G4Media.ro

Decizie radicală a autorităților din New York: Invocarea religiei ca motiv împotriva…

Decizie radicală a autorităților din New York: Invocarea religiei ca motiv împotriva vaccinării este interzisă

Legiuitorii din statul New York au votat în favoarea eliminării motivelor religioase în ceea ce privește vaccinurile necesare copiilor la școală, în contextul în care statul din nord-estul Americii se confruntă cu o epidemie de rujeolă. Adoptarea legii a fost marcată de scene haotice în Congresul de la Albany, în timpul cărora politicienii și suporterii anti-vaccinare, cei mai mulți dintre ei din rândul comunității de evrei ultra-ordodocsi, și-au aruncat insulte și amenințări.

Decizia luată de oficialii din New York a venit la doar câteva zile după ce Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) a anunțat că Statele Unite au înregistrat 971 de cazuri de rujeolă în primele cinci luni din acest an, cel mai mare număr de cazuri din ultimii 25 de ani. Situația este cu atât mai dramatică, cu cât autoritățile din SUA au declarat rujeola eradicată în anul 2000.

Noua lege din New York, adoptată atât de Camera Reprezentanților, cât și de Senatul din stat, interzice părinților să invoce motive de natură religioasă care le permiteau copiilor lor să nu primească vaccinurile necesare în mod obișnuit pentru a urma cursurile la școală. Documentul le oferă elevilor 30 de zile de la intrarea în școală ca să prezinte dovada imunizării lor. Fără astfel de dovezi, ei pot fi împiedicați să se înscrie la cursuri.

„Nu sunt la curent cu nicio mențiune din Torah, din Biblie, din Coran sau din orice altceva care sugerează că nu ar trebui să te vaccinezi,” a afirmat Jeffrey Dinowitz, un democrat ce reprezintă cartierul Bronx din New York și care a sponsorizat proiectul de lege. O declarație împartasita de senatorul Brad Hoylman, care a spus: „Punem știința înaintea dezinformarilor despre vaccinuri și susținem drepturile copiilor cu imunitate compromisă, a adulților, femeilor însărcinate și a sugarilor care nu pot fi vaccinați și nu din propria vină.”

Guvernatorul Andrew Cuomo, care a semnat proiectul de lege la doar câteva ore după ce a fost adoptat de Congresul din statul New York, a declarat: „Știința este clară: vaccinurile sunt sigure, eficace și cel mai bun mod de a ne menține copiii în siguranță. În timp ce înțeleg și respect libertatea religiei, prima noastră responsabilitate este de a proteja sănătatea publică și, prin semnarea acestei legi, vom contribui la prevenirea transmiterilor ulterioare și vom opri focarele înainte să se producă.”

Adoptarea legii a fost făcută în condițiile în care aproape trei sferturi din cazurile de rujeolă din New York au apărut în rândul evreilor ortodocși din Williamsburg și Borough Park din cartierul Brooklyn, precum și în Rockland County. Ambele zone sunt cunoscute pentru numărul semnificativ de persoane care au opinii puternice anti-vaccinare.

De altfel, în ambele zone a fost declarată în aprilie starea de urgență privind sănătatea publică. Potrivit informațiilor, începând din octombrie 2018, în New York au fost confirmate circa 300 de cazuri de rujeolă. Focarul ar fi apărut după ce un membru al comunității de evrei ultra-ortodocși, infectat cu rujeolă, s-a întors din Israel, care se confruntă cu o epidemie a bolii. Oficialii din metropola au anunțat recent că toți rezidenții din zonele vizate din Brooklyn trebuie să se vaccineze împotriva rujeolei, oreionului și a rubeolei, în caz contrar urmând să fie amendați cu până la 1.000 de dolari.

Anunțând decizia autorităților privind această criză, comisarul pentru sănătate, Oxiris Barbot, a spus atunci că aproximativ 1.800 de copii din Williamsburg erau în acel moment nevaccinați. „Acest focar este alimentat de un mic grup de persoane anti-vaccin din aceste cartiere. Ei au răspândit dezinformări periculoase bazate pe pseudo-știință,” a afirmat Barbot. Ea a adăugat că orașul va ajuta persoanele neprotejate să aibă parte de o vaccinare la un preț convenabil și accesibilă și a subliniat faptul că vaccinarea este sigură și eficientă.

Ordinul emis de autoritățile din New York a venit la o zi după ce metropola a anunțat că instituțile educaționale de tip yeshiva și creșele din Brooklyn care permit copiilor nevaccinați să meargă la școală s-ar putea confrunta cu amenzi sau chiar cu închiderea porților. În luna ianuarie, după un avertisment similar, cel puțin o yeshiva, Yeshiva Kehilath Yakov din Williamsburg, a ignorat ordinul oficial și a permis unui student nevaccinat, dar care nu prezenta simptome, să se întoarcă la școală. Studentul respectiv era însă bolnav de rujeolă, lucru care a dus la îmbolnăvirea a cel puțin 40 de persoane.

În Rockland County, oficialii au declarat o stare de urgență la nivelul districtului legată de rujeolă și au interzis copiilor nevaccinați să viziteze locurile publice. Un judecător a oprit între timp această interdicție.

În afara orașului New York și a districtului Rockland, focare de rujeolă au apărut în regiunea de nord-vest a Americii, în statul Washington, precum și în California, New Jersey și Michigan. Acest lucru a făcut ca, la 19 ani de când a fost declarată eradicată în Statele Unite, rujeolă să redevină o problemă majoră de sănătate publică, iar autoritățile se află în prezent implicate într-o luptă contr-cronometru nu doar pentru a elimina focarele de infecție, dar și pentru a convinge părinții reticienți să-și vaccineze copiii.(California, Mississippi, Virginia de Vest și Mâine au interzis, de asemenea, invocarea de motive de natură non-medicale pentru nevaccinarea copiii de vârsta școlara. Excepții similare sunt încă permise în celelalte 45 de state americane, dar legislaturile locale din unele au început să depună eforturi pentru a le elimina).

Un record nedorit

Oficialii americani susțin că numărul persoanelor din SUA infectate cu rujeolă între ianuarie și mai 2019 a depășit numărul înregistrat într-un an întreg din 1992 și până acum. Potrivit CDC, un total de 971 cazuri de rujeolă au fost raportate în Statele Unite de la începutul anului 2019, comparativ cu 963 de cazuri în întreg anul 1994. Numărul mare de cazuri amenință statutul rujeolei de boală eradicată în Statele Unite, care a fost declarat în 2000. Înainte de asta, circa 3 până la 4 milioane de oameni erau infectați cu rujeolă anual în SUA, a afirmat CDC. Aproximativ 400-500 de persoane au murit în fiecare an din cauza acestei boli, iar aproximativ 48 000 de persoane au fost spitalizate.

Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la simptome precum tuse, febră, nas inflamat și erupție cutanată care afectează fața și corpul; în cazuri grave, boală poate duce la spitalizare cu infecții respiratorii serioase sau, în unele cazuri rare, chiar la moartea pacientului. Boala, care se răspândește prin aer, poate fi prevenită prin vaccinare. Rujeolă este încă comună în alte părți ale lumii, iar călători bolnavi duc uneori rujeola în Statele Unite.

Campanie agresivă a autorităților
Adoptarea legii de către legislativul din în Albany a fost marcată de scene haotice, căci protestatarii religioși care s-au adunat pentru a-și exprima opoziția față de proiectul de lege au început să le strige „Rușine!” legiuitorilor, în timp ce alții au proferat insulte.

„Ne vom întoarce după ține, Jeffrey!” l-a amenințat un bărbat în haine religioase ortodoxe pe Jeffrey Dinowitz, sponsorului proiectului de lege, în timp ce alții l-au înjurat. Mulți dintre cei care se opun legii au fost prezenți la dezbateri cu copiii lor.

Dinowitz și alți legiuitori au rămas calmi în timpul scenelor haotice, iar sponsorul proiectului de lege a afirmat: „Cred că este foarte trist faptul că oamenii care sunt aici în numele religiei nu s-au comportat deloc religios. Judecând după felul în care unii oameni s-au comportat și judecând după amenințările pe care le-am auzit de la unii dintre ei, ar fi prudent ca ei dea dovadă de precauție.” În plus, Donowitz a declarat că „acest proiect de lege nu a fost niciodată despre [religie], ci despre sănătatea publică,” el urmând „să protejeze sănătatea copiilor.”

Ca o dovadă a felului agresiv în care autoritățile locale au decis să rezolve problema, alte două școli din Williamsburg au fost închise joi de către oficiali din domeniul sănătății, după ce inspecțiile au arătat că au permis studenților nevaccinați să participe la ore. Numărul instituțiilor școlare închise a ajuns astfel la unsprezece.

Anuntând creșterea semnificativă a numărului de bolnavi de rujeolă în Statele Unite, directorul CDC, doctorul Robert Redfield, i-a îndemnat recent pe toți cei care nu sunt vaccinați, dar care sunt eligibili pentru a primi vaccinul, să se vaccineze pentru a ajuta la oprirea focarului, afirmând că „rujeola poate fi prevenită, iar modul de a pune capăt acestui focar este să ne asigurăm că toți copiii și adulții care se pot vaccina, se vaccinează.” Specialistul a ținut de asemenea să respingă temerile celor care afirmă că vaccinurile sunt periculoase sau pot provoca autismul. „Pericolul mai mare este boala pe care o previne vaccinarea,” a spus Redfield. „Decizia voastră de a vă vaccina va proteja sănătatea familiei dumneavoastră și bunăstarea comunității dumneavoastră.”

Specialiștii CDC i-au încurajat pe părinții „care au întrebări referitoare la vaccinul împotriva rujeolei să se consulte cu medicul pediatru al copiilor lor, care cunoaște copiii și comunitatea și care dorește să-i ajute pe părinți să înțeleagă mai bine modul în care vaccinurile le pot proteja copiii.” Situația este cu atât mai delicată cu cât, așa cum afirmă Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, „temerile bazate pe dezinformarea privind siguranța și eficacitatea vaccinului, precum și severitatea bolii, îi pot face pe părinți să amâne sau să refuze vaccinurile.”

„Trebuie să lucrăm pentru a ne asigura că informațiile pe care (părinții) le primesc pentru a lua decizii de sănătate pentru copiii lor sunt exacte și credibile,” a afirmat CDC.

Cazurile părințiilor care refuză să-și vaccineze copiii contra rujeolei și atitudinea din ce în ce mai fermă a autorităților americane sunt tot mai multe. În urmă cu câteva luni, o dezbatere aprinsă a fost declanșată în Statele Unite după ce polițiști înarmați au intrat cu forța într-o casă aflată în apropiere de Phoenix (Arizona) pentru a duce la spital un copil de 2 ani, nevaccinat, ai cărui părinți refuzau să-i acorde tratament medical, deși micuțul era bolnav și avea febră mare. Statul a preluat custodia băiețelului și a celorlalți doi copii ai cuplului, în vârstă de 4 și 6 ani, în timp ce părinții au fost acuzați de abuzuri împotriva copiilor.

Surse: New York Post, BBC

Foto: G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Un lucru bun, sper doar ca anti-vaxxer-ii astia vor fi vaccinati cu forta pana la urma, nu doar amendati. In SUA si peste tot in lume. Si raspandirea de asemenea prostii incriminata.

  2. De acord, industria farmaceutica e quasi intangibila. O observatie , totusi: libertatea individului se opreste cand incalca libertatea altui individ; strict pe tema legii, nu obliga pe nimeni sa se vaccineze, doar sa stea departe de colectivitati pentru a elimina riscul raspandirii molimei.
    Vrei sa trimiti copilul la scoala, vaccineaza-l, nu vrei, tine-l acasa.

  3. Minti precum respiri! Altceva decat demagogie pura stii sa scrii?

  4. „predici” in pustiu, @nypd
    Fundamentalistii au „decat” convingeri. Absolute.
    Pe de alta parte, resursele pamantului care se regenereaza intr-un an deja se consuma in mai putin de 10 luni. Iar progresia este geometrica. So, cat mai multi/e fundamentalisti/e.

  5. 1. Despre interesele ind. farma: ești continent ca sunt interese și când ți se vinde o apa minerala sau o pâine alba? Dacă vei conștientiza acest lucru, aceste „interese” cotidiene, cele farma parca se diluează…
    2. Da te rog un link de la un tabel SIDS, sa vad de unde îți iei infornatiile
    3. Care este legătură dintre igiena și viruși? Ma pot spala și de 10 oți pe zi și got pot lua rujeola din autobuz
    4. Supravaccinare… Si citit articolul? Epidemia a apărut în cartierelele evreilor tra ortodocși, care NU se vaccinează
    5. „Se stie ca vaccinurile care contin tulpini vii si sunt administrate copiilor nu fac altceva decat sa-i transforme in purtatori ai bolilor respective si sa infecteze alti copii in a caror proximitate intra. Demonstrat prin studii științifice” rog link cu aceste studii. Fără dovezi, și eu ma pot crede un extraterestru…

  6. Aoleu, daca ai fi investit atata timp si in liceu la orele de biologie, n-ai mai fi scris atatea tampenii pe metru pătrat azi