G4Media.ro

Algeria amenință Spania că va întrerupe furnizarea de gaze, pe fondul tensiunilor…

Sursa foto: Unsplash / James Wiseman

Algeria amenință Spania că va întrerupe furnizarea de gaze, pe fondul tensiunilor cu Maroc

Ministerul algerian al Energiei a ameninţat miercuri că va rupe contractul de furnizare de gaze Spaniei dacă aceasta din urmă îl va direcţiona „spre o destinaţie terţă”, într-un context de tensiuni diplomatice cu Madridul şi Marocul privind Sahara Occidentală, notează AFP.

Gigantul algerian în domeniul hidrocarburilor Sonatrach a furnizat în 2021 mai mult de 40% din gazul natural importat de Spania, din care cea mai mare parte ajunge prin gazoductul submarin Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an.

O altă parte a gazului algerian a ajuns până în octombrie în Spania prin Gazoductul Maghreb Europe (GME) care trecea prin Maroc. Dar Algerul l-a închis după întreruperea în august a relaţiilor sale diplomatice cu Rabatul, privând astfel Marocul de gazul algerian care tranzita prin teritoriul său.

Potrivit unui comunicat al Ministerului algerian al Energiei şi Minelor, ministrul Mohamed Arkab a fost informat, miercuri, „de către omologul său spaniol, Teresa Ribera, despre decizia Spaniei de a autoriza funcţionarea, în flux invers, a Gazoductului Maghreb Europe” şi că „această operaţiune va avea loc astăzi sau mâine”.

Comunicatul nu a precizat numele ţării care va beneficia de această funcţionare a conductei în „flux invers”, dar guvernul spaniol anunţase în februarie că va ajuta Rabatul „să garanteze securitatea sa energetică”, permiţându-i să transporte gaz prin GME după ce Algerul a încetat să-l alimenteze.

Orice dirijare a unor „cantităţi de gaze naturale algeriene livrate Spaniei, a căror destinaţie este alta decât cea prevăzută în contracte, va fi considerată o încălcare a angajamentelor contractuale şi, în consecinţă, ar putea duce la rupere contractului legând Sonatrach de clienţii săi spanioli”, a avertizat ministerul algerian.

Această atenţionare intervine într-un context de tensiuni între Alger şi Madrid legate de Sahara Occidentală. Fostă colonie spaniolă, această vastă zonă deşertică considerată un „teritoriu neautonom” de către ONU, a opus de zeci de ani Marocul – care controlează 80% din el – separatiştilor din Frontului Polisario.

Spania, foarte dependentă de Alger pentru aprovizionarea cu gaze, a operat la 18 martie o schimbare radicală de poziţie în acest dosar sensibil, aducându-şi public sprijinul pentru proiectul marocan de autonomie şi stârnind furia Algerului, principalul sprijin al Polisario.

Algerul şi-a rechemat la 19 martie ambasadorul în Spania, iar Sonatrach a menţionat o majorare a preţului gazelor livrate Spaniei, din cauza creşterilor înregistrate pe pieţe sub efectul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Sâmbătă, preşedintele algerian, Abdelmadjid Tebboune, a calificat „inacceptabilă moral şi istoric” schimbarea de poziţie a Madridului, dar a asigurat că Algeria „nu va renunţa niciodată la angajamentele sale de a furniza gaze Spaniei, indiferent de circumstanţe”.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Unsplash / James Wiseman

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...