G4Media.ro

Cel puțin trei companii românești vor avea capacitatea să producă măști FFP2.…

Cel puțin trei companii românești vor avea capacitatea să producă măști FFP2. Ludovic Orban: Va trebui să aveţi în vedere că intră în producţie și România

În cadrul ședinței de Guvern de miercuri, premierul Ludovic Orban a anunțat că până la sfârșitul săptămânii viitoare, cel puțin trei companii românești ar putea avea capcitatea de a produce măşti de tipul FFP2. Orban a subliniat că în felul acesta este încurajată și producţia autohtonă de echipamente de protecţie, dar şi de medicamente.

În discuția cu ministrul Sănății Nelu Tătaru – care a dat asigurări că la nivelul unităților spitalicești există necesarul de echipament de protecție pentru următoarele două-trei săptămâni, urmând ca stocurile să fie realimentate atât prin achiziții directe de către managerii de spitale, cât și prin comenzile Unifarm – premierul Orban a replicat că începe și producția românească de echipamente de protecție.

„Va trebui să aveţi în vedere, să discutaţi cu toţi cei care achiziţionează, că intră în producţie și România. În unele companii deja se produc măşti chirurgicale şi, probabil spre sfârşitul săptămânii viitoare, o să avem capacitatea să producem în cel puţin trei companii româneşti măşti FFP2. De asemenea, sunt deja companii care au capacitatea de a produce combinezoane. Or, aici, eu cred că trebuie să încurajăm producţia autohtonă”, a spus Orban, citat de Agerpres.

Prim-ministrul i-a mai cerut lui Tătaru să sprijine „orice fel de demers din partea producătorilor de medicamente autohtoni” care au capacitatea de a fabrica produse necesare pe piaţa medicamentelor. El a sugerat că ar fi de dorit o accelerare a procedurii de certificare din partea Autorităţii Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

„Politica asta de încurajare a – să zic – intrărilor pe piaţă din exterior, în dauna producătorilor din România, trebuie să înceteze, pentru că atâta timp cât avem o capacitate de producere semnificativă în companii care produc în România, noi trebuie să avem grijă că aceste companii, într-adevăr, să aibă acces nediscriminatoriu pe piaţa de medicamente, în România. Aici, şi la ANMDM să staţi cu mai multă atenţie, când ne va permite timpul să analizăm, pentru că se poate să dureze două săptămâni o certificare, o autorizare a unui produs. Aţi văzut, am dat competenţa structurilor din subordinea Ministerului Apărării – s-a văzut imediat ce înseamnă o mişcare rapidă şi procesarea imediată a solicitărilor de autorizate. Poate învaţă şi ei din acest mecanism”, a adăugat Orban.

Sursa Foto: afetygrup.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Parca vorbim de navete spatiale!

  2. De fabrica de ventilatoare mecanice din berceni care urmează să se închidă în timp ce „iluștrii” conducatori caută combinatii pe afară cu firme de apartament nu zice nimeni nimic? Intreb pt un tovarăș care urmează să rămână fără servici. Nu de alta dar vrea să plece la sparanghel și îi e frică să nu îl catalogheze lumea trădător de țară.

    • Nu va luari dupa acest ilustru ….
      Telrebuie sa fim atenti la exprimare: probabil ….
      Nimic concret…avioane si speculatii pt p….

      Lasa ca vine ziua votului :)))) iuhuuu

    • Daca citeai cu atentie reportajul recorder, aflai ca firma aia mai are 11 angajati, a produs ultimul ventilator in 2012 si nu mai are nici materie prima, nici tehnologie, nici angajati pentru produs ventilatoare.

  3. O sa avem și agricultura rentabila și industrie alimentara diversificata și autostrăzi și cai ferate bune și administrația publica digitalizata, pfuai de capul nostru câte o sa avem în vise!