G4Media.ro

Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în gara Slatina Timiş /…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în gara Slatina Timiş / Călătorii au fost evacuaţi, nu au fost înregistrate probleme medicale

Un incendiu a izbucnit luni dimineaţa la locomotiva electrică a unui tren de călători care circula pe ruta Orşova-Caransebeş, cei 50 de călători care se aflau în cele două vagoane ale garniturii fiind evacuaţi fără probleme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, anunță Agerpres.

Incendiul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul Caransebeş, cu două autospeciale pentru stingerea focului şi o ambulanţă SMURD.

„Călătorii au fost evacuaţi. Din fericire, nu au fost înregistrate probleme medicale. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de la primirea apelului de urgenţă”, a precizat sursa citată.

Din gara Caransebeş a fost trimisă o altă locomotivă pentru a efectua manevrele necesare degajării căii ferate şi pentru transportul vagoanelor cu persoane până la destinaţie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...