Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inter Milano a avut emoții în succesul de miercuri seară de pe Giuseppe Meazza cu Lecce, scor 1-0, venit târziu grație unui fotbalist promovat de Cristi Chivu din academie.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Francesco Pio Esposito, fotbalist care i-a câștigat încrederea lui Cristi Chivu încă de la venirea sa pe banca tehnică, în minutul 78. Puștiul provenit din academia „nerazzurrilor” a băgat mingea în ațe după o respingere a portarului advers la un șut de-al lui Lautaro Martinez.
Interul lui Chivu a mai bifat ocazii, chiar prin Esposito, care a tras un semnal de alarmă înainte de gol, și care a fost aproape de dublă cu un șut de la marginea careului pe final. Bonny a trecut și el pe lângă gol în prima parte.
Cu acest rezultat, Inter Milano profită de pasul fals făcut de Napoli pe teren propriu cu Parma, meci încheiat 0-0, și urcă la 46 de puncte după 20 de meciuri, cu șase mai multe decât urmăritoarele AC Milan, care are un meci mai puțin, și deținătoarea titlului, care numără 40 de puncte după același număr de partide.