
China vizează extinderea cooperării cu Banca Centrală Europeană, pe fondul tensiunilor comerciale globale
China este pregătită să consolideze cooperarea cu Banca Centrală Europeană, inclusiv în domeniul reformării sistemului monetar internaţional, i-a spus joi premierul Li Qiang preşedintelui BCE, Christine Lagarde, la o întâlnire la Beijing, transmite agenția de știri Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Lagarde se află săptămâna aceasta într-o rară vizită la Beijing, într-un moment în care atât China cât şi Uniunea Europeană sunt afectate de tensiunile comerciale cu Statele Unite, după impunerea de taxe vamale de către preşedintele Donald Trump.
„Pe fundalul sporirii rezistenţei la adresa globalizării, doar cooperarea poate aduce beneficii reciproce”, a declarat Li citat de televiziunea de stat din China, CCTV.
China şi Uniunea Europeană ar trebui să promoveze cooperarea deschisă şi să menţină coordonarea multilaterală. Beijingul este dispus să îmbunătăţească conectivitatea pieţelor şi sinergiile industriale cu blocul comunitar, a declarat premierul chinez.
De asemenea, Lagarde s-a întâlnit miercuri cu guvernatorul Băncii Centrale a Chinei, Pan Gongsheng, oficialii semnând un memorandum de înţelegere privind cooperarea şi înfiinţând un mecanism anual de întâlniri între guvernatorii celor două bănci centrale, transmite Agerpres.
După revenirea sa la Casa Albă, în ianuarie, decizia lui Trump de a impune taxe vamale a afectat comerţul global şi creşterea economiei mondiale.
Exporturile Chinei către UE au crescut în ritm anual cu 12% în mai, iar cele către Statele Unite au scăzut cu 34,5%. Exporturile Chinei către Germania şi Franţa, cele mai mari economii ale blocului comunitar, au urcat cu peste 20%.
Vizita lui Lagarde vine într-un moment în care China şi UE caută să depăşească problemele lor comerciale. China a extins cu şase luni ampla sa investigaţie privind importurile de carne de porc din UE, cu câteva zile înainte de încheierea anchetei, pe fondul negocierilor dintre Bruxelles şi Beijing privind taxele vamale impuse de blocul comunitar producătorilor chinezi de vehicule electrice.
China, cel mai mare consumator global de carne de porc, a decis să prelungească ancheta până în 16 decembrie, „în urma complexităţii cazului”, a informat marţi într-un comunicat Ministerul Comerţului de la Beijing.
Decizia vine într-un moment în care China şi UE sunt aproape de un acord privind taxele vamale. Deja Beijingul a extins investigaţia sa anti-dumping privind coniacul din blocul comunitar şi a fost de acord să accelereze licenţele de export pentru magneţii din pământuri rare pentru firmele europene.
De asemenea, China şi Uniunea Europeană sunt aproape de un acord pentru a rezolva disputa privind taxele vamale impuse de blocul comunitar producătorilor chinezi de vehicule electrice.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank