G4Media.ro

DOCUMENT Cum va funcționa comisia din care fac parte SRI și SIE…

Foto: SRI

DOCUMENT Cum va funcționa comisia din care fac parte SRI și SIE ce va putea stopa investițiile străine în România în domenii ”strategice”

Guvernul Ciucă va adopta în ședința de guvern de vineri regulamentul de funcționare a Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD), potrivit agendei executivului. Comisia e formată din reprezentanți ai unor ministere și instituții, iar SRI și SIE sunt invitați permanenți, care vor da avize, după cum a scris în premieră Economedia. Comisia poate interzice investiții străine de peste 2 milioane de euro în domenii considerate strategice, pe motiv de protejare a intereselor esențiale de securitate și ordine publică.

Proiectul de hotărâre de guvern prevede că orice investitor străin din afara UE (deci inclusiv investitorii din SUA, Marea Britanie, Elveția, Canada) care vrea să investească peste 2 milioane de euro în domenii precum energie, transporturi, telecomunicații, bancar, agricol sau mass-media e obligat să depună o cerere de autorizare.

Cererea este evaluată de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care poate da aviz pozitiv sau negativ, preluat ulterior într-o hotărâre de guvern, care poate fi atacată în instanță.

Proiectul de regulament prevede că reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi Serviciului de Informaţii Externe (SIE) au calitatea de invitaţi permanenţi în cadrul CEISD și transmit avize în maximum 20 de zile. Avizul privind cererea de aprobarea a investiției se dă prin votul majorității membrilor, iar reprezentanții SRI și SIE nu au drept de vot.

Structura tehnică a Comisiei (secretariatul) va fi asigurat de către Direcția Investiții Străine din cadrul Consiliului Concurenţei.

Comisia poate începe verificarea unei investiții străine fie la sesizarea unei alte instituții, fie prin autosesizare.

Comisia poate propune respingerea investiţiei străine directe sau a investiției noi în situaţia în care consideră că aceasta afectează securitatea sau ordinea publică a României sau este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană, potrivit proiectului citat.

Investițiile străine non-UE în presă au un regim special. Pe lângă verificarea cerută pentru afacerile din restul domeniilor strategice, un eventual investitor în presă venit din afara UE trebuie să facă publice toate datele privind tranzacția, iar Comisia specială supune consultării publice, pentru o perioadă de 30 de zile, informațiile cu privire la întreprinderea din domeniul mass media.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Acceptul trebuie luat direct de la Bruxelles, ce comisie…ca să ce?

    • Corect ! SRI si mai ales SIE si-au demonstrat capacitatea dupa 32 de ani de zbenguiala sovietica pe plaiurile mioritice !

  2. Numai se-cur-istii vor putea cumpara trusturi de presa. Hopa! De fapt doar ei detin trusturi de presa.