G4Media.ro

VIDEO Peste 2.000 de turişti pe pârtiile din Păltiniş / 35 de…

Sursa Foto: Facebook/ Arena Platoș

VIDEO Peste 2.000 de turişti pe pârtiile din Păltiniş / 35 de copii și tineri din cinci județe s-au întrecut zeci de acrobaţi pe zăpadă

Peste 2.000 de turişti din toate colţurile ţării au venit sâmbătă, la complexul de pârtii aflat la intrarea în staţiunea Păltiniş, unde „vedetele” zilei au fost cei 35 de copii şi tineri din cinci judeţe ale ţării, care au făcut acrobaţii pe zăpadă, în cadrul unui concurs de profil, a declarat pentru Agerpres, reprezentantul Arena Platoş, Bogdan Brylynski.

„Sunt undeva la 1.200 de oameni în resort, care schiază, cam 2.000 estimativ cu toţii în momentul acesta şi sunt 35 de concurenţi înscrişi (la Arena Freestyle Open – n.r.), majoritatea din Sibiu, dar şi din Miercurea Ciuc, Baia Mare, Bistriţa şi Braşov”, a precizat Bogdan Brylynski.

Potrivit reprezentantului resortului de pârtii de schi şi snowboard, sâmbătă a fost una din primele trei zile cele mai aglomerate la Arena Platoş Păltiniş de la începerea sezonului de iarnă.

Complexul de pârtii de la intrarea în staţiunea Păltiniş se adresează în special începătorilor, dar şi familiilor. Următorul concurs va avea loc în 4 februarie şi este o cursă dedicată copiilor. În funcţie de condiţiile meteo, în luna februarie la Păltiniş este programată o întrecere pe zăpadă între multiplul campion mondial la snowboard, Martin Freinadametz, şi campionul naţional la raliu, Sebastian Barbu.

Unele din cele mai aşteptate concursuri pe zăpadă sunt cele din luna martie, cel dedicat femeilor, Bikini Race, unde schioarele vor fi îmbrăcate doar în costume de baie, şi Slide & Freeze, unde pasionaţii sporturilor de iarnă se vor întrece cu diverse ambarcaţiuni, cel mai amuzant moment fiind cel în care trebuie să treacă cu ele printr-o porţiune de apă, direct de pe pârtie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...