
Protest al elevilor din Brașov față de reducerea burselor: „Cine taie educația sabotează generația”
Un protest al elevilor din Brașov a avut loc marți, începând cu ora 17:00 pentru a atrage atenția asupra reducerii burselor. Aproximativ 40 de elevi de liceu, printre care și reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Brașov, alături de câțiva studenți au scandat:
„Tăiați corupția, nu bursele!“; „Viitorul nu e negociabil!“; „Cine taie educația sabotează generația“; „Educația, mândrie de țară, dar la buget e o povară!“; „Pensie specială pentru senator, bursă tăiată pentru viitor!“.
Protestul nu a fost susținut în mod oficial de conducerea unui liceu, dar potrivit informațiilor transmise pentru ENTR/G4Media, Federația de Părinți EDUPART va discuta cu elevii din CJE Brașov pentru stabilirea unei poziții comune în legătură cu măsurile de tăiere a burselor pentru un comunicat de presă ulterior.
La nivel național au avut loc mai multe serii de proteste ale elevilor și studenților, în decursul săptămânii trecute, față de propunerile din planul de măsuri al noului executiv referitoare la reducerea burselor atât pentru elevi cât și pentru studenți.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
0 comentarii