Cum vrea să atragă România „nomazii digital”. Proiect de lege pentru a rezolva problema lipsei de specialiști din IT

freelancer, it, munca la distanta, laptop Sursa foto: Pixabay/Peggy und Marco Lachmann-Anke

Parlamentarii pregătesc un proiect de lege prin care să atragă nomazii digitali din IT să lucreze țara noastră, în contextul unei crize de forță de muncă în acest sector. Facilitățile fiscale existente, internetul rapid și chiriile mici sunt câteva din beneficiile pe care le scot la înaintare.

Pandemia COVID-19 a forțat companiile să ofere facilități privind munca la distanță cu normă întreagă. Acest lucru a deschis noi oportunități pentru cei care aspiră la stilul de viață al unui nomad digital, adică un angajat care poate lucra de oriunde. Mai multe țări europene au lansat, în acest context, vize digitale nomade (digital nomad visa) pentru a primi lucrători străini care muncesc de la distanță.

Vizele pentru nomazi digitali acoperă un vid legislativ pentru lucrătorii de la distanță – de obicei, profesioniști care își pot lua locul de muncă cu ei oriunde merg, având nevoie doar de un laptop și o conexiune la internet – care doresc să lucreze pentru perioade scurte sau prelungite de timp în străinătate.

Cum funcționează o viză pentru nomazi digitali?

Fiecare țară care eliberează vize pentru nomazi digitali are propriile politici și reglementări. Unele permit cetățenilor eligibili să aplice online (foarte convenabil pentru persoanele care sunt deja obișnuite să facă totul electronic), în timp ce alții solicită aplicanților să-și depună cererea în persoană, prin intermediul unei ambasade sau consulat.

Este recomandabil ca lucrătorii la distanță să ia legătura cu autoritățile din țara în care doresc să lucreze pentru a verifica cerințele de viză pentru nomazi digitali și procesul de aplicare.

De regulă, pentru a obține o astfel de viză, solicitanții trebuie să demonstreze că sunt lucrători la distanță și că pot să se întrețină financiar pe întreaga durată a muncii lor în țara în care aplică.

Cum ar arăta o viză pentru nomazi digitali în România

În România, viza pentru nomazi digitali ar urma să se aplice numai pentru lucrătorii din sectorul IT, în contextul în care țara noastră are deficit de astfel de forță de muncă, dar și condiții extrem de avantajoase pentru ei (facilități fiscale, precum scutirea de impozit). Viza va avea o durată de un an, dar cel mai probabil va putea fi reînnoită.

„Propunerea prevede doar domeniul IT și se limitează la beneficiile fiscale existente actual. Va fi un proiect care va permite să atragem oameni care altfel nu ar fi venit în România și nu ar fi cheltuit bani”, a declarat pentru Economedia Diana Buzoianu, parlamentarul PLUS care lucrează în acest moment la draftul viitorului proiect de lege.

Ea afirmă că, momentan, studiază legislația din mai multe țări care au implementat deja viza, pentru a decide, de exemplu, dacă se aplică doar cu privire la cetățenii statelor membre sau și pentru cetățeni din afara statelor membre.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, a declarat pentru Economedia că domeniul în care se va aplica viza va fi IT-ul și pentru că are valoare adăugată mare, pe lângă celelalte avantaje.

„Deoarece avem un deficit foarte mare (de forță de muncă, n.r.), fiindcă imediat ieșim din criza Covid, e un mod bun de a atrage (acești specialiști, n.r.), mai ales că România e văzută bine din punct de vedere al găzduirii unor nomazi. Avem bandă foarte bună de internet, avem prețuri mici la chirii, și atunci ar fi o oportunitate”, afirmă ministrul.

Într-adevăr, România se situează în acest moment pe locul al treilea în topul mondial a celor mai atractive țări pentru munca de la distanță, de oriunde, potrivit The Digital Nomad Index.

Ciprian Teleman afirmă că viza le va da dreptul specialiștilor IT să stea în România un an de zile. „În mod normal, vorbim de specialiști IT din spațiile extracomunitare, din afara UE. În momentul de față nu pot sta un an de zile”, potrivit lui.

Cei care vor dori să aplice pentru o astfel de viză vor trebui să facă dovada unui angajator din domeniul IT și va exista un nivel minim de venituri pe care aplicantul va trebui să le câștige stând în țara respectivă. Această sumă nu a fost decisă încă, ne-a spus ministrul, care însă a dat exemplu Croației, unde nivelul minim este de 2.500 de euro.

Ministrul Cercetării și Digitalizării a declarat că un astfel de proiect este susținut, în urma unor consultări, de miniștrii care vor trebui să acorde un aviz, respectiv ministrul Afacerilor Externe, ministrul Muncii, ministrul Internelor.

Țări din Europa care au viză pentru nomazi digitali

ETIAS, un sistem european de informații și autorizații de călătorie, a realizat o trecere în revistă a modului în care funcționează digital nomad visa în alte state membre ale UE. Națiunile europene sunt în fruntea promovării acestei inițiative, în speranța de a atrage profesioniști.

  1. Germania

În Europa, prima națiune care a creat o viză independentă a fost Germania. Există 2 tipuri de vize independente (numite și vize freiberufler): una pentru artiști și una pentru alți profesioniști.

Nomazii digitali trebuie să se înregistreze la biroul fiscal german și să prezinte o serie de documente, cum ar fi portofoliul lor, extrasele bancare și, în unele cazuri, dovezi ale expertizei lor. Mai mult, profesioniștii independenți trebuie să aibă clienți cu sediul în Germania.

  1. Cehia

Cehia oferă o viză specială de afaceri (viză zivno) de care pot beneficia nomazi digitali. Aceasta trebuie solicitată personal la un consulat sau o ambasadă cehă, iar termenele de procesare sunt semnificativ mai mari decât cele pentru vizele turistice, de la 90 la 120 de zile.

Cerințele de viză includ o licență comercială eligibilă, fonduri suficiente în contul bancar și dovada de cazare pentru cel puțin 1 an.

  1. Portugalia

Portugalia a conceput o viză de rezident temporar care poate fi utilizată de freelanceri și antreprenori. Ea titularului său să rămână în țară mai mult de un an și poate fi prelungită. Spre deosebire de alte vize, aceasta poate fi utilizată ca o cale către rezidența permanentă.

  1. Croația

În august 2020, premierul croat a anunțat un nou program de vize pentru nomazi digitali. Viza a fost oficializată începând cu 1 ianuarie 2021. Cerințele includ, printre altele, dovada muncii la distanță, asigurarea de sănătate, controale de securitate și un contract de închiriere. Viza digitală de muncă nomadă vine cu scutiri de impozite și o valabilitate de până la 1 an.

  1. Norvegia

Un stat non-UE, dar membru al spațiului Schengen, Norvegia are o viză unică pentru nomazi digitali care doresc să se mute în faimosul dar scumpul arhipelag Svalbard. Viza rămâne valabilă pe toată durata vieții călătorului.

Viza de contractant independent, pe de altă parte, este concepută pentru persoanele care desfășoară activități independente care realizează un proiect pentru o afacere norvegiană.

  1. Estonia

Estonia a fost prima care s-a adaptat schimbării și a implementat un program de e-rezidență pentru antreprenorii străini online. Apoi, în iunie 2020, a anunțat o viză nomadă digitală pentru freelanceri.

Ministrul de Interne, Mert Helme, a declarat: „O viză de nomadă digitală întărește imaginea Estoniei ca stat electronic.”

Datorită noii vize pentru lucrătorii la distanță, Estonia speră să atragă mai mulți vizitatori și să stimuleze economia locală. În același timp, speră să fie confirmată drept un hub tehnologic internațional.

Țări din afara Europei cu viza nomadă digitală

În afara Europei, mai multe națiuni au introdus de asemenea vize pentru a satisface nevoile lucrătorilor din afară. Printre acestea se regăsesc:

  • Costa Rica
  • Georgia
  • Dubai
  • Insulele Cayman
  • Bermuda
  • Barbados
  • Antigua și Barbuda
  • Mexic
  • Australia
  • Tailanda

Unele state americane urmează, de asemenea, această tendință, la un nivel mai național.

Foto: (Peggy & Marco Lachmann-Anke / Pixabay)

Sursa foto: Pixabay/Peggy und Marco Lachmann-Anke

Comentarii

  1. Eu din ce am inteles, o sa vina straini sa traiasca aici unde viata este ieftina, taxele o sa mearga tot spre guvernul tarii lor de origine, romanii cu salar minim o sa lupte cu puterea de cumparare a acestor “nomazi digitali”. Nu sunt suficient de mari chiriile pt un muritor roman, hai sa mai stimulam preturile. Daca este deficit in domeniul IT de ce nu se fac programe speciale pt tineretul nostru? Cursuri de specializare de 9 luni nu facultati de 3 ani in care dupa modelul clasic romanesti inveti putin din toate ca sa nu stii nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *