G4Media.ro

A treia încercare

A treia încercare

Când a simțit că-i fuge partidul de sub picioare, l-a dat jos pe Grindeanu fără scrupule prin moțiune de cenzură, o premieră politică. Tudose s-a predat inexplicabil, deși avea toate armele în mână să-l zboare pe Dragnea din partid. Acum, pericolul vine tot din interior. Este mult prea devreme pentru a evalua dacă va supraviețui sau nu unui nou atac. Merită însă o privire mai atentă la mișcările de trupe din jurul liderului PSD înaintea moțiunii de cenzură anunțate de opoziție împotriva guvernului Dăncilă.

  • Devine tot mai clar că plângerea penală depusă de Orban n-a avut drept țintă imediată suspendarea premierului Dăncilă, ci obținerea unui efect politic pe termen mediu: frăgezirea PSD înainte de moțiunea de cenzură. Altfel, plângerea reprezintă o mutare politică greșită, cu prea multe efecte negative, așa cum am explicat deja aici.
  • Victor Ponta a început operațiunea de racolare a pesediștilor nemulțumiți. Scăderea PSD în sondaje crește numărul celor care nu se vor mai regăsi pe viitoarele liste electorale. Majoritatea traseiști, caută de pe acum o barcă de salvare și sunt gata să migreze din nou dintr-un partid în altul dacă li se oferă o perspectivă. Cum PRO România nu există ca partid și nu dispune de infrastructură, Ponta poate rupe din PSD în jur de 10, maxim 20 de oameni. Vezi aici pe larg.
  • Relațiile dintre Tăriceanu și Dragnea a intrat demult în faza de răceală cronică. Cei doi nu-și mai vorbesc, iar tensiunile dintre PSD și ALDE s-au înmulțit: de la balta lui Bădălau, care s-a războit la Giurgiu cu fostul ministrul energiei, Toma Petcu, până la criticile virulente formulate de Varujan Vosganian împotriva planurilor PSD în privința Pilonului II de pensii.
  • ALDE a crescut în sondaje, furând public de la PSD. Cu achitarea lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul de mărturie mincinoasă, președintele Senatului a câștigat o libertate de mișcare politică mult mai mare. Cauza lui Dragnea în materie de justiție nu mai este de azi și cauza lui Tăriceanu. Detaliu important.
  • Traian Băsescu a declarat că va vota o moțiune de cenzură susținută de opoziție, dar PMP este în destructurare și nu mai contează foarte mult ce spune fostul președinte. Singura întrebare este cine va reuși să-i racoleze oamenii, câți mai are prin Parlament: PSD sau ALDE?
  • UDMR nu se va implica niciodată, din mai multe motive, în schimbarea unui premier sau președinte de partid. Din acest motiv, Dragnea poate conta până la un punct pe maghiari. Atât UDMR, cât și Viktor Orban de la Budapesta vor profita la maxim de un lider vulnerabil, gata să le ofere orice pentru în momente critice. Am văzut asta cu toții la negocierile din timpul votului din Parlament împotriva guvernului Grindeanu.
  • Nisipurile mișcătoare din Parlament îl pot înghiți sau salva din nou pe liderul PSD. Dacă Dăncilă pică la moțiune, Dragnea riscă să piardă tot: guvern, partid, putere, libertate, bani. Dacă supraviețuiește, se va legitima iarăși drept cel mai puternic om din România. Și nu doar atât: este la un milimetru distanță de acapararea puterii totale. Miza lui în acest moment este să amâne cu orice preț un verdict pe data de 29 mai în dosarul angajărilor fictive. Dacă va reuși să intre în vacanța parlamentară fără o condamnare, ne putem aștepta la ordonanțe simple în domeniul justiției pe durata verii, când capacitatea de reacție publică și instituțională este mult redusă.
  • Sediul puterii lui este în Parlament. Liderul PSD nu va putea fi dat jos cu anchete, dosare sau mizând pe faptul că Viorica Dăncilă va ceda. Odată cu plângerea penală a lui Orban, cauza lui Dragnea a devenit și cauza ei, s-a radicalizat, iar șansele de a pleca de bunăvoie s-au redus semnificativ.
  • Singurul mod de a-l lăsa pe Dragnea fără putere este prin spargerea scutului parlamentar din jurul lui, așadar prin moțiune de cenzură, prin negocieri politice asumate de opoziție. Aceasta ar fi o modalitate democratică și perfect legitimă, iar a doua, prin vot, în 2020. Mă tem însă că, la viteza cu care distruge țara, până atunci nu vor rămâne pe aici prea mulți care să voteze împotriva lui.
    Prin urmare, aritmetica parlamentară elementară ne arată că președintele Klaus Iohannis și partidele din opoziție vor fi obligate la o nouă soluție imorală, la fel cum Băsescu a apelat la Voiculescu în 2005 sau la Oprea în 2009 dacă vor să oprească dezastrul mai repede. Altfel, există desigur varianta să mai aștepte doi ani.
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Vise… povesti… ca de obicei.

  2. Domn Tapalaga , va apreciez in mod sincer , sunteti mai tare decat Mama Omida .
    Va ocupati cu tot felul de teme , care sa creeze emotie si teama .
    Dar modul in care le puneti pe tapet este unul pueril din punctul meu de vedere .
    Sunt manuale de manipulare sociala (inginerie sociala ) farte bune , din care puteti sa va inspirati .
    Eu de exemplu il apreciez pe domnul Laurentiu Ciocazanu , stie asta cu manipularea , chia si pe domnul Rares Bogdan il apreciez pentru modul in care „baga in ele” cum se spune , dar nu este tot timpul asa subtil .

    • Stimate Dl. A3-10,

      In expunerea dumneavoastra lipsita de continut dar plina de invective bine invatate la scoala
      A3 ,Romania TV ,va expunetei si puncte de vedere legate de manipulare(culmea obrazniciei).
      Talentul de analist il puteti exersa cometand zilnic „Sinteza Zilei“si „Editia de Seara“ de ce nu, in
      o noua rubrica la G4-Media.
      Mult suces !!!

    • Tovarășe A3, dvs nu aveți un punct de vedere.
      Așa cum bine vă exprimați, ca un frățior al tov. Toderică, dvs doar deșertați sacul cu lături.
      Poate încercați să fiți logic, nu doar propagandist psd.
      Deci… chiar aveți ceva de spus, sau…

  3. Si fraierul din mine, care credea ca solutia salvatoare e o condamnare de macar 7 ani in 29 mai…! Trebuie sa ma invat minte si sa nu mai confund obiceiurile pamantene cu poruncile gravate, la loc de cinste, pe capacul fiecarui cazan cu smoala… : ” Sa nu furi!”; ”Sa nu preacurvesti…!”; ” Sa nu minti…!”; ” Sa nu…..

  4. Cum o fi viata in comunism? Aflam in curand.

    • Dacă tu compari comunismul, când s-au făcut toate hidrocentralele, blocurile, podurile, metroul si uzinele din tara cu pesedeu’ lu’ Dragnea, care n-a făcut un cm de șosea (nu de autostradă!), înseamnă că ai o problema! Dacă te referi la altele, diferența e că atunci dacă protestai te băgau la zdup, acum, poți tipa până ramai fara plamani in piață , pe ei îi doare undeva, pe langa știi tu ce! Deci, e cam tot aia ca atunci, dar fara sa se facă nimic, acum!

    • Inteleg ce zici, dar nu cred ca hidrocentralele le-au facut comunistii, ci inginerii.

      Nu, la ce ma refer eu este componenta de anormalitate a comunismului, care a redevenit lege, inlocuind statul de drept.

      Totul e stramb acum, prostii sunt la putere, statul te persecuta, ticalosia este rasplatita – la asta ma refeream.

      O sa zici ca nu s-a schimbat nimic, eu zic ca s-a incercat o normalizare intre 2007-2017 care s-a gripat pentru ca romanii n-au votat. Oare si-au invatat lectia? Nu, vor merge din nou la concert in 2019 si 2020, in loc sa mearga la vot.

      Dar ne mananca hotii pana atunci, nicio grija. Incepe cu pilonul II, continua cu reinstituirea taxelor la angajator etc. Nu mai ramane nimic, suntem martori la esuarea unui stat in Europa.

    • Ai dreptate, hidrocentralele si toata industria au fost facute de ingineri da la ordinul politicului.
      Politicul de atunci a dorit, cum spunea NC, „propasirea” tarii; cel de acum doreste numai jefuirea tarii.

    • verdesioan
      23.3.2018 la ora 7:26 am
      Partial adevarat: doar ca in vremea aia inginerii erau prizonierii pcr.
      Membri sau ne-membri nu aveau alta iesire: sa nu fi facut nimic ar fi fost o ratare a existentei (pentru cineva care are intr-adevar vocatie…), sa fi fugit din tara, ar fi insemnat o condamnare a familiei. Asa ca, multe dintre cele facute sunt si rezultatul unei presiuni naturale a intelectului asupra politicului. Ca daca era numai dupa politic, la cate clase aveau politrucii si cat respect pentru valoare, puteam foarte bine sa muncim pamantul roditor al patriei si sa-l udam cu sudoarea spinarii. Sudoarea fruntii nu conteaza pentru cei cu frunte ingusta.
      Evident, am simplificat la maxim, dar cam asta era.
      Ce vroiai sa facem? ca minte fierbea oricum…
      Acum nu mai face nimeni „pentru ca partidul”, iar daca e capabil gaseste sponsori in alta parte.
      Ca nu am prea vazut oameni cu adevarat capabili inscrisi in partidele care decid. Partidele astea nu incurajeaza competenta, doar capacitatea de a aduce voturi cu orice pret.

  5. Daca Justitia amana, din nou, termenul din 29 mai a.c, atunci poate s-o ia dracu de tara in frunte cu Justitia.

    • Într-adevăr, Marcel, aici se află cuiul lui Pepelea! Mai avem de așteptat câteva zile! Se pare că în cazul justiției române e pe cale să se adeverească zicala ” pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”! Așa că atenție mare, Justiție Română!

  6. Si cand te gandesti ca tot ovreii au adus comunismul si acum 100 de ani pentru prima oara si folosindu-se tot de unul cu mult par, localizat tot pe pielea faciala….

  7. Dacă tu compari comunismul, când s-au făcut toate hidrocentralele, blocurile, podurile, metroul si uzinele din tara cu pesedeu’ lu’ Dragnea, care n-a făcut un cm de șosea (nu de autostradă!), înseamnă că ai o problema! Dacă te referi la altele, diferența e că atunci dacă protestai te băgau la zdup, acum, poți tipa până ramai fara plamani in piață , pe ei îi doare undeva, pe langa știi tu ce! Deci, e cam tot aia ca atunci, dar fara sa se facă nimic, acum!

  8. Si după ce „cade” Dragnea, pe cine punem în loc? Pe Orban (0km autostrada)?

    • ION…mai departe nu-ti bat farurile draga ? Sau ti-ai vandut toti neuronii ? Ca de , vremuri grele !

  9. Ponta achitat în dosarul Rovinari, Cariceanu achitat şi el, astea nu sunt invitaţii „subtile” la o nouă soluţie imorală? După ce i-au frăgezit bine prin anchete, acum sunt folosiţi pe post de cai troieni. Tot aşa, prin anii 2009, s-a creat UNPR-ul, din oameni, citez dintr-un alt mare ziarist dă dreapta (vă las să ghiciţi care e ăla) „condamnaţi la locul de muncă, cu dreptul de a-şi păstra averile”. By the way, înţelegerea se pare că funcţionează în continuare, excenţie Miki Şpagă, nu am văzut nici un uneperist poprit…. Ca să nu mai spun de peroraţiile lui Vosganian referitor la pilonul 2 de pensii, puritatea dreptei, nu alta…
    Problema e că, pe termen lung, chestiile astea lasă urme. Adânci de tot.

    • A treia incercare.

      Situatia de instabilitate politica creata in romania se datoreaza cu precadere tradarii ideilor liberale de noua formatiune politica ALDE care sa alaturat numai pentru motive materiale PSD-ului si care a facut posibila crerea unei majoritati parlamentare de tip dictatura.
      A treia incercare ar trebui sa fie de demascare a acestei aliante „pentru ciolan“ si de eliminarea din politica romaneasca a celei mai toxice prezente,Dl.Tariceanu(manechinul).care este in mars de pozitionare ca „Nou Presedinte“.
      Numai spargand aceasta “alianta pentru ciolan“.se mai poate spera la un suces.
      Un rol important ,dar greu de indeplinit ce ar trebui sa porneasca in primul rand de la conducerea PNL-ului si cu ajutorul fostului preseditnte Dl:Antonescu.(se pare ca acum joaca bridge la Brussel pe banii sotiei)care cunosc multe dedesubturi ale „Marelui Manechin“.

      Se pare ca Dl Ponta a inteles aceasta sansa incercand atrageraa “personajului toxic“ si a partidului pe care il pastoreste de partea sa ,lucrul care ar complica sucesul la „A treia incercare“

  10. A treia incercare.
    Situatia de instabilitate politica creata in romania se datoreaza cu precadere tradarii ideilor liberale de noua formatiune politica ALDE care sa alaturat numai pentru motive materiale PSD-ului si care a facut posibila crerea unei majoritati parlamentare de tip dictatura.
    A treia incercare ar trebui sa fie de demascare a acestei aliante „pentru ciolan“ si de eliminarea din politica romaneasca a celei mai toxice prezente, Dl.Tariceanu(manechinul).care este in mars de pozitionare ca „Nou Presedinte“.
    Numai spargand aceasta “alianta pentru ciolan“.se mai poate spera la un suces.
    Un rol important ,dar greu de indeplinit , ar trebui sa porneasca in primul rand de la conducerea
    PNL-ului si cu ajutorul fostului (lasului) preseditnte Dl:Antonescu.(se pare ca acum joaca bridge la Brussel pe banii sotiei)care cunosc multe dedesubturi ale „Marelui Manechin“.
    Se pare ca Dl Ponta a inteles aceasta sansa incercand atrageraa “personajului toxic“ si a partidului pe care il pastoreste de partea sa ,lucrul care ar complica sucesul la „A treia incercare“.

  11. Chiar aşa?! Nu-i „destabilizează” deloc pe „aleşi” un protest cumsecade, pe măsura celui din februarie 2017?!! Păi, atunci de ce tot ameninţă cu un „miting” uriaş propesede?! Plănuiesc un război civil, pesemne…

  12. Cine isi mai face iluzii ca alegerile din 2020 vor fi organizate corect si rezultatele nu vor fi fraudate?

  13. Dragnea nu v-a fi dat jos pentru ca baronii PSD sunt controlati de Dragnea. Abia cand va aparea un baron care va da mai mult (de unde, nu stiu), atunci Dragnea va zbura.
    O alta posibilitate ar fi aparitia unei ‘lebede negre’, gen ‘cazul Gigina’ sau ‘Colectiv’. Deci este nevoie de (inca) o tragedie pentru Romania …