G4Media.ro

Românii vor putea conduce din nou, în Italia, mașinile înmatriculate acasă /…

Românii vor putea conduce din nou, în Italia, mașinile înmatriculate acasă / Legea prin care se interzice rezidenților din Italia dreptul de a conduce mașini înmatriculate în alte state, contestată de  Curtea de Justiție a UE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene le-a dat dreptate unor cetățeni slovaci, după ce mașina în care se aflau a fost confiscată de poliția italiană, invocându-se faptul că șoferul avea rezidență în Italia de mai mult de 6 luni, iar automobilul pe care îl conducea era înmatriculat în alt stat decât cel italian. Mașina era înregistrată pe numele pasagerului, cetățean care nu era rezident în Italia, se specifică în dosarul înaintat Curții de Justiției, însă acest detaliu nu i-a înduplecat pe polițiști care au aplicat exact litera legii.

Acest caz va putea conduce la o modificare a legislației rutiere italiene care interzice dreptul rezidenților de a conduce autoturisme înmatriculate în alte state, inclusiv din Uniunea Europeană, anunță presa italiană.

Interdicția de a conduce în Italia cu numere de înmatriculare străine pentru rezidenți a fost introdusă în lege de fostul ministru de interne italian, Matteo Salvini.

Motivele introducerii legii au fost legate de taxe, se evitau, în lipsa acestei legi, taxele locale de înmatriculare, eventuale impozite, iar firmele de asigurare erau văduvite de posibile noi contracte, care erau realizate în țările în care erau înmatriculate mașinile. În plus, s-a justificat și prin faptul că aceste autoturisme nu apar în bazele de date italiene, în cazul comiterii unor infracțiuni.

Decizia i-a afectat cel mai tare pe români, minoritatea cu cei mai mulți reprezentanți în Italia. În scurt timp, sute de mașini au fost confiscate, iar proprietarii aveau termen de 180 de zile pentru a-și înmatricula mașina în peninsulă. Pe lângă asta, au primit amenzi de la 712,00 € la 2.848,00 €.

Aceste reguli i-au lăsat pe mulți români fără mașini, deoarece în multe cazuri nu s-a putut face înregistrarea în 60 de zile.

Decizia Curții Europene de Justiție:

”Articolul 63 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care interzice oricărei persoane care șia stabilit reședința în acest stat membru de mai mult de 60 de zile să circule în acest stat cu un autovehicul înmatriculat întrun alt stat membru, oricare ar fi persoana pe al cărei nume este înmatriculat acest vehicul, fără a se ține seama de durata de utilizare a vehiculului respectiv în primul stat membru și fără ca persoana vizată să poată invoca un drept la exonerare atunci când vehiculul nu este nici destinat a fi utilizat cu titlu permanent în principal în primul stat membru, nici nu este utilizat, în fapt, în acest mod.

Ziarul italian Il Quotidiano del Lazio notează că decizia Curții Europene de Justiție va conduce la schimbarea legislației italiene, deoarece legile europene primează în fața celor naționale.

”Instanța din Latina va fi chemată în următoarele ședințe din februarie și martie să modifice, în virtutea mecanismului de primat al sistemului UE, art. 93, alin. 1 bis, din Codul rutier, care interzice oricui și-a stabilit domiciliul în Italia de peste 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate.

Aceasta, întrucât legea locală este incompatibilă cu principiul comunitar al liberei circulații a capitalurilor și are un caracter cedabil. Prin urmare, se dă din nou undă verde pentru circulația vehiculelor cu numere străine în Italia, de către rezidenții în Italia de peste 60 de zile, neexistând obligația de a înmatricula aceste vehicule în Italia”, scrie ziarul italian.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Românii au fost comunitatea cea maiafectata dar a fost nevoie sa se intâmple „nasoala” unor slovaci ca sa se schimbe ceva. Ce spune asta despre emigrantii români din peninsulă ?

    • Italienii cu oua inmatriculau masini (de-alea scumpe, nu cazane) pe Romania ca sa plateasca taxe mai mici.
      De aia cetatenii „romani” au fost cei mai afectati. Pentru ca aici au fost inmatriculate cele mai multe masini.
      Daca te iei dupa documente, e adevarat.

    • Atât românii, cât și statul român au luat poziția ghiocelului și n-au zis nici pâs. La noi nu se putea aplica aceeași soluție pt. mașinile înmatriculate la bulgari, la italieni da. Și (m) UE a cântărit la momentul respectiv cu 2 masuri. Bine că s-a întâmplat și altora că să se rezolve o problemă și alor noștri

    • Păi dacă avem minister de externe beton. Și, mai ales, reprezentanții statului in afara țării sunt dedicați trup și suflet apărării intereselor României și ale românilor. Slovacii sunt mai slabi din punctul asta de vedere și de aia CJUE a sărit să îi reprezinte.

  2. O veste buna.

  3. Nu-l supărați pe Dorneanu (și clanul său ),că merge la italieni și-i învață el minte .

  4. Să nu confundăm . O decizie a Curții Europene de Justiție nu duce automat la abrogarea sau schimbarea legii în Italia. Mai e cale lungă până când rezidenții in Italia să poată conduce autoturisme înmatriculate în alte state .

    • Ba chiar la abrogare duce. Se numeste abrogare tacita, nu se mai aplica, Dornene!

    • Sint de acord cu tine, nu e obligatoriu sa fie valabil si pentru romini, si masina mea era pe italia dar daca legea va fi valabila si pt romini nu as mai pune numere de Romania pentru ca italienilor oricum nu o sa le convina sa isi vada tara plina din nou cu masini cu numere straine si sigur o sa inventeze altceva, sint foarte isteti cind e vorba sa faca bani. Si daca or sa dea o alta lege ca cea de atunci nu as vrea sigur sa mai trec prin ce am trecut, mai ales acum cu covidul asta ca nici nu mai sti ce se intimpla miine.

    • Așa este…. Art 93 e in continuare in vigoare

  5. Din pacate politicieni nostri apara interesele Romaniei si interesele lor personale!!!
    Daca ne gandim poate este dar eu nu stiu un domeniu economico-social unde ca politica Romaniei o simti ca simplu cetatean ca este pt Romania
    Cu autoturismele este o mare nedreptate nu doar in Italia, eu locuiesc in Belgia si este la fel dar cine, cine ne apara noua cetateni Romani interesele noastere si ale economiei Romanesti?
    Sa creat legislatia Europeana pt occident poti sa muncesti la ei si daca esti in somaj ei daca ai si adresa (somajul nu ajunge pt o familie sa plateasca chria, utilitati s.a.), ai asigurare medicala dar valabila numai in statul unde lucrezi, masina daca esti doar rezident nu cetatean trebuie sa o inmatriculezi in tara de rezidenta ( o mare nedreptate pt ca acum poate lucrezi in Italia peste 1 an in Belgia apoi in Olanda si trabuie sa inmatriculezi si reinmatriculezi peste tot, o sa ajungem ca si Mexic cu SUA sau Palestina cu Israel. O sa muncim cat au nevoie si apoi schimba legislatia EU, ca la pensii unde era drept dupa 5 ani acum 15 ani si dupa 15 o sa se schimbe cum este mai bine pt occident
    Sunt sofer rezident dar pot fi si sofer nerezident pt ca occidentul are nevoie de forta de munca si taxele sa le ia tot ei pe munca si camioane.
    Unde sunt politicieni care ar trebui sa apere interesele Romaniei, aveti majoritate peste tot, faceti ceva, europarlamentari votati pt tara

  6. La fel au incercat si englezii. La fel statul roman nu a zis pas, stiindu-se cu musca pe caciula la UE cu taxele ilegale de „poluare” 😉