G4Media.ro

Au fost aplicate peste 5.000 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID,…

Au fost aplicate peste 5.000 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID, în valoare de peste 900.000 lei / Cinci dosare penale, întocmite pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Ministerul Afacerilor Interne transmite că sâmbătă au fost aplicate peste 5.000 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID, în valoare de peste 900.000 lei. De asemenea, au fost întocmite cinci dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Peste 12.000 de angajaţi au făcut verificări pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile împotriva pandemiei. În total,  au fost aplicate 5.337 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 924.857 lei şi au fost întocmite cinci dosare penale pe numele a cinci persoane pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

De exemplu, poliţiştii din localitatea Băleni, Dâmboviţa, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca, pe raza comunei, se desfăşoară un eveniment privat. Aceştia au constat că într-o sală de evenimente private are loc o petrecere la care au participă 44 de persoane, fiind încălcate prevederile legale in vigoare. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu amenda de 10.000 de lei, iar participanţii la eveniment au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi in cuantum de 1.000 de lei, fiecare. În Cluj-Napoca poliţiştii au aplicat mai multe amenzi în cazul unei persoane care organizase o petrecere privată, fără respectarea legislaţiei în vigoare, şi a participanţilor la acesta.

Alte abateri constate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina şi izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, situaţii în care au fost aplicate 4.622 de sancţiuni contravenţionale,  în valoare totală de  623.837 de lei.

Au fost aplicate 708 sancţiuni, în valoare de 294.550 de lei pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private,  transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulaţie a persoanelor.

De asemenea, au fost întocmite 5 dosare penale, în care sunt cercetate 5 persoane, pentru  zădărnicirea combaterii bolilor (conform art. 352 din Codul Penal). La acţiunile de control au participat, zilnic, în medie, peste 6.700 de poliţişti, 2.600 de jandarmi, 1.600 de poliţişti de frontieră şi aproximativ 1.200 de cadre ISU. În fiecare zi, efectivele MAI au beneficiat de sprijinul poliţiştilor locali şi al angajaţilor de la ANSVSA, ANPC, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Și în Cluj Napoca poliţiştii au aplicat mai multe sancţiuni în cazul unei persoane care organizase o petrecere privată, fără respectarea legislaţiei în vigoare, şi a participanţilor la acesta. În cauză sunt în efectuate verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «zădărnicirea combaterii bolilor»”, mai arată sursa menţionată.

„Cazuri similare au mai fost înregistrate în ultimele zile. Astfel, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci s-au autosesizat cu privire la faptul că, la un restaurant din municipiul Tecuci are loc o petrecere privată, cu ocazia căsătoriei dintre doi tineri. În urma descinderii (cu sprijinul jandarmilor şi poliţiştilor locali), au fost identificate 140 persoane, care participau la eveniment. Cei prezenţi au fost legitimaţi, li s-a recomandat să meargă către domiciliu. Până în prezent, poliţiştii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale, pentru participanţii la eveniment, verificările nefiind finalizate. Valoarea amenzilor aplicate este de 17.000 de lei”, relatează news.ro

Sursa Foto: IPJ Alba

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Mii de dosare si nicio condamnare.

  2. Așteptăm aceleași măsuri și pentru cei care au blocat spitale pentru bolnavii noncovid, pentru cei care nu au asigurat medicamente în farmacii luni în șir , ca unele medicamente pentru diabet , pentru glanda tiroidă , etc. , pentru toți vânzătorii de țigări și băuturi alcoolice , pentru cei care interzic să-și ia omul medicamente la liber din farmacii ca să-și facă bine în timp ce poate lua cu tirul tone de țigări și băuturi alcoolice din magazine , să-și facă rău, la liber fără nici o rețetă de la medic.