
Canabisul medicinal este prescris „într-o manieră excesivă”, denunţă medicii din Australia / Piaţa globală a canabisului medicinal ar urma să depăşească 65 de miliarde de dolari până în 2030
Industria australiană a canabisului medicinal prescrie „într-o manieră excesivă” canabis, fără un control real, au denunţat marţi medicii şi farmaciştii din această ţară, solicitând „măsuri de urgenţă”, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Asociaţia medicală australiană (AMA) şi organizaţia proprietarilor de farmacii din Australia (The Pharmacy Guild of Australia) au declarat că industria eliberează prea des reţete fără „supraveghere clinică adecvată”.
„Sunt necesare măsuri de urgenţă astfel încât canabisul medicinal să fie prescris, distribuit şi reglementat în acelaşi mod ca alte medicamente care pot provoca dependenţă”, a declarat preşedinta AMA, Danielle McMullen.
Deşi au recunoscut existenţa unor dovezi care sugerează că acesta poate ajuta la tratarea epilepsiei, a greţurilor provocate de chimioterapie sau a sclerozei multiple, medicii au avertizat că sistemul este „instrumentalizat”.
„Există puţine sau chiar deloc dovezi ştiinţifice pentru multe dintre afecţiunile pentru care este prescris, precum anxietatea, insomnia sau depresia”, a indicat McMullen.
Medicii au constatat, de asemenea, „un consum de canabis medicinal la persoane care suferă deja de tulburări psihotice”.
Cotidianul The Age a dezvăluit anul acesta că un medic care lucra pentru gigantul canabisului medicinal Montu a eliberat aproximativ 72.000 de reţete pentru circa 10.000 de pacienţi în doar doi ani.
Potrivit firmei de consultanţă Grand View Research, piaţa globală a canabisului medicinal ar urma să depăşească 65 de miliarde de dolari până în 2030.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
