G4Media.ro

Claudiu Năsui (USR), după consultările cu Iohannis: Înțelegem că va fi nominalizat…

Sursa foto: Președinția

Claudiu Năsui (USR), după consultările cu Iohannis: Înțelegem că va fi nominalizat tot Orban. Iohannis ne-a spus că poate foarte bine conduce și prin telefon / Votul de învestirură a Guvernului, mâine

Deputatul USR Claudiu Năsui precizează, după consultările prin telefon cu președintele Klaus Iohannis, că va fi nominalizat premier tot Ludovic Orban, despre care președintele a spus că poate foarte bine conduce și prin telefon, iar votul de învestirură a Guvernului în Parlament va fi dat, cel mai probabil, mâine.

De altfel, Birourile permanente reunite ale Parlamentului au fost convocate astăzi la ora 17.00.

„Consultările de la Cotroceni au avut loc la telefon. Zilele astea domnul Iohannis și PNL au tot încercat să minimizeze criza Coronavirus pentru a justifica retragerea în ultima secundă a domnului Cîțu. Cu toate acestea, când vine vorba de propria persoană, domnul Iohannis nu mai minimizează niciun risc, așa că a făcut consultarea telefonic. Totuși, este mai responsabil decât domnul Orban care a făcut conferință de presă cu ziariști în jurul lui să le spună că se auto-izolează pentru că este suspect de Coronavirus. Ce să facă acum ziariștii care s-au dus la conferința sa?”, a scris Năsui pe pagina sa de Facebook.

În opinia deputatului USR, Klaus Iohannis nu pare să creadă că retragerea lui Florin Cîțu a fost un lucru atât de rău. „Asta chiar și dacă parlamentul ar putea să fie blocat pentru că a devenit focar de infecție”, adaugă el.

„S-a discutat și despre care va fi a 3-a propunere de prim-ministru. Decizia pe care înțelegem că o va lua domnul Iohannis este să-l nominalizeze încă o dată pe domnul Orban, deși acesta este, mai nou, izolat la domiciliu. Domnul Iohannis ne-a spus că poate foarte bine conduce și prin telefon și video-conferințe. De asemenea, s-a discutat puțin despre cum putem debloca în plină criză epidemiologică situația din parlament. Propunerea de premier ar urma să vină azi și votul pentru învestitură chiar mâine”, precizează deputatul USR.

Claudiu Năsui menționează că vom avea încă o premieră în România: „Nu doar două propuneri de premieri care se retrag înainte de votul de învestitură, unul cu doar 10 minute înainte, ci învestirea unui premier absent din motive de auto-izolare”.

„Faptul că PNL a pus jocurile politice deasupra interesului național nu e doar o problemă a PNL, ci a întregului stat român care este vulnerabil la așa ceva. Așa cum remarca Cristian Ghinea, dacă mergeam pe planul USR+ în noiembrie și începeam procedurile pentru alegeri anticipate, am fi putut avea alegeri în luna februarie și aveam acum guvern stabil, cu majoritate în parlament. Momentul a trecut și am ajuns într-o criză de proporții. Nu mai este momentul pentru alegeri anticipate. România are un stat extrem de centralizat, iar fără conducere centrală deciziile nu se pot lua”, încheie Năsui

Sursa foto: Președinția

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

28 comentarii

  1. Iohannis a devenit la fel de iresponsabil ca Orban. Dacă ar fi cine să conducă țara în locul lui, l-aș prefera suspendat.

  2. EXCLUS sa fie numit Orban. Daca se dovedeste ca e bolnav si necesita spitalizare? Mai ajungem in situatia de a numi alt prim-ministru?
    PNL sa numeasca pe cineva in afara suspiciunii de coronavirus. Eu chiar as propune ca retragerea nominalizarii lui Catu sa fie si ea anulata. Avem atunci guvern propus, audiat, mai trebuie votat.

  3. Chiar te lasa mut! Da’ nu-i bai, ciolacu a inceput sa-l placa si pe kiwi si pe orban!

    • Păi și nu e bine pentru mafia PRO-PSD? Sau cine trebuia?

  4. Alt iresponsabil, Bulgaria si Ungaria au declarat deja stare de urgenta, la noi, astia vor sa guverneze prin telefon.

    • Pentru trolii zbu-ciumați ai mafiei PRO-PSD e oricum ”stare de urgență” mereu iar ei se adăpostesc în vizuini.

  5. Astia sunt tampiti la cap. Il pune premier pe unul izolat, ca sa conduca tara prin telefon.

    • Și de Marte dac-ar fi și tot s-ar pricepe mai bine decât mafia PRO-PSD, dar trolii lor nu înțeleg asta pentru că sunt ”tâmpiți”.

  6. Da, uite surpriza, nu este Barna nici Nasui nominalizatul.
    Nasui are un talmes-balmes in cap. Nu este capabil de gandire elementara. Doar jongleaza cu niste notiuni pe care nu le intelege si face pe afectatul.

    Orice epidemie are o evolutie naturala. Numai tampitii se mira de asta.

    • @Ionica:
      De ma baiatule, te inteleg ! Nasui nu e dintre aceia care gandesc „epic”, pe baza de exemple, care „deseneaza” pe intelesul tuturor prostilor, cum iti place tie !
      Spre nefericirea ta e unul din putinii parlamentari cu IQ semnificativ !
      Baiatu, obisnuieste-te si cu d-astia iar daca nu poti, comenteaza la rubrica de pescuit sportiv ! :)))

    • Susufler0,
      hai sa traiesti, ca m-ai facut sa rad si imi place stilul tau – ca seamana cu al meu 🙂

      „Despre partea in-IQ-erii”, insa „Doamne sa ma ierti”, si Barna are un IQ semnificativ dar insuficient. Pe urma, un IQ mare si foarte mare nu insemna automat ca intelegi toate subiectele tot timpul.
      (Inseamna doar ca nu exista limite reale ale intelectului tau, si ca succesul depinde doar de propriile decizii in (/si de) diverse circumstante.)
      Mai trebuie sa fii si familiarizat cu subiectul pe care il discuti (si asta se face prin practica si in real-life (imi place mai mult barbarismul asta decat „viata reala”) si in literatura de specialitate (adica pe topicuri, nu numai pe discipline — pt ca un topic are implicate multe discipline) – adica problem solving-oriented research (and development, and innovation), ceea ce inseamna si lucru multi-disciplinar si capacitate de invatare (reala, adica confirmata de aplicare cu succes) a diverselor metode si abordari de care ai nevoie (si singur si in echipe), ETC. Sorry, n-am vrut sa-ti atac neuronii, dar asta-i varianta cea mai compacta de exprimare (urmatoarea pe lista mea ar fi fost deja mult mai lunga).
      Si in mod clar, Nasui NU e. (… familiarizat cu subiectul pe care il discuta).

    • @susufler: Nici eu nu puteam sa i-o spun mai bine acestui individ! Icterul i-a ingalbenit de tot mintea! Nu vede altceva decat sfantul peneleu! Vai de capul lui! Dar comenteaza si el saracu…asa…ca nu mai poate iesi prin parc…sta in autoizolare ca deh…pentru varstnici e cam periculos acu’…pe vremurile astea! Uite d-astia ca ion trebuie sa intre la izolare toti…o vreme… sa nu mai voteze, ca-si bat joc de noi toti si de viitorul nostru!

    • Ciripel, da ce mi-ai spus-o, maaa! M-ai rupt! Cat despre izolarea mea …. 🙂
      Iar despre varsta, multumesc pentru ca imi atribui atata experienta (in ani). As fi onorat daca ar veni de la o persoana morala, inteligenta si experimentata. Iar cum nu stiu, ma abtin 🙂
      Despre PNL: am dreptul sa apreciez PNL-ul pentru ca a facut ceea ce trebuie facut, cu curaj, claritate de gandire, creativitate si determinare, spre deosebire de „marile sperante” care fac pe mironositele educate care stramba din nas cand trebuie sa se bage la bataia politica de contact. „Sperantele alea” sunt ca niste adolescenti destul de talentati dar carora le este frica si tot calca iarba pe loc in loc sa intre in paine. (Asta pana cand se raceste situatia, moment in care se reped si ei repede ca de fapt erau cat pe-aici sa intre sa spulbere tot, dar nu i-a lasat bibicu’). Partea interesanta ca sunt condusi de o gasca de baieti care dau din colt in colt, iar persoana cea mai bataioasa si capabila – Cosette Chichirau – a fost sapata de gasca de baieti, marginalizata, probabil pentru ca se simt complexati fata de ea. Chichirau singura este mai buna decat toata echipa „de conducere” actuala, iar cu o echipa selectionata de ea insasi ar bate PSD-ul fara drept de apel. Pacat de ei.

  7. Normal ca se poate conduce prin teleconferinte un guvern.Alo, santem in sec. 21.

  8. Deci în actuala situație, mandolină va conduce țara pe whatsapp. Superb! Bravo PNL! Bravoo Werner!

    • Probabil că și prin telegrame, dacă ar ”conduce-o”, s-ar descurca mai bine decât mafia PRO-PSD, numai că gigeii analfabeți sunt mult prea imbecili care să-și dea seama de asta, ei sunt cu ”scosul” la alde, cu” ma-sa” și altele pe care nu le mai reproduc.

  9. probabil ca vor guverna cu PNL, dupa alegeri, DAR ACUM USR trebuie sa constientizeze ca trebuie sa se DELIMITEZE/CRITICE!!/SA CAUTE SOLUTII!! pentru tampenia in care ne-a afundat IOHANIS SI PNL

  10. Tzuhannis, o suspendare, ceva? Te cam plictisesti in prostie la Cotroceni si ai inceput sa te smintesti.

    • Cine e ”majoritatea parlamentară”, mafia PRO-PSD? ahahahahhahaahaaaaaaaa, ce glumă bună:)))))))))))))))))

  11. Am o teama legata de domnul Citu: nu va accepta sa fie votat de PSD, doar este consecvent si coerent fata de declaratiile pe care le face!

    • Nu e, deci va fi votat, guvernul investit, mafia PRO-PSD merge la gunoi, cel târziu la toamnă. Altceva?

    • Tare mi-e mai badule, ca pana la toamna sunteti si voi tot la gunoi, in aceeasi pubela cu Pro-Psd cum spui tu! Da’ vad ca-ti doresti mult asta! Imi place ca esti consecvent! Tine-o tot asa! Si vedem la toamna, ce zici?

  12. Normal si pefect logic: Felicitari dle P.M. Ludovic Orban . Asadar de maine veti redeveni prim minisru cu puteri depline si veti guverna Romania pana la viitoarele alegeri parlamentare. Sper ca pana acum mai toti sa fi inteles sensul mutarii de ieri a dlui Catu in formatia celor trei care au stiut-o(s-a observat ca Rares Bogdan nu a stiut-o si nefiind el dat afara de inteligenta dintr-o casa poate prea spatioasa pentru el si-a dat in petec) .Daca sunt multi care s-au dat deja in stamba de ieri pana azi este o chestiune personala legata tot de datul afara mai sus referit si este problema lor  

  13. Îmi e simpatic Năsui, dar când vorbește de „interesul național” automat încep să mă întreb cum a intrat mr. Bean în politică!