nici România. Acest guvern este expresia unei singure persoane, ceea ce nu este în regulă.

În acest moment dăm motive și ocazii gratuite opoziției și adversarilor noștri politici să ne atace și, ce este și mai dureros, dăm motive solide poporului să se alieze cu adversarii noștri politici și să se ridice împotriva noastră.

Este momentul să ne trezim și să luăm în serios responsabilitatea majoră pe care ne-a încredințat-o poporul: SĂ GUVERNĂM ȚARA. Dar, pentru a atinge acest obiectiv, noi cei din PSD trebuie să facem urgent două lucruri:

1. Să venim în cel mai scurt timp cu un Prim-ministru și un guvern PSD de super profesioniști și să guvernăm țara, iar partidul are suficienți specialiști pentru un asemenea guvern.
2. Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum.

Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesioniști, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut, iar țara, în an de Centenar, se va duce și ea înspre prăpastie, spre disperarea noastră și bucuria multora care nu ne vor puternici, uniți și consolidați în slujba României.

Dragi colegi PSD-iști de bună credință, bine intenționați, responsabili și iubitori de țară și de neam, ACUM este momentul testului nostru de maturitate!

Avem obligația și datoria să lăsăm copiilor și copiilor copiilor noștri o țară frumoasă, prosperă, sigură, democratică și puternică.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Cu toată prețuirea,

Ecaterina Andronescu

(Foto: Inquamphotos/ George Călin)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

74 comentarii

  1. Poate sunt naiv, dar felicitari!

    • Dragnea e cel mai bun conducator al PSD din cati au existat pana acum.

      Sper sa ramana la putere cat mai mult, sa arate intregii tari psihopatia PSD-ului, sa arate adevarul despre PSD – un grup infractional organizat, nu doar un partid.

    • Esti intr-adevar naiv !
      Ecaterina Andronescu care ca ministra a Invatamantului l-a subjugat intereselor de partid (adica intereselor private ale patronilor de Universitati particulare) vorbeste gresit si oricum, prea tarziu.

      PS. In realitate Katty nu doreste decat salvarea PSD-ului, dar a unui PSD nereformat !

    • tanti kati e la sectia de autocritica , mai apare din cand in cand ca sa mimeze democratia!

    • De parca PCR-ul poate fi reformat.

      Vreau ca toti PSDistii sa dispara din politica, sunt niste relicve din Razboiul Rece pe care le taram cu noi in mileniul III.

      PSD era depasit deja in 1996.

    • @sardaukar: semnez alaturi de tine.
      Tot respectul pentru aceasta Doamna, asa cum e acum, nu altadata.
      Ii admir si curajul, pentru ca stie, desigur, ca Olguta de la Craiova si Gabi de la Voluntari o vor matrasi in curand si cu toate astea nu se abtine de la a-si exprima opinia.

    • @Susufler0 asta, nu-i bun de nimic !
      O data il las si eu sa scrie singur commentul si atunci, cu gandul la flirturi pe net, uita ce-i mai important la un mesaj : emoticonul !
      Bai desteptule, nu e vorba de @Anna O, ci de @Ana !
      Deci :

      PS. 😉 😉

    • Naivitatea se naste din speranta am dedus eu ca roman ” dar felicitari ” pentru curaj .

    • Tanti Kati, ai asteptat la colt si ai ales momentul pe care l-ai crezut cel mai greu pentru Dragnea, ca sa-i dai…lovitura magarului…(vorba fabulistului).
      Acum te-a apucat patriotismul si grija de PSD, care nu se poate altfel decat prin „pasul in spate” ( fi-v-ar instructorul de dans al adracu’, cu figura lui cu tot !) pe care trebuie sa-l faca Dragnea.
      Pana acum unde ai fost ? Ai urmarit sa alegi momentul in care sa poti face cel mai mare rau partidului si lui Dragnea exclusiv pentru a te razbuna. Te-ai sinucis politic mamaie, adios !!! Esti fricoasa si lasa, tradatoare si intriganta, nu ai avut niciodata spirit de echipa, meriti tot oprobiul public !
      Nu vei reusi.
      De ce trebuie sa faca Dragnea pasu’ ala, pentru ca esti frustrata ca nu te-a numit ministru ?
      Esti un exemplu clasic de”frustrata romaneasca” si ar trebui sa fii exclusa pe loc din partid, ceea ce cred sigur ca se va intampla.

  2. De ceva vreme doamna Andronescu parca s-a trezit din hipnoza, mai bine spus de la Congresul drac’nelui de cand au facut-o de kkao pe aceasta veche membra psdista! Ma intrebam si eu daca in acel partid mai e cineva ,,cu scaun la cap,,! Iaca ca daca faceam pariu ca nu…pierdeam dar sa nu uitam ca au mai fost izgoniti si alti membri valorosi gen Chirita pentru ,,insubordonare,,!! Drac’nea clar trebuie sa dispara de pe scena politica la cat rau a facut tarii si cetatenilor ei!!

    • Retractez cuvantul ,,valoros,, e prea mult chiar si pentru Chirita!:-))) :-))) ramane oameni ,,cu scaun la cap,,!

    • @Ana : „Membri valorosi” Andronescu ? Chirita ? Cred ca glumesti . Membru valoros a fost europarlamentarul care si-a dat demisia din partid acum vreo opt, noua luni !

      PS. Si o dovada in plus a valorii sale a constituit -o insasi faptul demisiei ! 😉

  3. asa este tarziu, dar inca nu e prea tarziu

  4. cine sa vina tovarasa profesoara cu un prim-ministru super-profesionist? (hahaha ce gluma buna) comitetul executiv PSD controlat de presedinti interimari de filiale (nu alesi de organizatiile respective) – niste sclavi ce ling talpile carciumarului suprem? cainii latra, porcul trece grohaind la statul paralel, miorita lui Daea behaie, si rata-i moarta in cotet..

  5. Ok. Inca nu e exclusa din partid?!!

    • Mai spre seara….

    • În curând, azi-mâine, cel târziu vor fi dați afară toți cei care se răzvrătesc împotriva lui Daddy… Daddy va începe cu un comunicat intitulat: Androneasca dezbinatoarea și unul/una din trepădușii lui va arata niște foi pe la televiziunile de casă și apoi: Pac! Șutul! Mare minune dacă nu o împroașcă întâi și pistolul ala cu căcat al lor. Punem pariu?

  6. chiar daca nu impartasesc neaparat doctrina social-democrata, RESPECTul MEU, D-nă profesor ECATERINA ANDRONESCU!

  7. Nu cumva Abramburica il sustinea neconditionat pe Livache? A asteltat al 12-lea ceas dandu-si atay de tarziu seama cum arata capatul drumului pe care haladuiesc ei? Pt mine ciuma rosie e una- psd.

  8. Problema e ca, nefiind importanta in partid, nu vor tine cont de ce spune ea.
    Ce-a spus acum, deschis, trebuia sa o spuna demult.
    Ea isi da seama ca PSD e pe faras si-si pregateste terenul pentru viitorul imediat.
    E tot o forma de ipocrizie. Sunt satul si de ea ca de mere padurete!

  9. Gata, incet-incet se crapa si se darama Castelul Imparatului Daddy Dragnea.
    Catapultele cu MUIE PSD au invins.

  10. ”De când există partidul acesta, noi am avut cele mai profesioniste guverne, iar în componența lor au făcut parte cei mai buni experți și profesioniști din țară.”
    Serios?

  11. De ce nu a facut acest lucru inainte de a fi marginalizata , la congresul psd, etc ; o fi de vina ciolanul dna.profesoara ?

  12. Bravo, doamna! Aveti cojones!
    Dar n-as vrea sa va mai vad Ministrul Educatiei. Enough is enough!

    • Total de acord cu acest comentariu. Adaug: Desființarea școlilor profesionale, încadrarea elevilor fără abilități teoretice în licee tehnologice, inclusiv a absolvenților de la școlile speciale, a creat o mare masă de șomeri dezorientați și mari goluri în forța de muncă calificată. Răul pe care l-ați făcut nu poate fi corectat încă mult timp, pentru că a antrenat mentalități total contraperformante: lipsa de valorizare a muncii, dorința de diplome fără acoperire, pretenții de câștig nemeritat.

  13. Exclusă în secunda doi această trădătoare. A fost ținută în functii înalte pe bani mulți și beneficii fără nr cu toate ca este o incapabilă și o coruptă și acum mușcă mâna care a hrănit-o. Foarte urut din partea ei să părăsească corabia când a întâlnit o mică furtună de vară. Domnul Dragnea a fost om cu toată lumea care a ținut cu casa psd și acum se trezește câte unul care sa văzut cu sacii în căruță să trădeze și să se dea cu statul paralel. A-ți intrat pe statul de plată a lu soros doamnă?

    • Ai dreptate: e o sobolanca!

    • Ba grebla, invatati ma dracu’ sa scrieti corect romaneste. Nu Soros e problema in Romania ci prosti ca tine care au impresia ca le stiu pe toate.

    • @ana konda – esti o idioata agramata, ca si docila si ceilalti ca voi. Invata mai intai limba romana si pe urma poti sa-ti dai cu parerea.

      Doamna Andronescu, cu toate limitele ei, si cu toate ca ia pozitie mult prea tarziu – dupa ce ea insasi l-a sustinut pe dragnea, dovedeste ca mai are putina demnitate. Oricum merita respectul nostru , macar pentru aceasta interventie.

    • Probabil ca Katy nu vorbeste de capul ei. Dihaniile incep sa respire des. Brrrrrrrrrr

  14. „Groparul invatamantului romanesc” a simtit miros de sange …..sangele demonstrantilor din Piata Victoriei macelariti de institutia de opresiune denumita generic Jandarmerie. „Om” cu state vechi in partid , simte ca exista o mare sansa ca PSD-ul sa se dezintegreze si ea sa ramana fara loc de munca incepand cu noile mandate parlamentare din 2020, drept urmare a iesit la atac!

  15. VIVA !

  16. Proviti cu atentie mimica fetei doamnei in emisiunile televizate. Parca e Branzovenescu,pardon Mircea Diaconu.

  17. Mda, are de platit niste polite restante si a sosit momentu’.

  18. Cum-necum, tot o femeie iese la rampa!
    Ce barbati sunt in acest partid?! Pardon, gasca, sau grup infractional organizat.
    Din aia ca Genunche?!
    Ba, unul cu putina coloana vertebrala, cu macar un coi, n-aveti ma?!

    • Daddy cu ce credeti ca s-a tot delectat pana acum, la micul dejun…? Oeufs à la coque….

  19. Seful PSD ( partidul slugilor lui dragnea) nu se da dus.In momentul cand pleaca „puscarie” va scrie pe spatele lui si a altor psd-isti.Cei care care sunt adevarati membrii ai acestui partid (psd) cinstiti si tin cu adevarat la aceasta tara sa actioneze sa-l schimbe pe acest soblolan nebun si pe clica lui.Daca nu tara asta este pierduta si vom suferii cu toti, in primul rand poporul.Asa sa ne ajute Dumnezeu.

  20. Hai jos cu Dragnea.

  21. „Pierdem guvernarea”…adica nu mai putem fura si mai intram si la racoare. Restul e gargara ieftina marca PSD.

  22. Nu vă faceți iluzii. Glasul acesta va rămâne repede unic și va fi înnăbușit. Știu ei, infractorii, cum s-o terorizeze și s-o scoată din barcă!

  23. Crime contra umanitatii a speriat-o pe garantata lui Vanghelie 🙂

  24. Doamna Kati,
    Cam melodramatic…totusi felicitari ca v-ati trezit !
    Si dumneavoastra sunteti constienata ca azi in PSDragnea nu exista oameni de valoare…doar „sobolani” care tin cu dintii de scaunele lor. Pe cei mai multi i-a cumparat dracnea cu functii bine platite la stat. Cei care totusi nu au functii in PSD au un frate, o sora, o sotie ,un sot…etc angajat de PSD (sau contracte cu statul aranjate de PSD) si tac malc sa nu-l supere pe Daddy sa nu cumva sa isi cumva privilegiile.
    Numai justitia poate sa-l dea jos pe „flausatul cu dantura sticata din Teleorman” si asta trebuie facut repede pana nu apuca Daddy & Co. sa-i incalece.
    In rest ramane cum am stabilit : Mu1e P5D !!!

  25. La vazut mutrei lui Dragnea vomit, la al Androneascai doar ma tin de nas… dar tot scarba imi e. Daca ajunse Cati, spaima invatamantului, intemeietoarea anaflabetismului functional roman, nasul spiritual al lui Dancila, sa ne para Salvatore della Patria…. suntem in galeata rau de tot.

    „ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut” – cred ca se referea la tehnocrati aici. De ar lua Cati si grupul ei puterea, ar fi tot un Dragnea, dar fara probleme penale, ar fura mai in liniste si fara sa isi puna societatea in cap in modul asta.

    Tara asta e condamnata sa aleaga mereu raul mai mic.

  26. 12 decembrie 2016. Ecaterina Andronescu, vicepreședinte PSD, întrebată dacă Liviu Dragnea ar trebui să fie desemnat prim-ministru: ‘Dacă mă întrebați pe mine, da!’.

  27. Oftica ei ca a fost indepartata din structurile de conducere a psd, este motorul atacului la dragnea. Nu etica si moralitatea. O data repusa in functii importante si dragnea & clica de acoliti indepartati, cati abramburica va face orice ca sa nu se adevereasca versurile de mare angajament „Ecaterino, vedea-te-as vie in colivie, la Vacaresti”, cantate atat de cu patos de Mihai Margineanu.

  28. Dragnea nu se grabeste ! Organizeaza (DEJA) lapidarea lui Katty in etape si crescendo.
    Va veni insa momentul in care, cu ajutorul mass media, („latrine”, cotete etc) Kattyoara va pleca singura sau va fi data afara din partid !

    PS. Ca doar nu si-o „reveni” d-na Andronescu ! 😉

  29. Curajul si bruma de demnitate de care dati dovada, in sfarsit, ma obliga sa va felicit! Pt abrambureala facuta in invatamant, nu va iert pana nu veti iesi public sa recunoasteti si sa va cereti iertare familiilor pe care le-ati nenorocit!

  30. Doamna Andronescu vrea să fie dată afară să treacă în tabăra lui Ponta asta e tot.

  31. Dă Doamne mintea cea de pe urma! Sunt prrofesor si este pentru prima data cand o apreciez pe d-na Andronescu pentru pozitia adoptata .A greșit enorm pana acum dar sa-i dam posibilitatea de a reveni la realitate si sa îndrepte,macar partiat, rău facut.Sper ,Doamna profesoara (sincer,de data asta) sa fiți auzită de colegii onesti si sa va ridicati la nivelul unui adevarat profesor universitar.

    • Cred ca au auzit-o toti colegii onesti. Adica NICIUNUL . ZERO, NADA, NIMIC

      #muiepsd

    • Ce nu pricepeti, odata, ca nu exista onesti in PSD?!
      Onesti sunt labacau.

    • Daca mai exista in psd oameni cu creier sau cu o minima demnitate ar trebui sa urmeze exemplul d-nei Andronescu. Altfel, foarte curand, vor fi nevoiti sa spuna ca tudor postelnicu : „am fost un dobitoc „.

  32. De mult timp am cerut pe net ca Dl. Dragnea sa faca pasul inapoi sau membrii PSD sa l oblige sa plece.Aceasta este strategia si linia politica ce trebuie urmate de PSD!!!

  33. de ce va fi votat mereu PSD ? pt ca memoria prostilor nu e mai lunga de un an. ma uit la comentariile de mai jos si mi se face scarba. adica dupa ce indivisi ca abramburica asta au facut atata rau romaniei .. ani d zile, acum se gasesc indivizi scurti de memorie gata sa o ierte doar pt ca…a reusit individa sa mai arunce o latura de scrisoare deschisa. hai sictir

  34. Ai dat cu muci in fasole (scuze de expresie). Esti o tradatoare. Ca sa vezi?!.. nu-i Cati ministru, trebuie sa plece Dragnea. Uite ca ti-ai gasit cu cine te asemeni. Stiti demult. Tradatorul si jegul de Ponta, care juca dublu, te-a atras ca un magnet. de ce te-ai suparat? ca sa vezi?! Fara tine Ministerul Invatamintului este la pamint. Cu ce am ramas in urma ta, cind erai mare pe acolo? Cu nimic. nimicul se crede urias. ma intrebam mai iele trecute, ce cauti la „Reaalitatea”. Uite ce cauti, insi de teapa lui Bogdan, a lui Gusa.. Cine se aseamana se aduna. Eu nu sint memebru PSD. Dar mi-e scriba sa mai aud de numele tau. O tradatoare.

  35. Pramatie Ordinara ce esti, Ecaterina Andronescu, abia acum te-ai trezit ! Esti o putoare de femeie ! Jonglezi cu cuvintele pentru ca iti este frica acum sa nu fii linsata. De un an si sase luni presa tot scotea in evidenta incapacitatea partidului din care faci parte… Si tu esti o incapabila. Rusine sa-ti fie ! Scrisoarea ta miroase a hoit !

  36. Madam Andonescu vad ca face aceeași greșeală pe car o fac toți pesedistii. Pune egal între tara și PSD

  37. Mda! Păcat că mâine va spune că a fost greșit înțeleasă și că ea a vrut sa spună că nu există om mai bun că Dragnea. Ca de fiecare data, va spune că partidul ii este dator lui Dragnea, pentru că l-a purtat spre cele mai înalte culmi de progres și civilizatie și că ea, împreună cu restul oilor, vor face zid în jurul borfasului. Previzibil și absolut plictisitor. Până acum nu a văzut toate astea? Până acum s-a mândrit cu Dancila? Până acum a considerat că PSD-ul duce tara pe drumul cel bun? Ce a făcut la congres? A tăcut că vaca-n staul! Acum s-a trezit dizidența in ea. Iată unde era incarnarea metisa dintre Ecaterina Teodoroiu si Ioana D’ arc, în lupta cu balaurul corupt pluripartid, reprezentat de Dragnea și acoliții lui. La rândul ei, trebuie să-și de-a demisia, fiind la fel de vinovată ca și restul PSD-eilor de dezastrul in care a ajuns tara. Prin tăcere, a susținut toate abjecțiile guvernării PSD.

  38. Off-topic: unde naiba-i Viorica? Ceva se intampla. Este formal PM tarii. Sper ca are apendicita ca altminteri nu concep cum a putut lipsi pur si simplu atatea zile cand s-a intampla ce s-a intamplat. Eu cred ca astia (cel putin) o tin departe de public ca sa nu ii faca de cacao cu vreo grozavie. Dar nu e normal. Stim cu totii ca Dragnea e PM de facto dar situatia asta trebuie taxata.

  39. Va admir tupeul, doamnă. Va doresc sa nu faceți pneumonie de la vreun glonț rece al unui asasin plătit, căci cine a folosit jandarmii împotriva poporului este în stare de așa ceva. In schimb nu sunt de acord cu cei pe care ii numiți profesioniști, gen Năstase. Liviu e mic copil pe lângă el, cat a furat Năstase este incomparabil cu găinăriile lui Dragnea. Așa că pe mine in special nu mă păcăliți să votez PSD. E adevărat că deocamdată nici alternativa nu există , însă poate există cineva din opoziție care poate trezește ceva, așa cum dvs încercați să faceți cu cei pe care ii mai aveți încă colegi

  40. Faptul ca nici Ecaterina Andronescu nu mai poate spune multe. Dupa citi ani a mincat rahat la comanda , iata ca ne-a apucat voma.
    Cea mai mare jignire venita de la un coleg din PSD bineinteles este ca EA e nefericita ca nu e parte a stelarului guvern Dancila.

  41. Scurta analiza a textului prezentat ca scrisoare deschisa:

    1. Urgența și dramatismul acestor zile fierbinți de august, când ne aflăm deja în al 12-lea ceas, când încă mai putem face ceva pentru a ne salva ca țară și ca partid de la un dezastru major, spre care ne îndreptăm vertiginos, ca membru loial al PSD, ca profesor și ca cetățean al României, fac un apel cât se poate de responsabil la toți colegii factori de decizie în acest moment ai PSD, la toți cei care odată au ocupat asemenea poziții în PSD și la Președintele actual al PSD domnul Liviu Dragnea „să nu dăm foc” țării și PSD-ului

    * al 12-lea ceas a inceput atunci cand ati incalcat decizia Curtii Constitutionale legata de cei 300 de parlamentari. V-ai batut joc la unison de vointa clara exprimata legitim si validata de CC. Ulterior, cu tupeu, ati cerut respectarea unei alte decizii, care va convenea! Dualism si duplicitate!
    * PSD NU ESTE TARA, deci NU VA PUTETI SALVA CA TARA! Eventual ca partid.
    * Dezastrul major este generat de membrii PSD: lasitatea si interesele meschine ale conducerii PSD, coroborate cu prostia electoratului v-au permis sa atingeti culmi nestiute ale stupizeniei.
    * A nu da foc tarii inseamna a da foc lingailor si slugilor membrii de partid. Chiar aveti impresia ca isi vor da singuri foc?

    2. Ceea ce se întâmplă în acest moment în PSD și în țară nu este în regulă, s-a mers și s-a ajuns totuși prea departe, iar noi, cei din PSD, ca partid de guvernare, ne place sau nu, va trebui la un moment dat să decontăm absolut toate facturile acestei situații critice.
    Nu ne putem ascunde tot timpul de responsabilitate și să dăm vina pe alții.

    * Cuvinte responsabile. Insa decontarea o facem tot noi, non-functionarii publici, platitorii de taxe jefuiti de voi politicienii. Voi veti disparea din forma actuala si va veti transforma in alta forma de viata avand aceeasi caracteristica: parazitarea tarii si a bugetelor. Vrajeala decontarii este data de lipsa aplicarii sanctiunilor financiare impotriva tradatorilor de tara care va conduc si impotriva celor care i-au sustinut cu ignoranta, perfidia, sau prostia date de lipsa unei pregatiri profesionale adecvate si a unei etici corecte pornite din familie.

    3. Noi am fost votați să guvernăm, nu să ne plângem și să dăm vina pe alții, avem obligația față de țară și față de toți membrii PSD să fim un partid responsabil și să nu îi dezamăgim.

    * Voi ati ajuns sa guvernati datorita scarbei pe care poporul acesta o simte fata de „clasa politica”. Cand toti te fura si demonstreaza ca esti un rahat in fata lor iti mai vine sa alegi hotul care sa te conduca? Si aceasta scarba a fost folosita impreuna cu santajarea „electoratului PSD”. V-ati intrebati vreodata: cati dintre oamenii care v-au votat nu s-au temut ca sunt dati afara din institutiile publice (ei sau ridele lor)
    * Pe cine mai puteti dezamagi? Pana si intre voi sunteti dezamagiti unii de altii!

    4. Dragi colegi din PSD, vă rog să fim obiectivi și realiști. Nu întâmplător am ajuns în această situație. De când există partidul acesta, noi am avut cele mai profesioniste guverne, iar în componența lor au făcut parte cei mai buni experți și profesioniști din țară.

    * Cereti imposibilul de la un numar prea mare de colegi: obiectivismul a disparut odata cu angajarea neamurilor prin diverse firme de stat si cu promovarea in fruntea tarii a unor inculti a caror prostie a fost dovedita in nenumarate randuri (doar sunteti profesoana, nu-i asa, si va puteti da seama ca agramatismul, confuziile definitiilor si stalcirea limbii romane, impreuna cu bataia de joc la adresa etichetei sunt de natura sa dovedeasca faptul ca „Functia cea mai inalta este ocupata de persoana cu gradul de incompetenta cel mai avansat!” si ati acceptat – daca nu ati fost santajati – sa puneti o Dancila in fruntea unui guvern care ne doreste mitraliati)

    5. Partidul a avut și are resurse umane de foarte mare calitate și specialiști adevărați, dar din nefericire componența actualului guvern nu este expresia PSD-ului și nu reprezintă nivelul și capacitatea profesioniștilor din partidul nostru.

    * Degaba le are daca le-ati folosit permanent pentru jefuirea bugetelor si ascunderea primirii in forme cat mai elaborate a spagilor.
    * Daca acest guvern nu este expresia PSD, de ce nu ati luat atitudine atunci cand a fost numit? La fel de public cum ati facut-o acum?

    6. Se poate compara acest guvern cu guvernele anterioare ale PSD-ului? Se poate compara acest guvern cu guvernele Văcăroiu, Năstase sau Ponta? Nu, în niciun caz. Acest guvern nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe dumneavoastră, dragi colegi, nici PSD-ul, nici România. Acest guvern este expresia unei singure persoane, ceea ce nu este în regulă.

    * A va pune cenusa in cap ar trebui sa fie sub demnitatea oricarui profesor. Sau intrebarea retorica are subintelesul: „Se poate compara acest guvern ca si furturi si potlogarii cu guvernele mentionate?”
    * De ce mai ramaneti in partid daca nu va reprezinta?
    * Niciodata nu ati reprezentat Romania! Este doar o exprimare menita sa duca in eroare mintile retardatilor votanti ai PSD
    * Declarand ca guvernul este expresia unei singure persoane, va declarati singura ca fiind inexistenta sau nesemnificativa in PSD. Alaturi de toti profesionistii care va vor urma. Daca vor exista …

    7. În acest moment dăm motive și ocazii gratuite opoziției și adversarilor noștri politici să ne atace și, ce este și mai dureros, dăm motive solide poporului să se alieze cu adversarii noștri politici și să se ridice împotriva noastră.
    * Stati linistita doamna: nu aveti adversari mai mari decat propriul PSD! Scarba poporului fata de orice „clasa politica” este nesfarsita!

    8. Este momentul să ne trezim și să luăm în serios responsabilitatea majoră pe care ne-a încredințat-o poporul: SĂ GUVERNĂM ȚARA.
    * V-a luat ceva timp! Pana cand au scapat toti penalii de puscarie. Si acum va dati de ceasul mortii ca trebuie sa faceti ceva! Incepeti cu anularea modificarilor aduse legilor penale, continutati cu eliminarea condamnatilor din randurile PSD, respectati inclusiv numarul de 300 de parlamentari si abia apoi suflecati-va manecile a treaba pentru a porni la drum. Si cum astea nu se pot face… ramane tot o vrajeala ieftina apelul dvs.!

    9. Să venim în cel mai scurt timp cu un Prim-ministru și un guvern PSD de super profesioniști și să guvernăm țara, iar partidul are suficienți specialiști pentru un asemenea guvern.
    * NU AVETI DECAT HOTI, INCOMPETENTI, LASI SI INCULTI. De unde sa scoateti un prim ministru. Iar functiile executive nu pot fi atribuite politic pentru a exista eficienta! Orice numiti ca minstru, fara o experienta practica IN DOMENIUL PRIVAT, este nul! Diplomele si alte hartii nu au valoare in fata experientei in domeniul privat! Si cum niciun patron de firma nu renunta la afacerea lui ca sa va conduca vreun minister, aveti sanse ZERO de gasi profesionistii credibili cu care va laudati!

    10. Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum.
    * Ca sa respect „linia de gandire” a reprezentantilor guvernului (mitraliati mamele): nu ne spuneti si unde va face acel pas inapoi? Sunt cativa oameni din diaspora (si nu numai) care ar dori sa se asigure ca adancimea gropii din spatele lui este suficient de mare cat sa nu mai revina!

    11. Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesioniști, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut, iar țara, în an de Centenar, se va duce și ea înspre prăpastie, spre disperarea noastră și bucuria multora care nu ne vor puternici, uniți și consolidați în slujba României.
    * Guvernarea ati pierdut-o in favoarea unui singur om! Singura ati spus asta!
    * PSD ca partid a fost un dezastru de la infiintare.
    * Aveti un guvern de amatori. Treziti-va!
    * Nu ati fost niciodata in slujba Romaniei. Doar a intereselor personale alimentate de interese straine!

    12. Dragi colegi PSD-iști de bună credință, bine intenționați, responsabili și iubitori de țară și de neam, ACUM este momentul testului nostru de maturitate!
    * Ce idilic suna: buna credinta, bine intentionati, etc. Ati uitat unele cuvinte: buna credinta – fata de buzunarele proprii, bine intentionati – fata de interese straine, iubitori de tara – care tara ? si de neam – care neam? cel care mitraliaza ?
    * Maturitate? Chiar aveti impresia ca exista asemenea creaturi in PSD?

    13. Avem obligația și datoria să lăsăm copiilor și copiilor copiilor noștri o țară frumoasă, prosperă, sigură, democratică și puternică.
    * Si o lasati deja:
    – copii vostri sunt deja angajati la firmele de stat unde o freaca de pomana si isi ascund incompetenta cu dispretul dat de „stii ba cine e mama (sau tata).
    – nepotii si rudele sunt functionari publici antrenati de mici sa suga banii din bugete facand orice este posibil ca fara spaga sa nu poata avansa Romania

    14. Dumnezeu să binecuvânteze România!
    SINGURUL LOC IN CARE SUNT DE ACORD CU DVS.

  42. Katea Andronescu s-a săturat să stee în umbră! Vrea la lumină, un post mai bun și mai bine
    plătit! Și cât se poate tot senator și senator! Vrea, iar ministru! Și de ce nu prim ministru?
    Mă tem că va lua doar un picior în fundul ei colțuros de zgripțuroică bătrână!

    P.S. Da-i bătrână, bre! Ce stașnic arată! Și ce dracul mai caută la așa vârstă? O mănâncă în cur?

  43. Vad ca o tot felicitati pe Abramburica aka Distrugatoarea Invatamantului Romanesc, dar ceea ce nu vedeti este circul ce ni-l ofera si se tot repeta de la Revolutie incoace. Din certurile lor au rasarit pdl, unpr, alde, romania noua a lui Ponta si multe altele. Se scuipa dupa care se iubesc din nou, dar din furat nu se opresc. pnl aceeasi mizerie. Noi ii tot votam pe aceeasi mutati prin tot felul de partide. Painea le-o ofera pensionarilor si asistatilor sociali, adica 100 de lei in plus desi cresterea preturilor e de 200 de lei, asa ca saracii sunt tot pe minus. PAINE SI CIRC asta e tot ce fac.

  44. Doamna fost ministru decizia nu poate fi luată de nimeni doar de factori de decizie

  45. Cand sa pacaleasca mai multa lume apare la RTV si aproba interventia unui mort- viu ,cica avocat de-al lui Vadim,care facea legaturi intre colectiv si demonstratiile din 10 august.Sunt irecuperabili astia dar si noi punem botul prea usor.

  46. Aceasta dna oportunista sa faca un pas in spate si sa ne lase in pace televiziunea! A avut cu varf si-ndesat ocazia sa faca lucruri bune pentru tara si n-a facut-o! Cat tupeu sa ai sa iesi iar, dna Andronescu? Poate gasesti si matale niste nepoti sa faci si lucruri bune!