G4Media.ro

Codul de intrare în universul paralel

Codul de intrare în universul paralel

Oricine are un dosar penal cât de mic și o răfuială personală cu justiția, orice pușcăriaș cu puțin tupeu și niște parale este binevenit în universul paralel al PSD și Antenei 3. Aici, toți anchetații și condamnații penal pozează în victime, iar judecătorii și procurorii sunt prezentați drept călăi, cu excepția celor care anchetează magistrați. Aceasta este parola, codul de acces în lumea răsturnată a lui Voiculescu&Dragnea: un dosar penal, o hoție bine făcută, un furtișag, ceva. Este ceea ce te face unul de-al lor, criteriul mare de recunoaștere și acceptare în universul paralel.

După ieșirea de la Rahova, Voiculescu pare să aibă un singur obiectiv major în viață: să demonstreze lumii întregi că a intrat nevinovat la închisoare. Dublul condamnat Dragnea, la fel. Prin urmare, trebuie să dovedească mai întâi că în pușcării zac foarte mulți îngerași ca ei, condamnați pe nedrept, fără probe, anchetați abuziv, de către un sistem monstruos, ocult, denumit și ”statul paralel”. Din acest motiv, toți care scot capul din pușcărie la Antena 3 sunt curați ca lacrima, victime inocente, sfințișori. Sub Dragnea, criteriul de promovare la PSD pare să fie cazierul sau prostia, după caz. Cu toții au fost victimele ”statului paralel”, care a urmărit diverse răzbunări sau beneficii meschine, dar pe alții i-a distrus inexplicabil, fără un motiv anume.

Aseară a fost festival la ”Ministerul Adevărului”. Au scos la vorbitor un judecător condamnat pentru corupție pentru a prezenta o pretinsă lista a magistraților de la Înalta Curte care colaborează cu SRI-ul. Au pus apoi pentru a suta oară placa unei foste procuroare condamnate pentru trafic de influență care susține că i-a șoptit ei cineva pe când suferea la Tenerife (penitenciarul de femei de la Târgșor) că ”profesorul Dan Voiculescu” a fost condamnat pe nedrept. În fine, au reluat pentru a mia oară conspirația despre ”asasinarea” judecătorului Stan Mustață, prins la rândul lui cu o șpagă și condamnat la închisoare, pe motiv că ar fi refuzat să-l condamne pe dom Profesor.

Valul de infractori martirizați seară de seară la TV a determinat-o pe una dintre invitatele abonate la Antena3 să mărturisească în direct că și ea avut dosar penal acum vreo zece ani, întocmit de Băsescu și ai lui, care doreau să pună mâna pe serviciul secret al Ministerului de Interne, de unde a și fost dată afară. Iată, deci, o dovadă suplimentară că se califică cu brio în clubul select al invitaților Antenei 3, că dispune de experiența necesară și că vorbesc aceeași limbă: Codul Penal citit pe dos.

Poate v-ați întrebat de ce apar atât de mulți avocați în emisiuni: Pavel Abraham, Alice Drăghici, Cosmina Cerva, Laura Vicol, Dan Chitic etc. Cine apără mai bine și mai convingător decât avocații interesele infractorilor? Sunt buni vorbitori, mereu dispuși să-și facă publicitate pentru a-și crește cota. Dau impresia că știu ce spun despre mersul justiției, dar nu uitați că sunt avocați, nu magistrați. Ei apără cel mult interesele clienților care i-au angajat cu bani frumoși, nu interesul general al societății. Ce-ar zice clienții lor dacă de mâine s-ar apuca să laude procurorii și judecătorii sau să susțină lupta anticorupție, de pildă? Pe unii dintre clienții lor îi prezintă, de altfel, în emisiuni lacrimogene pe post de martiri.

Ce doresc, totuși, să obțină acești oameni? Unde vor să ajungă? Ce vor să demonstreze? Răspunsul scurt: visează să transforme universul lor paralel, lumea lor răsturnată, strâmbă, într-o realitate de zi cu zi. Speră să ne convingă pe toți că nu ei au furat, că nimeni n-a furat de fapt în România, cu excepția adversarilor lor.  Din acest motiv prezintă întreaga luptă anticorupție din ultimii 10 -15 ani drept o mare farsă, un lung șir de abuzuri și nedreptăți comis de forțe oculte din societate. Prin urmare, ei, călăii ”statului paralel” sunt cei care trebuie să plătească azi, iar toți ceilalți ”care au fost corupți” trebuie să aibă posibilitatea, vorba premierului Dăncilă, să-și demonstreze nevinovăția.

În universul paralel al unora ca Voiculescu sau Dragnea lumea se răstoară cu susul în jos, exact ca în lumea orwelliană în care ”ignoranța este putere”. Un nou ”Minister al Adevărului” se ocupă cu rescrierea istoriei recente. Noii polițiști ai gândirii se numesc Adrian Ursu, uns mare preot al templului, urmat de Mihai Gâdea, ușor retrogradat de Zeul Varan,  secondați de bufoni talentați gen Badea sau Ciuvică.

Televiziunea unui fost turnător la securitate pretinde că se luptă, culmea, cu ”noua securitate”. Infractori cu condamnări definitive împart, seară de seară, dreptatea lor la televizor. Dublul condamnat penal Liviu Dragnea face ordine în justiție și vrea să șteargă cu buretele amnistiei, grațierii, contestației în anulare sau cu orice alt OUG letal toate sentințele pronunțate în ultimii ani.

Sloganul suprem va deveni curând ”hoția este corectitudine” sau ”furtul este lege” dacă universul lor paralel ne va înghiți, la un moment dat, pe toți ceilalți, ca o gaură neagră.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

39 comentarii

  1. O rusine de tara cangrenată de hoti si javre. Mândri că suntem romani!

    • Toate acestea sunt posibile pentru ca mafia psd si alde si-a infiltrat oameni in toate structurile statului : CCR, CSM, Inspectia Judiciara, ICCJ, Curtile de Apel, Judecatorii, CNA, Avocatul Poporului etc.
      In mod normal, un avocat are voie doar sa ajute un nevinovat sa-si dovedeasca nevinovatia sau ca un vinovat sa nu primeasca o pedeapsa mai mare decit merita.
      Avocatii care ajuta un infractor sa scape nepedepsit sau sa primeasca o pedeapsa mai mica decit merita trebuie sa-si piarda dreptul de a profesa si sa fie arestat pentru favoriazarea infractorilor.
      Pina cind justitia nu-i va indeparta din rindurile sale pe judecatorii corupti sau santajabili, aflati in slujba mafiei, nu se va putea face nimic.
      Daca justitia si-ar fi facut datoria si i-ar fi arestat pe sefii mafiei, daca le-ar fi confiscat integral averile, astazi nu ar mai fi avut cine organiza si finanta indobitocirea electoratului, nu ar mai fi avut cine organiza si finanta fraudarea alegerilor.
      Se impune arestarea intregului grup infractional organizat psd si alde, la care au aderat sase judecatori de la CCR, niste judecatori de la CSM, Inspectia Judiciara, ICCJ, Curtile de apel si Judecatorii.
      Toti judecatorii care au achitat sau tergiversat procesele marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara, trebuie sa fie revocati si arestati.

    • Romanii stiau ca PSD sunt partid de hoti cand i-au votat.

    • Nu le era clar tuturor, macar daca le-ar fi dracului acum! Te rog sa ma crezi ca as scuipa in ochi pe cine i-a votat sau n-a fost la vot, dar cand intrebi acum, vaaai, nimeni nu i-a votat, lasii dracului!

  2. Ehei, voiculescu are multi asociati…. si e atat de tanar… Oricum, in maxim trei ani ne termina.

  3. Dar e ok să susții partidul unui fost torționar securist, nu Tăpălagă?

    • Daca ma intrebi pe mine, e ok sa te duci dracului, postac psdos scarbos!

    • Îl primesc cu…drac, doar să nu uite pentru ce a venit și să înceapă cu propaganda pesedista și aici, chit că anticamera seamănă cu Kiseleff 10…!

    • Gigel e platit de PSD sa posteze aberatii. Intre timp, mafia PSD fura miliarde si Gigel primeste firimituri.

  4. Dacă toți penalii ăştia au fost pe nedrept băgați la pușcărie,sau au dosare penale,atunci să ne spună cum au reşit să aibă averi si vile pe 3 străzi,o să ne spună??

  5. Asa cum nu mai exista atei dupa 7° Richter, tot asa nu mai exista sereisti dupa prima noapte de arest pe nedrept.

    • @Dănuț, de tine nu i s-a făcut nimănui milă să-ți dea o replică cât de mică? Vrei să-ți dau eu una? Dar să știi că te costă, cel puțin diurna pe o zi..!

  6. La lista de avocati scarbosi mai trebuie adaugati si urmatorii : piperea, cristian ene si nevasta – clienti marian vanghelie, horia georgescu, silviu bian, adriean videanu, toni neacsu – client bombonica, catalin dancu – mazare si constantinescu de la Constanta, gheorghita mateut – clienti voiculescu, ovidiu tender, dinu patriciu, relu fenechiu. Toti, avocati ai diavolului, toti, invitati ai latrinelor, de unde spala pe creier seara de seara, si construiesc plin de ravna „NOUL ROMAN DE OMENIE” – HOTUL.

  7. Tăpălagă, căzuși rău de tot de pe … clanțe, încât nu poți fi coerent nici preț de câteva paragrafe.

    Iote colea, în primul paragraf: „judecătorii și procurorii sunt prezentați drept călăi, cu excepția celor care anchetează magistrați”.

    Pe lângă faptul că dimpotrivă A3 a semnalat o mulțime de cazuri de presiuni asupra magistraților, chiar matale vorbești prin par. 3 de judecătorul Mustață și încă un alt judecător.

    Exagerările în distorsiune curg. Te poți face că uiți că în cazul lui Voiculescu a „căzut” pe înregistrări idolul tău de atunci (și acuzatorul tău cu clanțele de azi) care povestea cum se aranja procesul în biroul lui cu Kodruța și Koldea. Apropos, știi ca DV a obținut în instanță confirmarea că nu a fost turnător, nu-i așa!?

    În par. 4, de fapt confirmi. Dna de la A3 a avut dosar … degeaba, terminat cu NUP de 10 ani. Sistemul s-a mulțumit doar să o îndepărteze.

    Gargara din par. 5 nu ține. Cazuri mai mari de corupție decât cele prezentate de A3 (Alro, păduri, retrocedări – iclusiv ale ale lui Klaun Iohannis, electrica etc etc) nu a mai prezentat nimeni. Dar pentru niște înghesuiți la minte, contează mult mai mult 2 secretare de la Teleorman.

    Nu sunt zei cei de la A3 dar nici legați la ochi ca … mătăluță

    • Sictir, postac psdos si agramat, auzi cine vine sa ne invete pe noi gramatica si justitie, auzi cine vine sa argumenteze – Pacala pacaliciul! Du-te dracu’ pe situl lui buble, ca se da malaiul!

    • @Păcală? Da, eu @Scara te deranjez, dar nu e panică man, n-a sosit încă acel moment…!
      Am un mesaj pentru tine de la Nicolae Ceaușescu, ți-l transmit nealterat:
      „Păcală, măi băiatule, întotdeauna mi-ai fost drag, știi și eu sunt tot de prin partea locului, din Scornicești mai exact…! Uite cum stă treaba, m-am consultat și cu Leana nevastă-mea, acu’ tocmai e la băi cu sulf, deci cum spuneam, părerea nostră e să nu mai insiști cu treaba cu Voiculescu că nu a fost turnător la Securitate…! Măi Păcală, normal că nu a fost turnător, doar a fost chiar securist cu acte în regulă.. ! De acte întrebi? Păi de unde acte, n-au ars la Berevoiești, tu cu ce crezi că au făcut dracii ăstia foc la cazane un an întreg…?
      Hai, te pup și te aștept cu drag la o pertidă de table, când te vâd așa naiv, parcă-mi aduci aminte de Emil Bobu…!”

    • @Găbița, se vede, fă, că ești la menopauză 😀
      Ești isterică rău. Spume.

      @scarațuki, devii caraghios deja. Mai schimbă și tu textele, că deja plictisești.

    • Bai vita postaca lobotomizata, porkarul vostru nu se mai intoarce, baaaai, si v-a lasat pe voi p-aci, sa va luam gatul, fir-ati ai dracu’! Si-o sa vi-l luam, baaa, pregateste-ti carca jegoasa!

  8. Genial scris! Ar putea fi chiar scenariul unui documentar pe care cineva il va realiza peste foarte multi ani, candva in viitor, dupa ce marile vor deveni din nou calme. Iata cata forta pot avea stirile false, distorsionarea realitatii, manipularea mentala si psihologica a lumii. Iata cum realitatea noastra poate fi intr-adevar rasturnata astfel incat sa avem impresia ca aceasta este normalitatea de fapt. Insa in cazul asta, creierul uman poate fi influentat dramatic, iar valorile noastre si perceptia noastra despre ce este bine si ce este rau poate fi schimbata radical. Cred ca se cheama spalare pe creier, in limbaj popular. Este precum un experiment care ne influenteaza de la distanta.

  9. Eu zic să punem SRI-ul la treabă. să ne asculte pe toți și peste tot, un an de zile, să ne tragă fiecăruia câte un dosar cu rezultatul acțiunii de ascultare și înregistrare, iar aceste dosare să le transmită la Parchetul General. Astfel, pentru că toți suntem infractori în stare latentă, vom porni de pe picior de egalitate în sprintul de a ne dovedi nevinovăția în fața procurorilor magistrați. Profesia de avocat va fi radiată din nomenclatorul de profesii și meserii, iar cei care au practicat-o vor fi aruncați în temniță pentru că au favorizat infractorii. Se exceptează de la cele de mai sus „oamenii de bine” stabiliți de SRI împreună cu G4Media.

    • Postac scarbos psdos, fir-ati ai dracului sa fiti, din banii platiti de noi la buget, psd-draknea va plateste pe voi, JAVRELOR!

    • Dragi postaci pzd-isti:
      Problema este ca probele administrate de SRI sint REALE!
      Nu am auzit pe nimeni plingindu-se ca probele nu sint reale.
      Toti infractorii se pling ca au fost prinsi, deci altii au fost mai smecheri decit ei, si asta este greu de suportat mai ales la pzd!

  10. Mai răsfirați băieți, mai răsfirați, că doar nu e zi de chenzină, e doar Ziua Unirii…! Ce spuneți „dacă nu curgă, pică!”…? Deci ăsta e adevăratul motiv al vizitei inopinate a lui Pablito la Abu-Dhabi, să facă rost de biștari pentru armata de postaci…! Doar aveți puțintică răbdare să vină scadența, atunci să-l văd pe El Lider Maximo pe unde va scoate cămașa, cu arăbeții nu merge așa cum merge cu Bibi și cu băieții lui, una-două pun mâna pe centură și amenință că vă aruncă pe toți în aer…!
    Aleikum saalam..!

  11. exista libertatea de exprimare insa ceea ce face Antenta3 e manipulare condusa si aparata de marii penali. fascistii lui Hitler gen Goebel puteau numai sa vizese la televiziune. acest post TV trebue inchis sau sanctionat cu milioane de lei, cu atit mai mult ca sa demonstrat ca la Antena3 vin persoane gen Adina Florea care divulga si informate secreta din mersul proceselor de judecata, deci ANtena3 este un post TV anticonstitutional care incalca grav legile statului de drept

  12. Vorba Codruței,
    FESTIVALUL INFRACTORILOR!!!
    Avea dreptate, scurt și concis…

    • Si realizezi, acuma nu mai e FESTIVALUL INFRACTORILOR in Romania, e in Europa! Eeee, daca tot s-a europenizat mafia psd-draknea, atunci sa se europenizeze si DNA, mai ales daca va fi procuror-sef al Parchetului European tot Kovesi, ati pus-o, HOTILOR FLAUSATI!

  13. Cu tot respectul pentru pozițiile dvs dle Tapălagă, dar nu reiese din conținutul discuțiilor procurorilor DNA Oradea faptul că aceștia spun că fac dosare ca sa ii intimideze pe judecători așa cum susține G4Media in toate articolele despre subiectul în cauza
    După mine, asta este o știre FALSA. Am scris acest lucru și la ultimul articol semnat de Alin Ionescu.
    E f mare diferență între a zice că după ce va fi finalizat cu rechizitoriu dosarul cu cei doi judecatori, se vor da mai puține decizii strâmbe si între a spune că vor să facă dosare cu judecători cu scopul de a-i intimida.
    Nu exista niciun aspect în discuție din care să reiasă că se încearcă trimiterea judecătorilor fara probe în judecată sau că se urmărește „fabricarea ” unui dosar în scopul asta.
    Daca redacția detine alte informații în acest sens ar fi bine sa le menționeze.

  14. Cu tot respectul pentru pozițiile dvs dle Tapălagă, dar nu reiese din conținutul discuțiilor procurorilor DNA Oradea faptul că aceștia spun că fac dosare ca sa ii intimideze pe judecători așa cum susține G4Media in toate articolele despre subiectul în cauza
    După mine, asta este o știre FALSA. Am scris acest lucru și la ultimul articol semnat de Alin Ionescu.
    E diferență mare între a zice că după ce se va fi finalizat cu rechizitoriu dosarul cu cei doi judecatori, se vor da mai puține decizii strâmbe si între a spune că vor să facă dosare cu judecători cu scopul de a-i intimida.
    Nu am sesizat niciun aspect în discuție din care să reiasă că se încearcă trimiterea judecătorilor fara probe în judecată sau că se urmărește „fabricarea ” unui dosar în scopul asta.
    Daca redacția detine alte informații în acest sens ar fi bine sa le menționeze.

  15. In afara de inflexiunea istorica prin care fostii profitori de comunism, sub forma mafiei pcr-isto securiste dinainte de ’89, au ajuns sa profite cu adevarat de privilegiul de a fi plasati in diferite pozitii in acea caracatita, infruptandu-se cu informatii si sustinere pentru a se imbogati prin diverse scheme stiute numai de ei, dar, evident, saracind tara si lasand mase largi de oameni fara joburi si fara perspective, totul e ca inainte. Adica butucanosi, fara sanse de a deveni gratiosi la propriu si la figurat vreodata, sunt la butoane, fac legea, fac programele TV, dicteaza relatiile externe, dicteaza ce sa se faca cu economia, cu agricultura, cu resursele tarii, in conditiile in care ei, devenind bogati, doar masele sunt neajutorate economic, deci ei pot instaura dictatura complet si pot grai dulce lozinci patritarde si populiste impotriva evidentei care arata exact ca li se rupe de aceasta tara pe care o vor rupta de parteneriate incomode si restrangatoare de libertatea de a-si face legile lor si de a exploata poporul ca pe o martzoaga pana va cadea lesinata pe drum… E acelasi cod care exista si in comunism: nu acceseaza oricine ‘reteaua’ lor, ci doar daca verifica foarte drastic cine intra ‘pe teava’, sa fie slobod in gandire cu privire la necinste si sa apartina deci de noua clasa cu blazon, blazonul vicleniei si ticalosiei.

  16. Scandalos. Pamantul a fost donat ptr cercetare,de catre contesa Monteschieu , iar Institutul destinat cercetarii tutunului , construit in 1929 din banii cultivatorilor de tutun 50% si 50%din bugetul Tarii. In perioada comunista , dupa 1953, institutul s-a transformat in Institut de Chimie Alimentara , in care tutunul a ramas Sectie si cu terenul experimental . Restul este istorie recenta, iar cei cu” iuteala de memorie”, fara ritm cardiac normal si cu mana lunga au decis ruinarea unor indeungati ani de munca de cercetare si trecerea in paragina a unei cladiri , proiectata si construita ptr. activitate de cercetre, care in prezent ar fi fot f.utila pentru siguranat alimentara a romanilor.

  17. Eminescu e inca de actualitate:

    „Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
    Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.”

    Eminescu – Scrisoarea III
    Merita recitita a doua parte a scrisorii – ar putea parca in intergalitate sa reprezinte o scrisoare deschisa demnitarilor nostrii !!!

  18. Voiculescu vrea mai mult. Sa fie martir, dar fara sa fie ucis. Un erou si-o victima a politiei politice. Daca ii va reusi planul, peste 30-50 de ani, nimeni nu va sti cu adevarat altceva decat ce va scrie in cartea de istorie. Iar el va fi considerat erou. Asta o stiu de cand ne-a scos in strada Iordache cu ordonanta perversa.

  19. Postaca Gabriela Constantinescu care se dadea lebada p-aici si mare intelectuala a trecut la limbajul birjaresc . Initial am crezut ca lipsa orgasmului in sporadica ei viata sexuala o face asa nefericita…Din fericire situatia e mult mai grava… Pe fondul frustarii a inceput sa dezvolte pilozitate excesiva pe mameloane si i-a crescut un penis in mica portiune dintre vagin si anus.

  20. penibila prestatie jurnalistica

  21. Domnule Tapalaga, e foarte reconfortant articolul dvs. de mai sus. Pana acum Antena 3 era doar o mizerie insignifianta, care nu putea influenta pe nimeni, cu exceptia a „catorva idioti, catorva cu dintii in batista, catorva hoti nenorociti”. Acum, pentru prima data pe Hotnews, odinioara, sau pe G4 Media, mai nou, Antena 3 devine un pericol care transforma „universul lor paralel” in „realitate de zi cu zi”. Poate ca e semnul ca politica voastra de hating, de gasire mereu a unui „om negru”, obligatoriu de la PSD, si obligatoriu un lider al acelui partid, fara dovezi, doar dogmatic pentru ca, nu-i asa? domnii Iohannis, Ciolos, sau dna Kovesi nu sunt simpli muritori, sunt niste zei din Olimp care trebuie crezuti apriori, nu sunt total necredibili asa cum a fost Ponta pana in secunda in care a fost inlocuit de Dragnea si din aceeasi secunda toate tunurile hating-ului si-au schimbat tinta, a ajuns intr-un punct critic. Poate ca „Ministerul Adevarului” a inceput sa fie crezut de tot mai multi „idioti” sau cu „dintii in batista”, poate ca a fost greseala voastra fatala sa aparati „Ministerele Abuzului” de la Ploiesti si de la Oradea, in ciuda evidentelor indubitabile. Las’ ca e bine, e foarte bine: angoasa unora e bucuria altora.

  22. Asta e doar ce se vede. Sa ii vedeti pe acesti avocati si altii asemeni lor cum isi publica pe luju.ro opinii „juridice” aberante , care sunt preluate si eostogolite in spatiul public si care ajung in final, dupa metoda „fake news” sa fie insusite de judecatorii fricosi sau inregimentati . Ar merita un studiu aprofundat acest fenomen.

  23. De argumente este nevoie. Sunt sigur că infractorii și analfabeții funcționali ne conduc azi. Asta nu poate fi contestat. Avem o combinație letală de hoți și proști la conducerea insituțiilor statului. Nu pot însă înțelege de ce sunt așa de mulți.